IOSIF ȚON – SE POATE PIERDE MÂNTUIREA ? – PARTEA A II-A

Partea a II-a – SE POATE PIERDE MÂNTUIREA ? Iosif Țon

                    Dar, încă o dată, acesta este doar începutul mântuirii. Din moment ce am intrat în relație cu El și am intrat în școala Lui, Îl auzim spunându-ne Pilda Semănătorului. Iată, pe fragmente, explicația acestei pilde așa cum ne-o dă Isus Însuși.

1. “Când un om aude cuvântul privitor la Împărăție și nu-l înțelege, vine cel rău și răpește ce a fost semănat în inima lui” (Matei 13:19). Adică de la Întruparea Fiului lui Dumnezeu încoace, între El și cel rău se dă o luptă pentru mințile oamenilor. Acesta din urmă face tot posibilul sp creeze confuzie în mințile oamenilor, pentru ca ei să nu-L creadă pe Fiul lui Dumnezeu.
2. Sunt unii care acceptă cu entuziasm și cu bucurie ce le spune Isus și devin ucenicii Lui. Dar apar problemele, batjocurile celor dimprejur, vin amenințările și ei “se leapădă îndată de El” (vers. 21). Ei au pornit pe calea mântuirii, dar au abandonat cursa foarte repede.
3. A treia categorie de oameni sunt aceia în care Cuvândul semănat de Isus prinde rădăcini serioase și crește promițător. Dar apoi se ivesc preocupările vieții acesteia, plăcerile lumii și amăgirea bogățiilor și acestea devin ca niște spini care sufocă sau îneacă Cuvântul “și-L fac neroditor”. Am văzut deja că roada pe care o așteaptă Dumnezeu este dreptatea, cinstea, corectitudinea, bunătatea, adică un caracter ca al Lui și un comportament conform Învățăturilor Sale. Faptul că, din cauza preocupărilor lumii acesteia, anumiți oameni nu ajung la transformarea dorită de Dumnezeu, îi face să intre în categoria largă a celor care falimentează, în care sămânța a căzut degeaba.
4. A parta categorie de oameni sunt definiți de Domnul Isus ca fiind “… aceia care după ce au auzit Cuvântul îl țin într-o inimă bună și curată și fac roadă în răbdare” (Luca 8:15). Două lucruri trebuie semnalate din textul pe care ni-l dă Luca aici. În primul rând, cuvântul este ținut “într-o inimă bună și curată.” În limba greacă sunt două adjective ce califică inima aceasta: kale și agathe, ambele sinonime pentru bunătate. Noi nu acem mai multe adjective pentru bunătate, de aceea traducătorul Cornilescu a decis să traducă “bună și curată.” Altfel ar fi trebuit să scrie “bună și bună.” Fiindcă o repetiție de felul acesta este menită să întărească ideea, ar fi fost mai bine să traducă “inimă foarte bună”, sau “inimă deosebit de bună”. Al doilea lucru ce trebuie remarcat este că roada este făcută “în răbdare”, cu perseverență și în statornicie. Cu siguranță că lucrul acesta este echivalent cu “cine va persevera până la sfărșit, va fi mântuit”!

Cu ce scop vine Cristos la oameni? Cu ce scop pune El în mințile lor Cuvântul lui Dumnezeu? Ca ei să aducă roadă, să ajungă la împlinire, să devină asemenea Tatălui lor în caracter și în comportament! Același lucru îl spune Isus în ultima Lui lecție, cea despre vița de vie și mlădițele. El curăță mlădițele pentru ca ele să aducă multă roadă. Isus insistă și repetă: “Eu v-am ales […] ca să mergeți și să aduceți roadă, și roada voastră să rămână” (Ioan 15:1-16).

Isus a zis în altă parte o pildă care completează tabloul acesta: “Un om avea un smochin sădit în grădina sa. A venit să caute rod în el și n-a găsit. Atunci  a zis grădinarului: Iată că sunt trei ani de când vin și caut rod în smochinul acesta. Taie-l. La ce să mai cuprindă pământul degeaba. Dar grădinarul i-a răspuns: Doamne, mai lasă-l și anul acesta. Am să-l sap de jur împrejur și am să-i pun gunoi la rădăcină. Poate de acum înainte va face rod. Dacă nu, îl vei tăia.” (Luca 13:6-9).

Pilda aceasta ne arată răbdarea cu care lucerază Domnul Isus cu noi. El mijlocește înaintea Tatălui în favoarea noastră și mai cere timp pentru noi. El ne hrănește și ne îngrijește, în speranța că poate, poate, vom face rod, adică vom accepta să ne transformăm și să dezvoltăm un caracter cristic și un comportament după voia lui Dumnezeu, adică o trăire după învățătura pe care ne-a dat-o El. Dar, ca în alte cazuri din Scriptură, există un moment când bunătatea ajunge la concluzia că investiția ei este fără rost. Vai de omul în care Isus își pierde speranța! Ce trist este că după atâta investiție în învățătură, răbdare divină, și grijă dumnezeiască, Fiul Se vede obligat de împietrirea inimii noastre să dea verdictul: “Taie-l!” (Vezi alte exemple: Romani 2:4-7; Ioan 15:6; Romani 11:22 etc.)

Întrucât discutăm despre mântuire să adăugăm textul cel mai important dintre toate: “Nu ori și cine Îmi zice Doamne, Doamne, va intra în Împărăția cerurilor, ci cel ce face voia Tatălui Meu care este în ceruri” (Matei 7:21). Poate că ajunși la punctul  acesta veți protesta, zicând: “Dar aceasta este mântuirea prin fapte. Unde este mântuirea prin har?”

Iată răspunsul pe care îl deducem din învățătura Domnului Isus. Ca să ne poată elibera de sub stăpânirea diavolului, să ne împace cu Dumnezeu și să ne spele de păcate – toate acestea fiind absolut necesare înainte de a putea intra în școala lui Isus – Fiul lui Dumnezeu a acceptat să moară pe cruce în locul nostru. Acesta este harul, adică bunătatea lui Dumnezeu totalmente nemeritată de noi și rezultată numai din dragostea Lui pentru noi.  Dar El a făcut toate acestea pentru că Își dorește oameni care seamănă cu Sine. El ne oferă absolut toată asistența necesară în procesul de transformare. Și dacă nu apare transformarea este numai și numai fiindcă sfidăm bunătatea Lui, refuzăm lucrarea Lui în noi și abuzăm de răbdarea Lui! Nu avem nici o scuză! Judecata Lui este dreaptă. Dar este pe atât de dureroasă pentru Dumnezeu, pe cât de mare a fost prețul ca să poată face posibilă venirea noastră la El și transformarea noastră după voia Lui. Este durerea bunătății de care s-a abuzat, a dragostei care a fost călcată în picioare.