O realitate deosebit de îngrijorătoare, cu care se confruntă creştinismul contemporan, este continua devalorizare a credinţei creştine.
În ochii multor oameni, a fi creştin este cel mai simplu şi ieftin lucru din lume. Nu trebuie plătit nimic şi totul este gratuit! Există multă libertate, o oarecare concurenţă, dar şi destule avantaje. Însă o credinţă care se poate obţine atât de uşor şi care este atât de ieftină, tinde să devină tot mai mult o credinţă lipsită de valoare, de care oamenii nu mai sunt interesaţi. Se ştie că valoarea unui obiect este dată tocmai de preţul plătit pentru obiectul respectiv. Dacă aşa stau lucrurile, atunci, credinţa – pentru care nu mai trebuie plătit nimic – este lipsită de orice valoare!
Desigur, Biblia afirmă în repetate rânduri că mântuirea este gratuită şi la îndemâna tuturor, dar aceasta nu înseamnă că mântuirea nu are nici un preţ! Dimpotrivă, preţul mântuirii omului este atât de mare încât umanitatea, cu toate resursele şi valorile de care dispune, nu ar fi fost şi nu este în stare să-l achite. Însă Dumnezeu, în dragostea Lui, a plătit imensul preţ al mântuirii omului din păcat!
Cu alte cuvinte, pentru ca omul să poată beneficia gratuit de mântuire, Dumnezeu a plătit cel mai mare preţ posibil: VIAŢA FIULUI SĂU ISUS CRISTOS! În faţa acestui adevăr, apostolul Pavel consideră că preţul cunoaşterii lui Cristos Isus este nespus de mare!
În cazul creştinilor caracterizaţi de o „credinţă ieftină“ se disting trei etape ale evoluţiei acestora:
1. CONVERTIREA
Mulţi predicatori şi evanghelişti îi cheamă pe oameni la Dumnezeu, care este „deosebit de dornic“ să primească ,,favorul” lor de a-L urma şi de a-L asculta. Ba mai mult, Dumnezeu este dispus „să le acorde“ tot felul de avantaje, doar, doar… i-ar putea convinge să se întoarcă la El. Dacă cei vizaţi acceptă să îi facă lui Dumnezeu această favoare, atunci vor fi mereu fericiţi, bogaţi, lipsiţi de griji, sănătoşi şi întotdeauna veseli. Astăzi, este atât de „demodată“ metoda pe care Domnul Isus a folosit-o cu Saul din Tars, căruia i-a arătat, încă de la convertire, ce trebuie SĂ SUFERE pentru Numele Său. Aşa se face că în zilele noastre oamenii primesc greşit credinţa creştină, întrucât li se inoculează gândul fals, potrivit căruia Dumnezeu ar avea nevoie de oameni şi nu oamenii de Dumnezeu!
2. TRĂIREA ZILNICĂ
Creştinii care au o credinţă ieftină nu vor fi niciodată dispuşi să lupte pentru credinţa dată sfinţilor o dată pentru totdeauna! Mai mult, ei nu înţeleg ce înseamnă a avea o credinţă de acelaşi preţ cu a sfinţilor. Posesorii de credinţă ieftină, se întreabă mereu: „Ce face Dumnezeu pentru mine? De ce alţii primesc atâtea şi atâtea de la Dumnezeu, în timp ce eu… ? Ar putea Dumnezeu să mă trateze şi pe mine mai bine? De ce alege Dumnezeu să îi favorizeze numai pe unii?“ Din punct de vedere spiritual, ei trăiesc într-o permanentă mediocritate şi nu cresc în credinţă pentru că nici măcar o dată nu sunt dispuşi să plătească preţul creşterii duhovniceşti, creştere care include efectiv implicarea în lupta spirituală. Din nefericire pentru ei, astfel de suflete sunt doar consumatori de har divin, iar harul lui Dumnezeu este zadarnic (1 Cor.15:10)! Oricât de mult har ar consuma, în cele din urmă, lucrarea lor pentru Dumnezeu este aproape inexistentă. Dacă totuşi se întâmplă să se înregistreze o oarecare creştere în credinţă, lucrarea lor va fi motivată doar de anumite interese, de eliminarea concurentei, de invidie, pe scurt de slavă deşartă! Posesorii de credinţă ieftină sunt în permanenţă atenţi, ca nu cumva să plătească un preţ „prea mare“ pentru „credinţa“ lor, ci numai atât cât să salveze aparenţele „de ochii lumii”!
3. SLUJIREA
Din nefericire există destul de mulţi creştini caracterizaţi de credinţa ieftină, care totuşi reuşesc să ajungă slujitori în biserici! Întrucât convertirea, urmată de trăirea în conformitate cu aşteptările lui Dumnezeu, reclamă neapărat plătirea unui preţ de către credinciosul sincer, atunci, cu atât mai mult şi privind lucrările tot prin prisma sincerităţii, acelaşi preţ trebuie plătit şi de către slujitorul creştin!
Biblia ne învaţă că toţi oamenii lui Dumnezeu au trebuit să plătească preţul asumării responsabilităţii slujirii semenilor lor în faţa lui Dumnezeu! Modelul desăvârşit al slujirii – Domnul Isus însuşi – a plătit preţul renunţării totale, pentru a putea fi de folos aici pe pământ tuturor păcătoşilor! Preţul acesta înseamnă, pe lângă dragoste şi sinceritate, renunţarea la multe, chiar foarte multe, avantaje de care ceilalţi credincioşi se bucură. Slujitorul lui Dumnezeu trebuie să înţeleagă pe deplin că privilegiul de a fi răspunzător de turma Bunului Păstor, care şi-a dat viaţa pentru oile Sale, impune echiparea tuturor lucrătorilor Săi cu aceeaşi mentalitate! Slujitorul creştin, care are într-adevăr o credinţă de mare preţ, va fi dispus ORICÂND să plătească ORICE şi ORICÂT, nu numai pentru Dumnezeu, ci şi pentru turma care, prin harul divin, i-a căzut la împărţeală!
Cu toate acestea şi cu mari regrete, se constată că astăzi încă mai sunt destui „slujitori creştini“ pentru care „slujirea“ a devenit o sursă uşoară de câştig material, o cale rapidă de a fi „cunoscuţi“ şi „apreciaţi Aceşti slujitori consideră în permanenţă că fac mult prea mult pentru mica remuneraţie pe care o primesc. Astfel, ei ajung să fie mai mult interesaţi de realizările materiale ale bisericilor pe care le slujesc, în loc să fie interesaţi de starea de sfinţenie a acestor biserici. Acest fel de „slujitori“ se consideră frustraţi chiar în faţa lui Dumnezeu, care, după părerea lor, le cere mult mai mult decât ar fi „normal“ să facă pentru El. Consecinţa unor astfel de atitudini greşite îi determină, în cele din urmă, să fie mai mult interesaţi de propria promovare nu de consacrarea lor în slujire pentru Dumnezeu. Adeseori, consacrarea şi dăruirea – pentru care, biblic vorbind, trebuie plătit preţul maxim, aşa după cum deja am văzut şi ştim – sunt înlocuite pur şi simplu cu o vânătoare ciudată, însă tenace şi perseverentă, după diplome, titluri şi poziţii ecleziastice. În astfel de situaţii, mai mult contează opinia oamenilor cu privire la ei, decât aprecierea lui Dumnezeu. De ce? Pentru că abordarea slujirii se face mai mult cu teamă de oameni, nu cu frică de Domnul! Aşa se explică faptul că aceşti impostori spirituali – veritabili farisei moderni – au o credinţă de tinichea, nu o credinţă de aur, ca urmare, sunt interesaţi de eliminarea concurenţei, de aranjamente religioase, evident combinate cu înfrumuseţări propagandistice compromiţătoare, care, ulterior, sunt etalate de la amvoane. Imensa vinovăţie, care planează asupra unor astfel de indivizi, constă tocmai în promovarea în rândul credincioşilor a acestei credinţe ieftine chiar în casa Domnului, pentru că oamenii se străduiesc să meargă acolo, le ascultă „mesajul“ îi privesc de jos şi văd „modelul“ Deşi cuvintele lui Leonard Ravenhill sunt apreciate de mulţi ca fiind extrem de dure, totuşi, acestea sunt deosebit de actuale, mai ales pentru aceşti farisei moderni, iată-le: „Trebuie schimbată definiţia altarelor, pentru că altarul e locul unde se moare! Cei care nu vor să plătească preţul să-l lase în pace! “ În contrast cu posesorii de credinţă ieftină este marea masă de oamenii sinceri şi modeşti, care au o credinţă de mare preţ. Credinţa creştină este cel mai valoros lucru din univers. Valoarea acesteia atinge preţul investit de Dumnezeu în mântuirea oamenilor. De aceea, adevărata credinţă creştină este aceea pentru care Dumnezeu a plătit şi pentru care oamenii trebuie să plătească, la rândul lor, cel mai mare preţ!
Convertirea, trăirea zilnică şi slujirea creştină sunt lucrări nespus de mari şi scumpe, care alcătuiesc preţul pe care, adevăraţii creştini doresc şi sunt gata oricând să-l plătească pentru că şi acest preţ este nespus de mare şi scump în faţa lui Dumnezeu!
(Editorial scris de pastorul Gigi Furdui în revista Credința în Acțiune Nr.3/Aprilie 2001)
DREPTATE ÎN DRAGOSTE 
ApreciazăApreciază
Wow .Slava Domnului.El este tatal celui ORFAN.
Mike
ApreciazăApreciază