Numai Duhul Sfînt poate să schimbe caracterul rău!


„Omul bun scoate lucruri bune din visteria bună a inimii lui, iar omul rău scoate lucruri rele din visteria rea a inimii lui; căci din plinătatea inimii vorbeşte gura.”
LUCA 6:45


Caracterul nostru nu se formează prin ceea ce spunem şi nici prin ceea ce facem. Mai degrabă, caracterul pe care deja îl avem se va desăvîrşi el însuşi în cuvintele sau faptele noastre. Oricum, caracterele noastre sînt formate prin ceea ce permitem minţii şi inimii noastre să asimileze. „Căci aşa cum a gîndit în sufletul lui, aşa este şi el.” (Prov. 23:7). Dacă ne-am făcut un obicei de a strînge în inima noastră lucruri bune, atunci, lucrurile care vor ieşi din inma noastră vor fi bune. Dacă în mod obişnuit ne gîndim la lucruri care sînt rele, atunci răul va ieşi de pe buzele noastre, pentru că inima a fost umplută cu ce este rău. Numai Duhul Sfînt al Lui Dumnezeu poate să schimbe caracterul rău al cuiva prin aplicarea cu autoritate a Cuvântului asupra inimii acelei persoane în măsura în care se lasă lucrată de El.Atunci el începe să gîndească în bine, înlocuind, de acum înainte, orice gînd rău. Dar gîndurile cu adevărat bune sînt posibile numai dîndu-I Domnului Isus locul suprem în inima şi gîndirea noastră. Gîndurile drepte despre El ne vor face în stare să avem gînduri drepte despre fraţii noştri şi despre multe lucruri care ne cer o atenţie corectă. Ca să realizăm aceasta trebuie să dăm cea mai mare atenţie adevărului Cuvîntului lui Dumnezeu în care găsim exprimarea desăvîrşită a gîndurilor lui Dumnezeu. El a vorbit din visteria bună a inimii Lui, şi cu cît mai stăruitor ne hrănim minţile şi inimile cu sfîntul Cuvînt, cu atît mai drept va fi format caracterul nostru şi cu atît mai curate şi mai bune vor fi cuvintele gurii noastre. Cineva compara gura cu o pompă care goleşte inima, dar niciodată nu o umple, nici nu o curăţeşte. Dragostea lui Dumnezeu este un izvor ascuns, care aprovizionează inima continuu, şi nu lasă niciodată să fie uscată şi neroditoare. Omul bun este acela în care domneşte dragostea lui Dumnezeu şi a Domnului Hristos; aceasta îi îmbogăţeşte visteria inimii din care scoate lucruri bune. Este plină inima noastră de dragostea lui Dumnezeu? Dacă nu realizăm că este aşa, atunci de ce este ea plină? Acoio însă, unde dragostea de lume şi firea veche, domneşte, acolo este o inimă plină de o visterie rea. Îţi poţi da seama de ce este înăuntrul ei prin ce scoate afară. În general, ce vorbeşte gura se acordă cu ce ce se află în inimă. Psalmistul spunea „…pune Doamne o strajă înaintea gurii mele…”, dar cel credincios, mai degrabă ar spune: „Umple-mi Doamne inima de Tine căci atunci numai de Tine aşi vorbi şi numai pe Tine Te-aş mărturisi.” Dacă umblarea noastră nu se acordă cu cuvintele noastre, să vorbim foarte puţin sau chiar de loc.

FamToFamily

Trump a plecat de la Casa Albă , dar DUMNEZEU, este încă pe TRON!

De altă parte știm că toate lucrurile lucrează împreună spre binele celor ce iubesc pe Dumnezeu, și anume spre binele celor ce sunt chemați după planul Său   –  Romani 8:28

Am fost unul dintre susținătorii lui Trump, fără ezitare, cu tot ce am putut: rugăciuni, donații, votul meu, dar și ajutându-i pe alții să înțeleagă de ce eu îl susțin, cu toate slăbiciunile de care a mai dat dovadă. (El  a câștigat alegerile, dar comuniștii le-au furat de la el, lucru deja dovedit).

America și mai ales creștinii, au avut multe beneficii de pe urma mandatului său. Unii  l-au idolatrizat deja. Dar un lucru să nu-l uităm niciodată, el și niciun pământean, nu este Dumnezeu, ca atare încrederea noastră să fie neclintită doar în Dumnezeu, care nu dezamăgește niciodată!

Astăzi, când Donald Trump nu mai este președinte, eu îi mulțumesc lui Dumnezeu pentru cei 4 ani în care ni l-a dat pe Donald Trump, dar și pentru decizia făcută, pe care o respect din inimă și de care chiar mă bucur. EL nu -a dezamăgit niciodată, iar relația mea cu El, mă face să fiu încrezător în ceea ce se va întâmpla . Să nu uităm, DUMNEZEU ne vrea binele ETERN, nu doar cel pentru această viața atât de scurtă.

Poetul Costache Ioanid, spunea pe timpul comunismului în România: ,,COMUNISMUL ESTE GUNOIUL DE LA RĂDĂCINA CREȘTINISMULUI‘’. Adevărat de necontestat, lucru pentru care a plătit scump.

Poate următorii ani în America și nu numai, or să aducă persecuții creștinilor și astfel creștinii să devină creștini reali, cu dependență completă de Dumnezeu, nu de oameni,  pregătiți pentru MAREA RĂPIRE!! Până atunci, mulți proroci trebuie să-și revizuiască sursa informațiilor lor, să-și ceară iertare de la Dumnezeu și de la oameni, fără multe explicații și să se pocăiască de mândria pretinsei relații strânse cu Dumnezeu!

Iar cei ce au mers prea mult pe mâna prorociilor, să înceapă să citească Cuvântul Biblic, în care aflăm calea adevărată descrisă și trăită direct de ISUS, care ne asigură de faptul că toate lucrurile ,,ÎMPREUNĂ’’ lucrează pentru binele nostru!!

Domnul să ne dea lumina LUI prin Duhul Sfânt, pentru a înțelege, a accepta și a trăi VOIA LUI CEA BUNĂ ȘI DESĂVÂRȘITĂ!!

mike olari

Fiindcă n-aveau cu ce plăti, i-a iertat pe amândoi!

„Un cămătar avea doi datornici: unul îi datora cinci sute de dinari, iar celălalt cincizeci. Fiindcă n-aveau cu ce plăti, i-a iertat pe amândoi: Spune-Mi care din ei îl va iubi mai mult?” LUCA 7:41-42

Domnul i-a spus pilda aceasta lui Simon fariseul ca un răspuns la gândul lui dispreţuitor faţă de o femeie păcătoasă care a venit într-o stare de pocăinţă ca să spele picioarele Domnului cu lacrimile ei şi să le şteargă cu părul capului ei. Domnul ştia mai bine decât Simon starea ei de păcătoşenie, dar gândurile lui Simon criticau nu numai pe femeie ci şi pe Domnul. Desigur, femeia era simbolizată în datornicul cu cinci sute de dinari, iar Simon care se considera mult mai bun decât femeia, în cel cu cincizeci de dinari. Totuşi era şi el datornic. Şi el avea nevoie de iertare ca şi femeia aceea. Iertarea era disponibilă pentru amândoi. Simţământul îndurării iertătoare a Domnului a atras la El pe această femeie zdrobită şi i-a dat imboldul să facă ce a făcut! Domnul Isus apoi, compară pe Simon cu femeia în ce priveşte atitudinea amândorura faţă de El. Desigur că Simon va fi lăsat capul în jos ruşinat. Oare se va fi gândit el serios că, deşi considera că are mai puţine păcate şi poate mai puţin grave decât femeia aceasta, avea totuşi şi el nevoie de iertare? Îl iubea el pe Domnul Isus cât de cât? Faptul că L-a invitat la el la masă nu spunea lucrul acesta. Nu ni se potriveşte şi nouă tot atât de bine, astăzi, această pildă? De câte ori poate, vom fi privit pe alţii cu dispreţ, socotindu-ne mai buni, mai sfinţi, mai curaţi, mai vrednici de cinste! Dar chiar dacă nu datorăm cinci sute de dinari, nici cincizeci, nici cinci, ci doar unul, tot avem nevoie de pocăinţă şi de iertare. O, dacă am realiza însă cât de mare a fost datoria noastră faţă de Dumnezeu şi cât de mare a fost si este harul Lui faţă de noi care ne rabdă aşa cum suntem. Femeia păcătoasă a realizat lucrul acesta! La început în casa lui Simon nu s-a auzit nici un cuvânt. Invitaţii erau tăcuţi, în surprinderea lor, Domnul era tăcut în har, femeia era tăcută în zdrobirea inimii ei. Nici un sunet nu întrerupea tăcerea ci doar suspinul şi plânsul unei păcătoase. Ce scenă impresionantă! Dacă totuşi nu s-a spus nimic, s-a întâmplat însă mult: inima păcătoasei a fost zdrobită şi inima ei a fost câştigată; lacrimile fierbinţi ale unei inimi zdrobite şi săruturile recunoştinţei ale unei inimi câştigate!! Ce i-a zdrobit ei inima şi ce i-a câştigat-o? Văzând harul şi sfinţenia Mântuitorului în lumina slavei Şale, a realizat ca niciodată mai înainte, păcătoşenia vieţii ei şi aceasta i-a zdrobit inima.Ba şi mai mult, ea a realizat că deşi era o păcătoasă plină de păcate, totuşi El era Mântuitor plin de har faţă de cel care este plin de păcat. Ea şi-a dat seama că este în prezenţa Unuia care cunoştea viaţa ei decăzută şi totuşi a iubit-o, şi i-a dăruit iertarea, şi aceasta i-a câştigat inima.Când în prezenţa Domnului Isus, ne odihnim în harul Lui, nimic nu ne poate tulbura, aşa cum, pe femeia păcătoasă, n-a tulburat-o nici dispreţul lui Simon şi desigur a celorlalţi invitaţi, nici chiar păcătoşenia ei mare, pentru că se găsea la picioarele Aceluia care nu numai că nu a dispreţuit-o, ci Şi-a arătat public dragostea faţă de Ea. O, Prezenţa slăvită şi plină de har a Domnului Isus!

FamToFam

TRĂIEŞTE CUM A INTENŢIONAT DUMNEZEU!


TRĂIEŞTE CUM A INTENŢIONAT DUMNEZEU


„Dumnezeiasca Lui putere ne-a dăruit tot” (2 Petru 1:3)
Biblia spune: „Dumnezeiasca Lui putere ne-a dăruit tot ce priveşte viaţa şi evlavia … De aceea, daţi-vă şi voi toate silinţele ca să uniţi cu credinţa voastră fapta; cu fapta, cunoştinţa; cu cunoştinţa, înfrânarea; cu înfrânarea, răbdarea; cu răbdarea, evlavia; cu evlavia, dragostea de fraţi; cu dragostea de fraţi, iubirea de oameni. Căci, dacă aveţi din belşug aceste lucruri în voi, ele nu vă vor lăsa să fiţi nici leneşi, nici neroditori” (2 Petru 1:3-8). lată zece principii Scripturaie care te ajută să trăieşti cum a intenţionat Dumnezeu: 1) Păzeşte-ţi limba! întotdeauna spune mai puţin decât gândeşti şi ceilalţi te vor respecta. 2) Fă promisiuni cu cumpătare, împlineşte-le cu credincioşie şi oamenii vor avea încredere în tine. 3) Nu lăsa să treacă nici o ocazie ca să spui o vorbă bună, iar într-o bună zi vei privi în urmă cu bucurie şi nu vei regreta. 4) Arată o preocupare autentică faţă de ceilalţi; arat-o prin faptul că asculţi cu atenţie şi că îţi exprimi aprecierea. 5) Fii vesel! Nu stărui în dureri şi suferinţe; toată lumea are necazuri. Sunt oameni în cel mai apropiat spital care ar face schimb bucuroşi cu tine. 6) Fii cu mintea deschisă şi încearcă să vezi toate faptele. Discută, dar nu te certa. Învaţă să nu fii de acord fără să fii dezagreabil. Lasă-le celorlalţi beneficiul îndoielii. 7) Descurajează bârfa, este distrugătoare. 8) Fii sensibil la sentimentele celorlalţi! Dacă eşti aşa, lumea te va considera înţelept. 9) Nu acorda atenţie remarcilor rău voitoare la adresa ta. Trăieşte aşa încât nimeni sâ nu le creadă. 10) Nu te îngrijora că nu ţie se atribuie meritul, continuă să dai ce ai mai bun şi ai răbdare. Dumnezeu înregistrează şi Dumnezeu răsplăteşte!

FamToFam

Crezi în cuvintele Mele?


Cerul şi pământul vor trece, dar cuvintele Mele nu vor trece.
Marcu 13.31Domnul Isus vrea să scoată în evidenţă pentru poporul Lui de azi adevărul de neclintit, sfinţenia dumnezeiască a Bibliei, singura Carte pe care te poţi bizui şi care niciodată nu te amăgeşte. Lumina Bibliei desparte credinţa de necredinţă, pe adevăraţii credincioşi de creştinii de lume. Domnul să fie lăudat! Mii şi mii de credincioşi pătrund prin citire şi rugăciune această Carte veşnică. Din Biblie ies la iveală comori nesecate. Ne convingem tot mai mult de adevărul Cuvântului lui Dumnezeu. Orice osteneală a vrăjmaşului de a sfărâma această Stâncă a fost şi este zadarnică. Ea este de nezguduit. De aceea Cuvântul dă fiecărui credincios o credinţă sigură şi o învăţătură statornică. In lupta împotriva întunericului ne trebuie această armă, care este sabia Duhului. În unele cuvinte ale Bibliei care par fără însemnătate, sunt cuprinse adânci mângâieri dumnezeieşti şi taine la care noi nu putem ajunge decât prin cheia credinţei.
Domnul însuşi ne duce în anumite situaţii în care ne poate întreba: „Crezi în cuvintele Mele?” „Crezi făgăduinţele Mele?” Şi atunci, putem pune mâna pe Cuvântul Său şi ridicând ochii spre El îi spunem: „Da, cred Doamne! Credinţa mea îşi găseşte pacea în cuvintele Tale.”
Ce măreaţă siguranţă au copiii lui Dumnezeu pentru care Biblia rămâne busola care orientează corabia vieţii lor, arătându-le portul măreţiei veşnice.
Ce poziţie ai tu faţă de Cuvântul lui Dumnezeu, al Scripturii veşnice?
Numai cine crede acest Cuvânt al lui Dumnezeu va fi fericit şi binecuvântat prin Domnul Isus, chiar în cursul vieţii pe pământ.
Oriunde mergem pe urma Dumnezeului nostru, fie în filele Scripturilor sfinte, fie pe plaiul întins al naturii înconjurătoare, găsim plinătate dumnezeiască şi un plan hotărât; numai în măsura priceperii noastre duhovniceşti vom fi în stare să deosebim aceste lucruri şi să le preţuim. FamToFam

Ghiță Ignat – Opinia unui politician român despre Domnul Iisus Hristos:

Opinia unui politician român despre Domnul Iisus Hristos:
„Un copil. Sărac şi provenit dintr-o familie foarte ciudată. Un tată trecut de prima tinereţe şi o mamă adolescentă. Apărut în lume fără ca părinţii lui să fi făcut dragoste. Cu o mamă surogat şi un tată care acceptă paternitatea fără să fi contribuit la ea. Refuzat de comunitate. Născut fără ca părinţii să fi fost căsătoriţi, doar logodiţi.” Iulian Bulai, deputat USR

Să mă revolt? Să îmi exprim în vreun fel indignarea? Să cer creștinilor care l-au votat o minimă explicație? Nu are nici un rost, nici una din cele scrise mai sus. În schimb am să-i spun domnului Bulai că Iisus Hristos e mai mult decât l-a dus pe dumnealui inima să scrie.

Iisus este mult mai mult, dar dvs nu aveți de unde să știți, pentru că acest Iisus despre care scrieți într-un mod cel puțin batjocoritor nu vi s-a descoperit personal încă.
Nu puteți ști mare lucru despre o persoană pe care nu o cunoașteți personal. Așadar, continuarea aici

Cristos s-a născut! Christ is born!

Am trecut cu toții printr-un an diferit de toți ceilalți ani de până acum, din multe puncte de vedere. Percepția noastră asupra multor lucruri probabil că s-a schimbat… Probabil și modul în care privim Crăciunul acum, este diferit față de până acum.

În toată agitația, aglomerația, graba și chiar furia în care lumea se află în aceste zile, Dumnezeu ne reamintește că Fiul Său, Isus, a venit pe lume umil, într-un mod și mai umil, pentru noi ca să beneficiem de mântuirea sufletului.

Vrem să vă mulțumim tuturor cititorilor blog-ului nostru că și în acest an ați fost cu noi. Mulțumim celor care ne-ați susținut în diferite moduri și vă dorim tuturor un Crăciun binecuvântat cu Domnul Isus, alături de cei dragi, de familii!

Dumnezeu să vă binecuvânteze!

Merry blessed Christmas! FamilyToFamily

Ghiță Ignat – Crăciunul între petrecere și sărbătoare…

Frica. Teama. Sau cum o mai fi numită în psihologia modernă. Angoasă, îngrijorare, spaimă, teroare, neliniște, groază. Toate acestea la un loc sînt esența Crăciunului. Nu a acestei petreceri comerciale, religios împachetate în teatral, gurmand și ludic. Nu. Nu despre asta vorbesc. Mă refer la primul „crăciun”. La zilele acelea cînd tropăitul cazon al soldaților Romei se auzea pe ulițele fiecărui cătun din Iudeea. Cînd un tiran cu numele Irod făcea să tremure prin capriciile lui morbide întregul Ierusalim. Zile negre. Zile murdare și deznădăjduite. Zile fără speranță. Cînd evreii erau numărați ca oile. Cînd oricine te putea trăda. Cînd viața ta putea costa oricînd mai puțin de trei zeci de arginți. Frica. Teama. Lui Zaharia. Teama că va suferi din nou. Că va fi amăgit. Că își va atîrna speranțele încă o dată de o iluzie. Frica de necunoscut și de strălucirea nemaivăzută a îngerului Gabriel. Frica. Teama. Din inima tuturor vecinilor săi. Cînd limba lui, legată de necredință s-a dezlegat. Frica de inexplicabil și de supranatural. Frica. Teama. Este tot ce a simțit Maria, fecioara. Cînd a aflat că este însărcinată. De la Duhul Sfînt. Ea. Fecioară. Și logodită. Într-una din cele mai rigid legaliste societăți ale lumii. Acolo unde pentru cea mai mică suspiciune de infidelitate sexuală, femeia devenea pradă. Pentru satisfacția sadică a ipocriziei masculine. Frica. Teama. Pe care a simțit-o Iosif. Logodnicul Mariei. Bărbatul prins între ciocan și nicovală. Între dragostea sinceră pentru Maria. Și o lume care l-ar fi strivit și pe el alături de ea. Între incertitudinea realității și chipul strălucitor al vedeniei. Frica. Teama. Pe drumul anevoios spre Betleem. Frica de a nu va avea nici măcar un loc în care să înnopteze. Sau Maria, să nască. Frica. Teama. Din privirile buimace ale ciobanilor Betleemului. Frica de întuneric. Frica de lumină. Frica de trăi ceva ce nu înțelegi. Ceva ce ai uitat să mai speri. Frica. Teama. Din mijlocul Ierusalimului. Groaza care ți-o inspiră un tiran impredictibil și capricios. Un Irod. Sau groaza din inimile sfîșiate ale mamelor Betleemului. Frica. Teama. Pe drumul evadării. Spre Egipt. Sau înapoi spre Galileea. O lume în care nu există asistență socială, sau maternități. Sau justiție, sau curent electric. Sau apă curentă, sau medicamente. Sau drepturile omului. Sau speranță. Primul „crăciun” s-a petrecut într-o lume strivită de teamă. Între niște oameni obișnuiți cu frica și fără niciun fel de motiv pentru optimism. Cuvintele de frică și teamă se repetă aproape obsedant în aceste locuri din Scriptură. Dar asta are un rost. Rostul Crăciunului nu este sărbătoare sau îmbuibare. Nu este răsfăț sau dulcegărie. Hristos a venit pentru cel ce se teme. Pentru cel înfricoșat. Pentru cel care se simte încolțit de neliniște. Pentru cel deznădăjduit. Pentru cel prigonit și nedreptățit. Hristos a venit pentru cel singur. Pentru cel care bîjbîie în întuneric. Pentru cel ce plînge. Pentru șomer. Pentru cel bolnav. Hristos a venit pentru cel părăsit. Pentru cel disprețuit. Pentru imigrant și pentru cerșetor. Pentru cel rătăcit. Pentru cel fără speranță. Pentru cel îngrijorat, abandonat și singur. Dacă ești unui dintre aceștia, Hristos a venit pentru tine. Chiar și acum în 2020. Pentru restul este doar o sărbătoare de sezon.

– Virgil Titarenco

PĂSTREZI PACEA?


Efeseni 4:1-6…căutaţi să păstraţi unirea Duhului prin legătura păcii Efeseni 4:3PĂSTREZI PACEA?
Cât de plăcut este pentru Domnul ca poporul Lui să trăiască împreună în unitate! Cu toate acestea, există multă ceartă, muşcături şi luptă care continuă în unele biserici. Într-o mânăstire din Germania, nu departe de Babenhausen, sunt expuse două perechi de coarne de cerb care stau permanent încrucişate. Au fost găsite în poziţia aceasta cu mulţi ani în urmă. Se pare că animalele s-au luptat sălbatic şi coarnele lor s-au încrucişat aşa de tare că n-au mai putut fi desfăcute. Rezultatul a fost că amândoi cerbii au murit de foame. Cineva a comentat: „Aş duce aceste coarne în fiecare casă şi şcoală ca să fie un semnal de alarmă pentru cei care se luptă până la ultimul efort pentru a-şi impune punctul lor de vedere. Le-aş duce în fiecare biserică până ce mesajul lor tăcut ar pătrunde adânc în inimile celor care îşi găsesc plăcerea de a-şi încrucişa coarnele cu alţi creştini, la cel mai mic act de provocare”. În Neemia 5, putem citi că israeliţii, din egoism, se tratau urât unul pe altul. Neemia i-a mustrat pe conducători şi le-a spus să facă imediat restituirea şi repararea răului comis. Ei au răspuns cu umilinţă: „Le vom da înapoi şi… vom face cum ai zis”, după care întreaga adunare a spus: „Amin!” şi L-au lăudat pe Domnul (Neemia 5:12, 13). Poporul a acceptat mustrarea lui Neemia şi a început să trăiască în pace unul cu altul. Fie ca toţi care Il cunoaştem pe Domnul „să păstrăm unitatea Duhului prin legătura păcii” (Efeseni 4:3). Este singura modalitate prin care vom avea pace în biserică! H.G.B. Binecuvântează, Doamne, adunarea,
Te rugăm cu lacrime curate
Să trăim mereu cu dragoste-mpreună
Şi în sfântă dulce unitate. FennemaNu-i loc în grădina lui Cristos pentru mărul discordieiAmin!

FamToFam