Credința fără faptă este moartă (partea a II-a)

4 zile si 4 nopti

Un articol de Catalin Ciuculescu

Am vrut sa vad cum traiesc oamenii strazii… Unde stau, ce mananca, unde dorm, cum sunt… Bir (Andrei Birtea) si-a dorit sa vina si el. Ne-am tuns amandoi scurt si ne-am lasat barba ca sa putem fi credibili. Sora si cumnatul meu ne-au tuns doar din foarfece si au iesit adevarate “opere de arta”. 🙂

Nu ne-am luat nici telefon, nici portofel, nici acte, nici bani, doar 5 lei pe care ii primisem pentru ce urma sa facem. Am trait experiente cum nici nu-mi trecea prin cap… Am sa le povestesc. O sa fie mai lung, dar pentru cine o sa citeasca o sa fie folositor.

 

(continuare)

8.

E Duminica… Am dormit in reprize in sala de asteptare… Imi propusesem sa merg intr-o biserica in care n-am mai fost niciodata, o biserica despre care auzisem multe… Cum nu aveam ceas, ma trezeam din cand in cand sa verific trecerea timpului privind la “orologiul” de pe peron… Am vrut sa fiu din timp la biserica, sa ma asigur ca prind loc… Am ajuns… Nu pare o constructie mare de dinafara dar interiorul e grandios… Plecasem cu asteptari mici dorindu-mi sa fiu surprins… Am intrat cu caciula pe cap…

La intrare era un om pe ecusonul carui statea scris “ordine”… “Da-ti caciula jos din cap si du-te acolo… Aici e partea fratilor si aici a surorilor”, mi-a spus… M-a directionat spre locurile din spate… M-am conformat indicatiilor… La marginea randului era un frate in varsta… La distanta de 3 scaune de el era un altul, tot in varsta… M-am asezat intre ei, cu gand sa las cate un scaun liber si in dreapta si in stanga mea… Fratele din dreapta mea se uita indelung la mine… Ma studia din cap pana in picioare… Puteam sa-l vad cu “coada” ochiului drept… M-am uitat odata la el si si-a intors privirea… Au trecut mai multi oameni prin fata mea… S-au asezat altii doi langa mine… I-am numarat pe cei care mi-au strans mana, 4 la numar… Nu stiu daca m-au salutat pentru ca au vrut cu adevarat, dar asa era randul…

Am ascultat formatii, instrumente si coruri cantand… Am fost foarte impresionat… A urmat predica… Pe fratele din stanga mea il luase somnul… Imi facea si mie pofta ca doar dormisem putin in gara… M-am stapanit… S-a citit din Luca 9:46-48… A fost vorba despre cine este “cel mai mare”… Am ascultat ce s-a vorbit… Suna frumos… Cineva din fata a incheiat “serviciul” cu o rugaciune…

Avand deja experienta putinelor saluturi de la inceput, m-am dus fix la usa, de data asta… Mi-am pus caciula-n cap si-asteptam… Asteptam pe cineva care sa-mi intinda mana si sa ma salute… Ieseau multi oameni… Cineva s-a manifestat zicand “ce de oameni!”… Eu asteptam… Treceau pe langa mine toti si nimeni-nimic… Doar imi “luau masurile” cu privirea… Cred ca si-au dat seama ca port “S” la camasa, 30 la pantaloni si 42 la incaltaminte… Spre final, un baiat mai tanar “s-a ciocnit” involuntar de privirea mea… De la vreo 2-3 metri mi-a zis “ceau”… Am tot asteptat sa se apropie cineva de mine… Aproape se golise biserica… N-a venit “NIMENI”…

Mi-am facut curaj si m-am dus din nou in biserica… Fratele care condusese “programul” si facuse rugaciunea de la final se indrepta spre usa, insotit de cineva… L-am luat deoparte si i-am zis: “Haideti ca am venit sa va salut eu, daca tot nu ma saluta nimeni”… S-a uitat mirat la mine si m-a intrebat de unde veneam… I-am spus ca “din gara”, aratandu-i vestimentatia mea anapoda… Am primit un zambet fals, de plastic… “Ma asteptam sa fiti diferiti… Am venit de dimineata… Am stat acum la usa si nu m-a salutat nimeni”, i-am zis… “Uite ca s-a gasit unul care sa te salute”, mi-a spus, purtand acelasi zambet ieftin pe fata-i ingrijita… I-am spus ca m-a salutat doar pentru ca m-am dus eu la el… “Acuma, nu mai conteaza… Sa ne bucuram ca am avut ocazia sa ne salutam”, zicea… I-am spus ca “se vorbesc multe la dvs. in biserica dar se fac putine”… Tot zambind, mi-a zis ca “depinde”… M-am uitat in ochii lui si i-am spus doar “ar fi trebuit sa va pese”, timp in care ma-ntorceam spre usa… Mi-am mai aruncat odata privirea in spate pe cand ma pregateam sa ma fac nevazut pe dupa poarta si i-am vazut acelasi zambet frumos pe masura ce vorbea cu altcineva…

Tineam in mana dreapta aceeasi plasa de rafie, in care nu mai aveam nici paine si nici apa, doar niste pungi goale, un Nou Testament si o geaca subtire pe care o asez sub mine cand stau pe rece… Inaintam spre strada si mi-era ciuda sa imi spun “Ai avut dreptate!!!”… Mi-am dorit sa ma insel, dar a fost altfel…

Vad lucrurile diferit acum pentru ca am trait… Ma intreb pe langa cati oameni am trecut eu fara sa imi pese… Nu i-am condamnat pe niciunul din cei cei care nu m-au salutat, nici pe cel cu care am vorbit la final… Imi pare doar rau de “noi”, cei care ar fi trebuit sa fim diferiti si sa avem compasiune… Ce sa zic… Macar a fost temperatura placuta in biserica… Acum ma pun sa trag un pui de somn pe o banca rece si singuratica din “Parcul Rozelor”… Viata nu e “roz” deloc… Oricum, “nu le pasa”, imi zic…

9.
Cand stai pe strada nu te mai ingrijorezi ca s-ar putea sa dormi prea mult… Frigul e cea mai buna “alarma”, te trezeste cand vrea el… Mi-am dat la o parte geaca cu care imi acoperisem genunchii, m-am ridicat de pe banca din parc si m-am dus la catedrala ortodoxa… E liniste si cald acolo… Ma uitam la oamenii care stateau la coada sa pupe icoanele… Unii se duceau mai in fata si ingenuncheau pe niste scari… Mi-am facut curaj si m-am dus si eu acolo in fata, marsaluind cu capul meu tuns in scari printre cativa oameni… M-am pus pe genunchi si radeam de ce faceam, apoi m-am rugat lui Dumnezeu… M-am ridicat si mi-am recuperat scaunul pe care am stat…

Am vrut sa mai merg la o biserica duminica seara, alta decat cea la care fusesem de dimineata… M-am dus cu asteptari rele de data asta, ca sa nu mai fiu dezamagit… M-am oprit in dreptul unei biserici pe care o vizitasem o singura data in viata in urma cu vreo 4 ani… M-am apropiat de usa dar era inchisa… Pe cele doua usi erau lipite doua foi ce purtau acelasi mesaj cu orele la care se intalneau cei din biserica… Nu aveau program Duminica seara… Mi-am propus sa ma duc in mall si sa stau la caldura, dar mi-am amintit de o biserica aflata nu foarte departe de zona in care eram… Am asteptat 40 de minute dupa un autobuz care, parca intentionat nu mai venea… Mi-am ridicat plasa de pe banca si am vrut sa plec, cand, deodata, a aparut si autobuzul meu… M-a lasat la o distanta de 2 minute pana la biserica…

Sala mare era inchisa… Am vazut luminate ferestrele demi-solului si-am intrat… Mi-am dat de buna voie caciula jos din cap ca sa scutesc pe oricine de eventualele explicatii prostesti… Am deschis usa si-am ramas acolo in spate langa ea… M-am uitat rapid peste cei prezenti… Nu stiu daca erau mai mult de 60-70 de oameni acolo… Eu asteptam sa se intample ceva… Si s-a intamplat ceva ce m-a sensibilizat pana la lacrimi… O sora aflata pe la inceputurile varstei “caruntetilor” s-a apropiat de mine si m-a intrebat daca nu vreau sa merg mai in fata… I-am raspuns ca “da, daca ma duceti dvs.”… Si-a pus mana dreapta pe spatele meu si m-a dus exact pe primul rand, pe primul scaun… Mi-a soptit apoi la ureche: “Aici e mai cald… Poti sa-ti dai geaca jos, daca vrei”… M-a lasat in dreptul scaunului si am inceput sa ma bucur in mult in sufletul meu, incercand sa impiedic cateva lacrimi sa mi se scurga pe obraji…

Ei erau in picioare cantand ca Dumnezeu e sfant… In picioare am stat si eu, cu toate ca ma gandeam ca se uitau la “scarile” din capul meu… M-am intors in dreapta, uitandu-ma ca un strain la ei, voind sa vad daca ma ciocnesc cu vreo privire ciudata, dar “astia” aveau ochii inchisi si mainile ridicate spre Dumnezeu… In timpul in care ma bucuram de muzica, am vazut pe baiatul care canta la chitara bass uitandu-se la mine… L-am privit si eu… Mi-a zambit in doua randuri… Pastorul care a condus intalnirea s-a uitat si la mine cand a vorbit bisericii, la fel facuse si predicatorul… M-am bucurat, nu pentru mine, ci pentru orice om al strazii care ar fi putut fi in locul meu…

Se terminase biserica si asteptam sa vad finalul intregii experiente… Un tanar a trecut pe langa mine… Stateam pe scaun, cu capul plecat, privind modelul de pe mocheta, cand s-a apropiat de mine pastorul care condusese seara… S-a asezat chiar langa mine, mi-a intins mana, m-a intrebat ce fac, cine sunt, de unde vin si unde dorm… Am vrut sa ma abtin din a-i spune toata povestea, dar n-am putut… A fost surprins si incurajat de tot ce i-am zis… De-o da Dumnezeu, am sa trec pe la ei cu prima ocazie, in urma invitatiei lui “mai vino pe la noi”… M-am bucurat enorm ca am ajuns la ei…

Da, astaseara asteptarile mi-au fost inselate in cel mai placut si nesperat mod… Mi s-a confirmat ca unde-s multi e mai “rece” si fariseismul unora se vede fara lupa… Am simtit acceptare, in schimb, intr-o biserica redusa ca numar… Si-am inteles ca nu cantitatea determina puterea, ci calitatea… Poti sa ai 6 cai (vorba aia) si sa fie toti frumosi si lenesi, sau poti sa ai doi amarati, dar care sa traga impreuna…

Ma duc sa dorm in aceeasi sala de asteptare… Cred ca-mi iau bilet tot pana la “Baile Calacea”… Haha… Nu mai aveam de gand sa scriu nimic, cand vad iesind de dupa colt un cuplu pe care il cunosc, purtand alaturi copilasul lor… Am stat serios… Amandoi s-au uitat la mine, nu m-au recunoscut si si-au vazut de drum… E amuzanta toata treaba asta…

10.
Mi-am luat bilet… In sala de asteptare a intrat si Ion, cel care mi-a dat bucatile de pui din prima zi… Am stat amandoi aplecati langa caloriferul calduros si am povestit… I-am multumit din nou pentru ce facuse pentru mine… Mi-a zis din nou ca stie Dumnezeu… Voia sa plece din Romania zicand ca Basescu si-a batut joc de el… I-am spus ca vreau sa il ajut si eu cumva… “Tu? Tu sa ma ajuti pe mine?”, zicea, uitandu-se la vestimentatia mea… “Cu ce sa ma ajuti tu pe mine?”… “Poate o sa fac rost si eu de niste bani si-ti dau de-acolo”, i-am spus… “N-ai cum sa ma ajuti”, mi-a replicat Ion… Mi-a zis ca nu voia sa plece, totusi, din tara…

I-am spus ca Sambata am fost la mancare la pocaiti… Si a inceput sa imi vorbeasca asa fain de ei… Mi-a zis multe despre Dumnezeu… Ca e drept, ca e judecator, ca vede… Stia multe… “E bine sa te pocaiesti”, mi-a zis… “Pocaitii te ajuta daca te pocaiesti”… In timp ce ii vorbeam, foarte sincer si fara niciun stres, m-a intrerupt si mi-a zis: “Iti miroase gura… Nu e bine sa vorbesti cu gura catre cineva… Poti sa dai microbi”… Cred si eu ca-mi mirosea, dar nu-mi venea sa cred cu cata lejeritate mi-a zis sa am grija cum vorbesc… Am ras in mine de nu mai puteam… Mi-am pus mana dreapta la gura si l-am intrebat daca era bine asa… A incuviintat…

L-au scos afara baietii de la paza cand au dat tura de la ora 01:00… M-am dus dupa el, l-am intrebat daca are ceva bani si, in urma raspunsului negativ, i-am intins 15 lei din banii fetelor ce imi oferisera ceaiul si sanwichurile cu ardei… I-am multumit mult ca mi-a dat de mancare… Mi-a multumit si el… I-am povestit unui om care se intorcea din Norvegia despre ce faceam pe strada si despre cum l-am intalnit pe Ion… Era marcat… A avut deschidere sa ma auda vorbind despre Dumnezeu… M-a trezit sa-l ajut sa-si duca bagajele la trenul de Iasi… L-am imbratisat si mi-a spus ca apreciaza cum m-am purtat cu Ion, dar zicea ca il vazuse intr-o crasma cu ceva minute in urma… “E bine ca mi-ati spus”, i-am zis… Ne-am salutat si m-am intors in gara gandindu-ma la ce mi-a spus despre Ion… Nu-mi parea rau, dar speram sa ii foloseasca altfel…

Pe la 6:00 ma trezeste Ion din somn… Adormit si vazandu-i fata in ceata, l-am auzit zicandu-mi doar: “Na, ia si mananca!”, si mi-a pus in mana o caserola transparenta… Eram buimac tare si n-am putut gandi, asa ca am pus-o langa mine… M-am trezit, m-am dezmeticit si am citit pe capacul caserolei “jumeri”… Au intrat cei de la paza garii sa controleze oamenii de bilete… Era 8:15… Seful lor s-a uitat la mine si mi-a zis pe un ton superior ca incep sa cam am vechime in gara… Trenul meu pleca la 8:31… “E si un sfert”, mi-a zis… “Mai am un sfert de ora”, am replicat si eu…

Intr-un parc am deschis caserola de la Ion… Erau doua placinte cu dovleac inlauntru… Dumnezeu stia ca nu ma dau in vant dupa ele si de aia mi le-a si dat… Le-am infulecat cu pofta multumindu-i pentru ele si pentru Ion… Mi-a parut rau ca ma intrebasem ce facuse cu banii pe care ii dadusem… Intelegeam atunci… Imi luase si mie de mancare din ei… M-a miscat…

11.
Am urcat in tramvaiul 4… La capat de linie era un centru de adapost pentru oamenii strazii… Voiam sa ajung acolo… Nu stiam unde e “strada Invatatorului”, asa ca am intrebat pe cineva care semana a muncitor la drumuri si poduri… Avea o salopeta portocalie cu cateva dungi reflectorizante… “Ma (pe un ton ardelenesc), pa’ si eu merg tat acolo”… Mi-a zis sa merg dupa el… “Mergi la centru’ ala?”, m-a intrebat… I-am raspuns ca da… “Hai ca te duc io, ca stiu unde e…”, imi zice… Peste cativa metri imi spune: “da’ nu mai stiu pe ce strada s-o iau”… Mergeam in spatele lui si ma prapadeam de ras… Se mai apleca dupa cate un “chistoc” de tigara… Avea in picioare niste pantofi negri pe care si-i innamolea in timp ce ne indreptam spre destinatie… Se injura singur… Eu mergeam tot cu juma’ de pas in urma lui… Se tot intorcea dupa mine si-mi zicea “hai ma”… Mi-a fost tare tare drag de el… Se purta cu mine ca un tata… Am ajuns acolo si era inchis… S-a injurat iarasi si-am mai tras o portie de ras… “Mergem in Balcescu, ca dau nemtii de mancare la unu jumate”, mi-a zis…

Am luat acelasi tramvai si-am coborat prin centru… Am mers pe jos tot povestind… “Ai lingura?”, m-a intrebat… Nu aveam… “Las’ ca-ti dau io ca am trei”, mi-a zis… M-a intrebat unde dorm, de unde sunt si tot asa… S-a uitat la mine si-a zis “Ma, trebuie sa-ti dau niste blugi ca astia ai tai sunt murdari”… I-am zis ca mai stau doar ziua aia si plec… I-am spus ca am mancat Sambata la pocaiti… “Aaa, da ma, si io am mancat acolo”, mi-a spus… “Oameni faini pocaitii astia”, zic eu, “dau de mancare saracilor”… “Da ma, asa e “, incuviinta si el… I-am spus ca as vrea sa ma pocaiesc si eu… “Ma, tu daca te pocaiesti o sa ai cel mai mare noroc”… “Cum asa?”, l-am intrebat… “Aia au fete frumoase… Te insori cu una si ai casa… Daca te pocaiesti pocaitii iti gasesc ei pe-acolo ceva de lucru”… M-a apucat rasul, dar radeam intr-o parte sa nu ma vada el… I-am zis ca vreau s-o fac din inima, nu pentru fete sau casa… “E bine… Da io nu pot, ma… De alcool pot sa ma las, da’ de tigari nu pot, ma, nu pot!”… I-am zis sa se duca si poate ca il scapa Dumnezeu intre timp… Stia despre Dumnezeu si mi-a numit cateva biserici la care mersese…

Am ajuns si in Balcescu dar se anulase masa ca era 1 Decembrie… Mai venise inca un baiat care sufla intr-o punga cu bronz si tinea sub bratul drept o sticla de Cola plina pe un sfert… M-a rugat sa beau o gura… M-am uitat la punga din mana stanga, la fata lui si i-am zis “nu, mersi”… M-am gandit apoi ca era lucru mare ca voia sa imparta din sucul ala si cu mine si i-am zis “da-mi, totusi, o gura ca si-asa n-am mai baut de mult”… Am luat o gura si i-am multumit… Stateam pe niste scari de ciment si s-a apropiat “taticul” meu de mine… Dorin il chema… Mi-a zis ca mergem inapoi in centru si imi da el un “snitel”… Mi-a spus povestile multora dintre cei pe care ii vedeam pe strada… Cum ca au avut familii, li s-au destramat si au dat in nebunie… Imi mai zicea de unul care avea un cantar si facuse bani frumosi cu el, suficient cat sa isi aranjeze fain o casa… La un moment dat zice “ma, da’ toata lumea ma stie in Timisoara asta… Mi-e si ciuda”… Radeam de numa’…

Am vazut ca ii pasa de mine… Voia sa imi faca buletin… Zicea ca daca se ia Politia de mine vorbeste el pentru mine, ca sunt colegul lui si ca astept sa imi vina buletinul… Ne-am oprit undeva in centru si i-am zis ca ma duc pe la biserica si dupa aia mai vad eu ce sa fac… Cum vrei tu, mi-a zis tot ca un tata… Avea 45 de ani Dorin… L-am pretuit mult… I-am strans mana si i-am multumit pentru tot…

Imediat dupa ce l-am salutat de plecare l-am vazut pe Bir mergand “la mana” cu bicicleta… Venise sa ma caute… N-am mai stat pe strazi… Simteam cum imi iese aer fierbinte pe nari si ma asteptam sa racesc… 4 zile si 4 nopti pe strada isi pusesera amprenta pe “odorul” meu… Nu miroseam bine deloc… I-am multumit lui Dumnezeu pentru caldura din locul in care sta Bir, pentru apa calda si pentru cartofii prajiti si ouale “ochi” pe care le mancam pe o masuta in bucatarie…

Seara, am fost la gara si le-am dus celor de la paza si protectia garii cate un CD cu piese de-ale mele… Le-am explicat cine sunt si ce am fost in ultimele 4 zile… Dupa ce a luat CD-ul, unul dintre ei s-a tras in spate, s-a uitat lung la mine si a zis de vreo cateva ori ca nu-i venea sa creada… Si-a adus aminte si celalalt coleg al lui de mine… A fost interesant tare si cred ca a fost marturie puternica petru amnadoi… Unul dintre ei m-a salutat cuprinzandu-mi dreapta mea cu amandoua mainile lui…

12.
O persoana pe care n-am vazut-o niciodata voia sa ajute niste oameni saraci mi-a dat niste bani… Nici persoana asta n-o ducea bine, dar asa simtea sa faca… Alte 2 persoane la fel… De la 12 la 8 seara am facut niste pachetele in care am pus ceva manusi, sosete, niste fructe, sandwichuri si ceva dulce si ne-am dus unde stiam ca o sa-i gasim pe cei de pe strada… Dumnezeu i-a iubit… E adevarat ca a fost putin, dar “un putin” si cu “alt putin” fac mult…

Ne-am oprit intr-o piata unde am dat de Ion, cel care imi oferise puiul si placinta cu dovleac… Facusem un pachet special pentru el… L-am asigurat ca e in numele lui Isus si l-a primit cu bucurie… L-am salutat si ne-am dus mai departe… Ne-am oprit in dreptul unor oameni… I-am salutat si i-am intrebat ce fac si unde dorm… “Pe unde apucam”, a fost raspunsul… Unul dintre ei s-a uitat la noi si a zis “voi sunteti de-ai lu’ Domnu’”… Am zambit amandoi intrebandu-l de unde stie… “Stiu eu, vad eu”… Ne-am intins mana sa le oferim o punga cu ce era pregatit pentru ei… Unul din ei a fost mai mandru si n-a vrut sa primeasca… Altul a primit pachetul, mi-a luat repede mana si a dus-o la gura lui, pupand-o si multumindu-ne… Nu m-am asteptat deloc la asta… M-a marcat ce facuse…

Ne-am dus si in centru, cu acelasi gand… Bir a vazut un om cu o salopeta portocalie si cateva dungi reflectorizante… “Uite-l pe prietenu’ tau”, mi-a zis… Am vazut si eu salopeta si am luat-o la fuga spre el, fara sa-mi mai pese ca nu trec pe “zebra”… Am ajuns la el si i-am zis “Ba, Dorin, ma mai cunosti?”… Mi-am dat caciula jos de pe cap, lasand sa mi se vada chelia proaspata… Bause ceva si se uita mirat la mine… Imi raspunde sec ca “nu”… I-am spus ca ne-am intalnit in urma cu 2 zile… “Aaa”, zice el, dar era tot nedumirit… “Sunt Catalin”, i-am spus… Parca aparuse curcubeul pe fata lui… A tresarit si a strigat, “cascandu-si” ochii: “Cataline, ma Cataline, tu esti???”… Mi-a sarit instantaneu in brate… Nu-i venea sa creada… Trecuse de la starea aia seaca la o bucurie care imi dadea o stare faina… I-am multumit de tot ce facuse pentru mine… Ca se purtase cu mine ca un tata… Am povestit vreo 15 minute… “Ma, stii ce as vrea io?”, zice Dorin… “O caciula”… Cea pe care o aveam pe cap nu era a mea… L-am sunat pe cumnatul meu sa-i primesc acordul… I-am dat jos gluga aia de motociclist de pe cap si i-am legat caciula “cu urechi” sub gat… “E faina asta”, zice Dorin…
Catalin Ciuculescu
M-a rugat sa ii spun ceva despre Isus… Tot timpul cat a fost vorba despre ce facuse Isus pentru noi a stat cu mainile impreunate, tip rugaciune si nu zicea nimic… Cred ca ne-am imbratisat de vreo 5-6 ori si la final i-am vazut o lacrima alunecand usor pe la coltul ochiului drept… “Ma, ce ma bucur ca te vad… Cand v-am vazut ca veniti spre mine, am crezut ca am dat de belea”, zicea el… Am descris prea putin din bucuria pe care am avut-o… Ne-am mai imbratisat odata, i-am lasat punga verde si ne-am dus mai departe…