Iosif Țon rupe tăcerea – Interviu (I)

Dupa câteva ore petrecute împreună cu acest om a lui Dumnezeu, am plecat atât de îmbogățit și copleșit spiritual, încât nu mă pot abține să nu împărtășesc și cu alții impresia extraordinară și totodată, bucuria de a mai avea astfel de oameni printre noi.

În urma mai multor atacuri pe bloguri la persoana fratelui Țon, am intervenit și eu de câteva ori în apărarea dânsului, nu pentru ca l-am cunoscut prea bine, ci pentru că metodele folosite de către atacatori, mi s-au părut inadecvate pentru un slujitor al Evangheliei, fără să se țina cont de cuvântul lui Dumnezeu din Matei 18:15-18, care ne învață cum să procedăm în astfel de situații.

Cu toate că și îainte, am avut impresii foarte bune despre fratele Țon (cu unele mici rezerve), din momentul în care s-a declanșat acea luptă nedreaptă de denigrare la adresa dânsului, am hotărât să-l caut și să mă conving dacă acuzațiile aduse au vreo bază, ori mai degrabă avem de-a face cu o luptă spirituală, în care Diavolul a reușit să se folosească chiar și de unii slujitori ,,importanți” ai altarului, pentru a aduce mari deservicii lucrarii lui Dumnezeu.

Ei bine, astăzi vorbind în cunoștință de cauză în ceea ce-l privește pe fratele Țon, pot să vă asigur că avem de-a face cu un om a lui Dumnezeu deosebit, care, ce vorbește și trăiește, dar mai mult de atât; cu toate că a trecut de frumoasa vârstă de 80 ani, încă arde de dragoste pentru cei pierduți, și în egală măsură pentru creșterea spirituală a credincioșilor din bisericile noastre.

Cu toate că eu am discutat multe cu dânsul și sunt convins de autenticitatea informațiilor aduse pe acest blog, totuși, l-am rugat să-mi răspundă la anumite întrebari, care sunt convins că le vor fi de folos tuturor celor care vor citi acest inteviu, pentru a elimina pe cât posibil orice suspiciune în ceea ce privește persoana și lucrarea fratelui Iosif Țon, dar și pentru a preîntâmpina dacă este cu putință, continuarea răspândirii de neadevăruri la adresa dumnealui, prin care se aduce multă bafjocură și ocară la adresa lucrării lui Dumnezeu, și un mare deseviciu tuturor slujitorilor evanghelici.

Mă simt onorat să pot să fac această slujbă pentru slava lui Dumnezeu, și de ce nu, pentru a-l cinsti și pe acest om al lui Dumnezeu devotat total cauzei Evangheliei, cum n-am mai văzut de pe timpul fratelui Richard Wurmbrand, despre care mărturisește și fratele Țon că a fost unul dintre mentorii săi.

Mulțumesc fratelui Țon pentru timpul acordat acestui interviu și pentru faptul că și-a făcut timp să stăm și să petrecem momente memorabile împreună.

 Mike Olari

Fratele Iosif și sora Elisabeta Țon

Mike Olari: Cu ce ocazie pe la Phoenix?

Iosif Țon: Am venit în Arizona răspunzând invitației fratelui pastor Andi Olariu, pastorul Bisericii Ekklesia, pentru a ține o serie de predici, de conferinţe pentru tineret, şi prelegeri pentru familie.

 

MO: M-am bucurat să vă avem și la Biserica Agape, păstorită de Petru Lascău, cu care, din câte știu, aveți o relație buna.

IT: Desigur, relația și colaborarea noastră a început încă din anul 1977, când eram amândoi la Oradea apoi s-a adâncit în anii 80, când am lucrat împreuna la Societatea Misionară Română lângă Chicago, iar pe parcursul anilor, am pastrat todeauna o relație foarte bună.

 

MO: Nu intenționez să vă pun prea multe întrebări introductive, fiindcă sunteți o persoană foarte bine cunoscută în spațiul evanghelic, dar doresc să vă pun câteva întrebări, pentru a elucida anumite zvonuri care circulă despre dumneavoastră în mediul evanghelic românesc, așa că voi fi foarte direct și în același timp deschis, la toate răspunsurile dumneavoastra.

Ce ne puteți spune despre relația dumneavoastră cu Bill Johnson, un pastor despre care se vorbește că ar fi un eretic, iar dumneavoastra la un moment dat – la o biserică din Portland – ați vorbit la superlativ atât despre el, cât și depre cartea scrisă de el: “When Heaven Invades The Earth”!?

IT: Relaţia mea cu Bill Johnson trebuie pusă într-un context mai larg. Trebuie să încep cu apariţia în 1963 a cărţii lui George Edon Ladd, profesor la Fuller Seminary in California, întitulată „The Presence of the Future” (Prezenţa viitorului), un studiu academic despre Împărăţia lui Dumnezeu în învăţătura Domnului Isus. În America, era la modă să se afirme că această învăţătură nu mai este pentru astăzi, ci a fost transferată în Împărăţia de o mie de ani (Mileniu). George E.Ladd a argumentat că Isus nu numai că a adus această învăţătură, ci şi că El a adus această Împărăţie cu Sine şi a pornit acţiunea de extindere a ei pe tot pământul (la toate naţiunile). El a inaugurat prezenţa acestei Împărăţii, apoi i-a însărcinat pe ucenicii lui să o ducă pe tot pământul. Expresia folosită de Ladd a prins la mai mulţi teologi, că „Împărăţia este aici, dar nu încă…” („it is here but not yet”); adică, ea şi-a instalat aici un cap de pod, dar încă n-a cuprins toată planeta.

Prin 1979, a îmbrăţişat această viziune John Wimber, întemeietorul lanţului de biserici „Wineyard Churches”. În 1981 s-a creat în Pasadena (legat de Fuller Seminary), „U.S. Center for World Missions” de către Ralf Winter. Ceva mai târziu, el a alcătuit un mare volum de articole despre misiune, întitulat „Perspectrives on World Missions”, în care a inclus şi un capitol din cartea mea despre martiraj. El a iniţiat cursuri speciale în diferite centre din America pentru a forma misionari şi m-a invitat şi pe mine să predau cursul despre Împărăţia lui Dumnezeu şi despre extinderea ei în toată lumea. L-am predat anual, până prin 2010.

Trebuie să arăt că marea majoritate a penticostalilor sunt premilenişti şi dispensaţionalişti, adică ei cred că învăţătura Domnului Isus despre Împărăţia lui Dumnezeu a fost suspendată şi că tot ce a spus El despre această Împărăţie se va aplica numai în Mia de ani. Bill Johnson era pastor penticostal (Assemblies of God), şi deci era premilenist. Cumva, el a intrat în contact cu mişcarea Wineyard, şi de acolo a îmbrăţişat învăţătura că nu trebuie să aşteptăm până în Mia de ani ca să vorbim despre Împărăţia lui Dumnezeu, ci că ea este pentru noi, astăzi. El şi-a însuşit această îmvăţătură şi a explicat-o extrem de clar în cartea lui „When Heaven Invades the Earth” („Când cerul invadează pământul”), publicată în 2003 (publicată în limba română în 2014).

Bill Johnson, pe lângă că este un bun teolog şi un bun scriitor, este şi un om pragnmatic. El şi-a pus această întrebare, care arată caracterul lui de practician: Dacă Împărăţia lui Dumnezeu este aici şi acum, cum trăim noi în această împărăţie, un trai diferit de al celor care trăiesc în împărăţia celui rău? Împreună cu echipa lui de păstori, ei au ajuns să vorbească despre cultura împărăţiei celui rău şi despre cultura Împărăţiei lui Dumnezeu. Au început să organizeze conferinţe pe tema „Kingdom Culture” („Cultura Împărăţiei”). Am participat şi eu la o asemenea conferinţă în 2011.

Ceea ce era nou pentru mine era strădania acestor oameni de a defini în termeni moderni esenţa trăirii după învăţăturile Domnului Isus. Ei au identificat ca centru al acestei învăţături conceptul de valoare şi de demnitate a fiecărei fiinţe umane. În trei zile în care am stat la această conferniţă am observat cum se tratează personalul acestei Biserici, cu atenţie, cu respect, cu amabilitate şi am observat strădania lor de a-şi acorda onoare unul altuia, conform învăţăturii lor că ceea ce crează ei este o „cultură a onoarei.”

Aceasta este ceea ce am învăţat de la Bethel Church din Redding, California, biserica lui Bill Johnson. Am mai participat şi în 2013 la o conferinţă, de data aceasta pe tema creării şi a conducerii unei Biserici angajate în cultura Împărăţiei.

Pot să vă spun că aceste conferinţe m-au captivat şi mi-au revoluţionat gândirea.

Mă grăbesc să adaug că am văzut la ei şi lucruri pe care eu nu le înţeleg, cum ar fi conceptul de „împartare”, adică de transmitere a unei ungeri speciale prin atingerea pe frunte şi fenomenul căderii pe spate. Am citit tot ce au scris ei şi alţii pe aceste teme şi nici astăzi nu le înţeleg. De asemenea, ei cred că „apostoli” există şi astăzi. Eu nu mi-am însuşit această învăţătură.

Cu aceasta venim la o precizare de foarte mare importanţă. Am mai scris şi în alte locuri că trebuie să facem distincţie între următoarele trei întrebări:

1. De la cine învăţăm?
2. Cu cine ne asociem? Şi
3. Cu cine ne identificăm?

La prima întrebare, răspunsul ni-l dă apostolul Pavel: „Cercetaţi toate lucrurile şi păstraţi ce este bun” (1 Tes. 5:21). Am cercetat şi am învăţat de la teologi din toate cultele şi pe unii i-am chiar citat în scrierile mele, fără să mă asociez cu ei şi, cu atât mai puţin, fără să mă identific cu ei.

Cu privire la a doua întrebare, eu am contribuit la crearea Alianţei Evanghelice din România în cadrul căreia ne-am asociat, baptişti, penticostali şi creştini după Evanghelie, să facem evanghelizări împreună, să ne apărăm drepturile împreună, să facem radio împreună, şi alte asemenea acţiuni despre care am căzut de acord că le putem realiza împreună. Aceasta fără să renunţăm la doctrinele noastre specifice, adică fără să încercăm să ne unim într-un singur cult.

 

MO: Si Bill Johnson din care categorie face parte?

IT: Legătura mea cu Bill Johnson face parte in prima categorie: Am învăţat mai multe lucruri de la el, din cărţile scrise de el şi de la Biserica pe care o păstoreşte. Dar nu am făcut cu ei nici o asociere pentru a lucra şi realiza ceva împreună.

MO: O altă acuzație care vi se aduce este faptul că dumneavoastră ignorați învățăturile apostolului Pavel. Este adevarat?

IT: Încerc să înţeleg cum s-a format legenda că eu n-aş mai crede în învăţăturile apostolului Pavel. Eu am publicat în 2010 cartea mea întitulată „Bunătate – o teologie bazată pe învăţătura Domnului nostru Isus Cristos”. În „Introducere” la această carte, discut pe larg importanţa „punctului de pornire” în scrierea unei teologii. Printre alţii, îl dau de exemplu pe Marin Luther care consideră că „Evanghelia” cea mai pură se află în Epistola către Romani, şi de aceea el îşi construieşte toată teologia lui pe această epistolă a apostolului Pavel.

Eu consider că întemeietorul credinţei creştine este Isus Cristos şi de aceea îmi construiesc teologia pe învăţăturile Lui. Dar aceasta nu înseamnă că, de acum, eu ignor scrierile lui Pavel. Iată ce scriu eu în acea „Introducere”:

„Din tot ce am scris până aici s-ar putea deduce că există o mare deosebire, sau chiar o contrazicere, între învăţătura Domnului Isus şi învăţătura apostolului Pavel. Există mulţi teologi în protestantism care susţin că o asemenea contradicţie este reală, dar noi contestăm că lucrul acesta este adevărat. Apostolul Pavel a preţuit învăţătura Domnului Isus şi şi-a bazat gândirea pe ea… În cursul acestei cărţi vom arăta mereu că Pavel a înţeles foarte corect învăţătura dată de Isus şi că el doar continuă şi dezvoltă ceea ce a primit de la Domnul şi Învăţătorul său” (pag.16).

Teologul englez N.T.Wright, după ce a scris două volume masive despre învăţăturile lui Isus, îşi întoarce atenţia spre epistolele lui Pavel şi scrie că relaţia dintre Pavel şi Isus este relaţia dintre un compozitor şi un dirijor. Compozitorul concepe şi scrie partitura. Dirijorul nu adaugă nimic la conpoziţie, ci se limitează la a o transpune în muzică. Subscriu cu entuziasm la această comparaţie.

Cred că legenda că eu „nu mai cred în Pavel”, cum s-a exprimat cineva, a apărut de la oameni care au prins o idee din zbor dar care nu au citit ceea ce am scris eu. Dar lucrul acesta nu este nou pentru mine.

MO: Ați fost exclus din Cultul Baptist din România, regretați?

(Răspunsul la această întrebare și la altele, în partea a 2-a a interviului)

Mike Olari