Cine este CRISTIAN BARBOSU?

Cum poţi şti despre cineva, cine este el cu adevărat? Ne facem adesea impresii judecând după aparenţe. Sau putem să-i întrebăm pe alţii, sau putem să ne uităm la rezultatele respectivului, la concordanţa dintre ceea ce spune şi ceea ce face, la impactul pozitiv sau negativ pe care îl are asupra comunităţii în care trăieşte. Sau pur şi simplu putem să stăm de vorbă cu respectivul, să îi punem întrebări, să-l provocăm la discuţii, şi vom fi surprinşi cât de multe putem afla despre acea persoană fie din cele spuse în mod direct, fie citind atent printre rânduri.

Mike Olari s-a întors recent dintr-o vizită făcută în Romania, unde a vizitat mai multe biserici. În trei dintre acestea a depus și o mărturie personală. În postările care vor urma vrem să vă prezentăm activitatea și lucrarea acestor biserici, văzute prin prisma liderilor care conduc aceste biserici. Vom intercala şi mărturia depusă de Mike Olari în aceste biserici. Credem că cele ce vor urma, vor avea rolul să vă încurajeze, să vă zidească spiritual, şi să vă motiveze în formarea ca ucenici şi slujitori devotaţi ai Domnului şi ai Împărăţiei Lui.

Vom începe cu prima biserică vizitată Mike: Harvest Metanoia Arad – o biserică tânără, dinamică, cu o echipă de slujitori devotaţi şi plini de pasiune pentru slujire. Primul dintre ei – cum aţi aflat încă din titlu, pastorul senior:

CRISTIAN BARBOSU

PARTEA 1 – Începuturile şi cercetarea

Înrebare: Unde te-ai născut şi cum au fost primii ani ai copilăriei şi mai apoi, ai tinereţii tale?

Am pornit pe drumul vietii in 1970 in Arad, unde, la cateva saptamani, am fost botezat la Catedrala Ortodoxa din Arad, tatal meu si bunicii din partea tatalui meu fiind credinciosi ortodocsi practicanti. La o varsta frageda – nici nu mai imi aduc aminte cand – parintii mei au divortat iar eu am fost crescut pentru primii 12 ani de catre bunicii din partea mamei mele, la Curtici. Cu toate acestea am avut o copilarie fericita, pasnica, bunicii mei supliniind foarte bine atat absenta tatalui cat si lipsa mamei, care si-a continuat studiile si era prinsa destul de mult cu slujba ei. Ambii mei parinti au fost profesori toata viata lor, asta fiind si motivul pentru care probabil, cartile au devenit si au ramas hobbiul meu.

In copilarie bunicul meu din partea mamei, fiind credincios baptist, ma mai ducea la biserica de sarbatori, si tin minte cum, undeva prin clasa a VIa m-a inscris si in fanfara copiilor care se infiintase recent in biserica din Curtici. Asa ca am cantat si eu la Flughorn 2 pentru o perioada, asta dupa ce ani de zile, maica-mea, fiind profesoara de vioara, a incercat sa ma chinuie sa invat vioara, ba chiar sa ma si includa intr-un taraf al Casei Pionierilor din Curtici.

La 13 ani, m-am mutat insa in Arad cu mama si actualul ei sot, si am urmat liceul Miron Constantinescu (azi Ghiba Birta) pe care l-am si absolvit, urand matematica dar iubind istoria si literatura romana.

Înrebare:  Când ai început să fii interesat de Dumnezeu şi cum s-a întâmpat lucrul acesta?

Desi primele mele “intalniri” cu credinta au fost la Curtici, prin intermediul bunicului meu si al bisericii de acolo pe care din cand in cand o mai frecventam, intalnirea mea cu Domnul a decurs in timp si pot spune ca procesul a inceput dup ace m-am mutat la Arad.

Imi placea sa cutreier muntii si undeva prin ’84-’85 fiind in Retezat, am ramas uimit de frumusetea naturii, de designul perfect, de modul in care totul parea atat de organizat, structurat, gandit in tot ce inseamna natura, incat m-am zbatut din greu cu intrebarea  – “cum se poate ca toata frumusetea aceasta, tot ce invat la fizica, chimie, biologie privind organizarea perfecta a celulelor, tesuturilor, organismelor vii –  tot ce vedeam eu dealtfel – sa fi aparut din intamplare in urma unei explozii haotice numit Big Bang?”  Mi-era imposibil de imaginat si cu atat mai greu de crezut. De aceea simteam in mine ca TREBUIE sa existe ceva, cineva, dincolo de legile naturii trebuie sa existe un Legiuitor, dincolo de creatie, un Creator. Si in contextul acelei framantari am discutat cu Dani Maris, acum rector la Institutul Baptist din Bucuresti, in vremea aceea un tanar blond, destept si bun la fotbal – care fiind cu mine in Retezat, mi-a deschis Scriptura in cartea Romani si mi-a aratat un verset:

Romani 1:19-20: Fiindcă ce se poate cunoaşte despre Dumnezeu, le este descoperit în ei, căci le- a fost arătat de Dumnezeu. În adevăr, însuşirile nevăzute ale Lui, puterea Lui vecinică şi dumnezeirea Lui, se văd lămurit, dela facerea lumii, cînd te uiţi cu băgare de seamă la ele în lucrurile făcute de El. Aşa că nu se pot desvinovăţi;

 Am ramas naucit. Eu credeam ca Biblia e o compilatie de legende si mituri evreiesti, asa cum invatasem in clasele de materialism dialectic in scolile comuniste … Pentru prima mi-am dat seama ca nu e asa, fiindca aceasta carte vorbea direct framantarii sufletului meu. Si acea experienta mi-a deschis oarecum usa si interesul de a privi Scriptura altfel decat am privit-o pana acum. Si mi-am pus intrebarea  … dar daca e adevarata? Dar daca Dumnezeu intr-adevar exista? Evident ca nu pot sta nepasator …

Înrebare:  Cum ţi-ai putea caracteriza viaţa în acea perioadă de timp?

N-am fost niciodata omul extremelor, dar nefiind credincios, evident ca valul adolescentei m-a luat pe sus, mai ales pentru un tanar recent venit de la tara la oras. Am fost prins de Metallica, de stilul de viata al tanarului din lume, cu fete, bautura, tigari, vocabular, etc. Chiar daca am simtit o repulsie naturala la bautura si tigari, totusi, din pricina anturajului ma luptam cu mine insumi sa fiu si eu ca ei. Cautam cumva sa-mi umplu un gol sufletesc pe care-l simteam. Nu stiam atunci ca toti il simt dar este doar Unul care-l poate umple.

Înrebare:  Şi cum ai reuşit? Cum a fost momentul acela?

Nu pot spune ca a fost un moment. In viata mea a fost mai degraba un proces. Pe toata perioada liceului am cazut in banca cu singurul pocait din clasa aceea, Vali. Mi-am zis – mi s-a dus fericirea, ca asta nici nu bea, nici nu fumeaza, nici nu se uita dupa gagici. Am scapat si eu de Curtici, am venit la Arad, unde am dat de rockeri si gasti super tari, si eu care trageam sa-mi fac prieteni de genul … sa ajung sa stau in banca cu un pocait?! Totusi, Vali, asa ciudat cum mi s-a parut mie atunci, mi-a aratat o alta perspectiva asupra vietii. Nu era habotnic, nu a incercat sa ma evanghelizeze dandu-mi cu Biblia in cap, ci prin trairea lui, m-a atras. Vedeam in el valori pe care nu le gaseam in ceilalti colegi. El era singurul care nu copia (eu eram expert in fitzuici), singurul care nu mintea, printre putinii care mereu se jertfeau pentru altii si in care puteai avea 100% incredere. Ba uneori cand ma vedea ca ma uit dupa fete, si vedea cat ma lupt sa le castig incercan sa fiu matcho, imi scria cate un biletel cu versete din Scripturi: “farmecul unui om il face bunatatea Lui” Prov 19:22.

Ma si enervam pe el, dar inlauntrul meu il apreciam. Era un altfel de om, si imi doream sa fiu ca el. Si incetul cu incetul, prin aceste 2 experiente, cea din Retezat si apoi prin colegul meu Vali, am inceput sa fiu deschis fata de credinta si sa vad ca e mai mult decat o religie, decat ceva abstract. Si bunicul meu s-a bucurat cand a vazut ca din proprie initiativa am inceput sa vin pe la biserica, desi in paralel inca mai petreceam timp cu metalistii. Dumnezeu insa ma cauta, si-l simteam ca ma cauta fiindca am inceput sa-I simt cercetarea Lui nu doar prin natura ci si prin oamenii de langa mine.

Înrebare:   Poţi să-ţi aminteşti de vreo experienţă în urma căreia ţi-ai deschis inima către Isus?

In aceasta perioada, traiectoria sufletului meu incepuse sa ia o directia vertical, desi aveam ancore care ma trageau mereu spre pamant. Dar tin minte cum, intr-un an, in timp ce eu eram la Resita sa fac meditatii la matematica in vacanta de iarna pentru un examen ce trebuia sa-l trec la liceu, tinerii si orchestra bisericii din Curtici au facut o iesire pe Semenic. Exact in weekendul cand mi-am planificat sa ma intorc spre Arad, in acelasi tren erau si ei. Si mi-aduc aminte cat de intunecat, de frig era in acel tren, fara curent, caldura si cu cateva ferestre sparte. Si acolo in tren, tinerii au inceput sa cante si ma simteam asa de fain intre ei, si simteam cum parca Dumnezeu era acolo dardaind cu noi in tren. Dani Maris a fost prezent si el. Vazandu-ma cercetat de Domnul m-a invitat intr-un alt compartment, unde eram doar noi doi si acolo, am inceput sa vorbim despre Dumnezeu. Tin minte cum, pentru prima data in viata, m-am plecat pe genunchi in acel vagon intunecat si pentru prima data am simtit cum s-a facut lumina in viata mea predandu-mi viata in mana Domnului. Am stiut in acea seara ca nu la intamplare Dumnezeu l-a trimis pe Dani in acel tren.

(va urma)