Titel Maghiar – MISIONARUL IMPOSTOR !!!

Titel-Maghiar-Copy-100x100Datorită faptului că Titel a ținut în decursul anilor legătura cu zeci sau poate chiar sute de oameni și pe foarte mulți a reușit să ne convingă că este un misionar real, acum când aflăm realitatea, ne este foarte greu să credem. Acest lucru s-a întâmplat și cu mine, de aceea mi-a trebuit ceva timp ca să ajung la o concluzie.

Știu că mulți dintre cei ce veți citi acest articol și concluzia la care am ajuns, veți fi șocați (cum am fost și eu), dar adevărul trebuie spus indiferent care este el. Cu toate că postarea de astăzi îmi propusesem să o expun mai târziu, totuși datorită faptului că lumea așteaptă și părerea mea finală, o să încep cu finalul poveștii despre Titel.

Tot timpul acesta de când s-a întâmplat așa zisul „ATENTAT” (din Indonezia), am încercat să aflu adevărul. Acesta a fost motivul pentru care am apelat la FBI, plus că am făcut și alte demersuri, doar pentru a mă convinge, că ceea ce publicul va afla în final, este real. Este adevărat că foarte mulți, atunci când a apărut vestea despre acel presupus „ATENTAT” și faptul că Titel era în comă, cu toată inima am făcut tot ce am știut și am putut mai bine ca să ajutăm. Este adevărat faptul că, eu fiind într-o legătură mai strânsă cu acest Titel, am refuzat să cred că omul ăsta (sau oricine altcineva) ar fi în stare de o asemenea înșelătorie.

Un alt lucru care m-a făcut să-l cred, a fost și faptul că niciodată nu mi-a cerut bani și nici nu am auzit să fi cerut altor persoane cu care a ținut legătura.

Astăzi, când scriu acest articol, încă mai cred că Harul lui Dumnezeu îl mai poate schimba și poate ar fi bine dacă ne-am ruga pentru el în această direcție, având nevoie de rugăciune acum, mai mult ca oricând. Starea lui este atât de nenorocită, după cum veți putea afla și din corespondența noastră de mai jos.

În același timp, celor care au fost deranjați de articolele mele scrise în favoarea lui Titel, VĂ ROG SĂ MĂ IERTAȚI. Intenția mea nu a fost să sprijin un IMPOSTOR, nici să dezinformez pe cineva sau să induc în eroare, ci să ajut un misionar care a convins zeci sau chiar sute de oameni că el este real și că există. Sper să avem cât mai curând un punct de vedere și din partea autorităților.

Pentru început, v-aș ruga să citiți corespondența mea (o mică parte) cu Titel și să vă faceți personal o părere despre cât de dibaci pot fii unii în a trăi o viață dublă. Desigur, pentru noi creștinii, sunt mai greu de înțeles astfel de lucruri, dar iată că ele există.

Cu siguranță, acest caz nefericit ne-a dat o lecție de viață și cred că vom fi foarte atenți de acum în colo, cui îi mai dăm crezare, iar ADEVĂRAȚII MISIONARI nu pot decât să facă eforturi mult mai mari ca să convingă faptul că ei sunt reali și că fac o misiune reală, dar și că merită să fie sprijiniți.


MAI JOS, CORESPONDENȚA MEA CU TITEL



2015-06-17 16:18 GMT-07:00 Emanuel Dumitru Maghiar<titelmaghiar@gmail.com>:
Mike.
Tu chiar vrei sa fii omul care sa ma trimiți după gratii?  Oare nu știi ce înseamnă asta?
Cosmin daca ar fi lângă tine ti-ar spune sa ma trimiți acolo?
E alegerea ta. Dar daca ajung nu am sa uit cine m-a trimis.
Numai bine Mike.
Sa știi ca indiferent de alegerea ta eu te voi iubi.
M-ai inspirat mult si m-ai ajutat si tu si Cristi. Poate odată ma voi întâlni si eu cu Dumnezeul real si existent.
Pe 18.06.2015 00:03, „Emanuel Dumitru Maghiar” <titelmaghiar@gmail.com> a scris:

Mike. Nu iti pot da datele mele reale.  Asta inseamna puscarie pt mine.
Lasa sa fiu prins de la sine. Nu ma du tu acolo.  Daca ai inima si poti ierta te rog anuleaza tot si voi fi eu prins candva.
Sunt urmarit de politie de peste 6 ani
Stiu ca asta merit dar ingaduie.mi o sansa.
Pe 18.06.2015 03:18, „Mike Olari” < mikeolari?@gmail.com> a scris:

Titel
Dacă ajungi în pușcărie, vei ajunge din cauza faptelor tale, nu că eu te-am băgat. Să fiu sincer, după câte ai făcut, cu cât ajungi în pușcărie mai repede cu atât mai bine. Daca Cosmin al meu ar fi în situația ta, aș face același lucru. Pușcăria l-a adus la Dumnezeu, iar astăzi (chiar dacă a trebuit să plătească consecințele) atât el cât și noi spunem ,,BINECUVÂNTATĂ FII PUȘCĂRIE”
Titel, eu am demarat cu cei de la FBI și nu mai pot da înapoi numai dacă am un motiv bine întemeiat, fiindcă cu ei nu te joci (iar tu încă nu ești serios cu mine) dar le-am dat doar puține informații, urmează să le mai dau zilele următoare.
Știu că în egoismul tău, tu te gândești doar la tine, dar eu ma gândesc la ce vrea Dumnezeu de la mine și cum să rezolv ca să ieșim cu toții cât se poate de bine (dacă se mai poate) din toată mizeria asta în care tu ne-ai pus pe toți.
Eu mă gândesc la fete (Geanina, Nadia și Tabita), care sunt disperate…
Mă gândesc la miile de cititori ai blogului meu care așteaptă un răspuns din partea mea. NU MĂ POT COMPROMITE ÎN FAȚA LOR.
Ma gândesc și la divizarea care s-a produs din cauza asta între toți creștinii.
Este adevărat că tu în egoismul tău tot timpul te-ai gândit doar la tine. Nu mai merge așa, s-a sfârșit cu poveștile astea și trebuie ca cei ce au greșit să plătească.
Îți mai ofer totuși o ȘANSĂ, dar trebuie să te decizi urgent. Vreau să te întâlnesc împreună cu Cristi și să găsim o soluție, prin care să rezolvăm toate problemele, în așa fel ca nici tu să nu mergi la pușcărie, dar și noi să ieșim cu capul sus din toate atacurile, celor răi și batjocoritori. Bănuiesc că ești în Austria. Nici nu are importanță unde ești, noi ne vom deplasa acolo. Dar să fii serios cu acest lucru, fiindcă eu nu îmi voi retrage nimic de la FBI, numai dupa ce ne vom întâlni. Te asigur în fața lui Dumnezeu de discreție 100/100.
Plus că trebuie să intrii pe pagina celor de la IBN și să spui că nu este adevărat și că nu fetele au făcut aceste lucruri.
Dacă nu, eu nu am nici o remușcare, de ce se va întâmpla cu tine.
Mike
On Jun 18, 2015, at 12:08 PM, Emanuel Dumitru Maghiar < titelmaghiar@gmail.com> wrote:
Mike,
Ce îmi ceri tu este imposibil.
Nu stau in Austria dar am fost de câteva zeci de ori in acest timp.
De multe ori am trecut si prin Graz odată chiar am văzut-o pe strada dar ea nu m-a cunoscut.
Chiar zilele trecute am fost iar pe acolo.
Am fost in Germania,  Anglia si acum sunt in Moscova.
E prea mult ce îmi cer sa ne întâlnim.
As vrea asta dar nu acum.
Nu mai insist. Faci ce vrei cu ancheta doar ca va trebui sa ai grija puțin si de fete.
Ele au accesat in ultimii doi ani zilnic conturile noastre.  Apoi ceva ce nici Geanina nici dana cuibus nu știe este ca eu când am fost la Dana in casa ..fiind cel care aveam acces la toate conturile verilor si fraților am intrat de pe calculatorul lor pe acele conturi. .jucam un joc pe atunci si m-am ajutat de pe celelalte la joc.  Si la ancheta vor ieși si ei vinovați.
De la Geanina din casa de pe laptop meu evident am întrat pe adresele la câtorva asa ziși ai mei. Dar netul era a ei nu al meu.
Apoi si eu si Dennis am avut acces la calculatoarele fetelor prin diferite programe care se intra de la distanță.
Știu ca suna a măgar ce spun dar eu si zilele astea am avut acces într-o seara.
Nu prea știu când il deschide dar am verificat si am prins momentul.
Dennis din informațiile mele a fost in câteva zile zilele astea.
Eu te las sa faci ce vrei dar daca tot le aperi ai grija de ele. Vei fi răsplătit ca aperi niște fete care noi le-am făcut așa rău si le-am expus publicului.
Eu la rândul meu am multe la activ. Nu as risca sa imi arat identitatea.
Ieri am sunat-o pe Geanina ..am vorbit prin ceva program de la aplicații de apel fals si nu mi-a recunoscut vocea.  Am vrut sa ii deslușesc câteva lucruri fara sa ii spun cine sunt.
Dar a închis telefonul.  Am vrut sa ii spun adevărul dar nu am putut.  I-am zis doar care ar putea fi numele real a lui Titel Maghiar.
Îmi cer iertare dea voi si de tot răul făcut.
Îmi cer iertare si de la Cristi .
Cele bune.
Pe 20.06.2015 05:48, „Mike Olari” < mikeolari?@gmail.com> a scris:

Titel
Tu chiar vrei să cred ce mi-ai scris în acest email și să ignor toată corespondența noastră de luni de zile?
Nu se poate, deaceea avem nevoie de ajutorul autorităților să afle ce este în spate la toată povesta asta.
Mike
On Jun 20, 2015, at 4:02 AM, Emanuel Dumitru Maghiar < titelmaghiar@gmail.com> wrote:
Mike.
Tu ai vrut implicarea poliției.  Eu am zis cine e in spate  si am zis ca eu sunt.  Mai multe nu spun ca oricum nu crezi
Ce pot spune e ca nu te recunosc.
Pe 20.06.2015 15:47, „Mike Olari” < mikeolari?@gmail.com> a scris:

Titel
Crede-mă că sunt complet derutat, când mă uit cât de spiritual ai putut fii în multe din discuțiile noastre anterioare și ce-mi zici acum. Aș vrea să te pot indentifica și să te ajut în continuare, dar nu pot să cred că ești tu. Mi se pare că cineva ți-a furat indentitatea și-ți face praf numele. Tot ce fac în zilele astea este să te ajut și dacă cineva ți-a furat identitatea, să fie depistat.
Eu nu doresc să fac rău nimănui, dar cum tu zici că nu mă recunoști, așa zic și eu de tine.
Tu-ți dai seama, cum pot eu să cred ce faci și ce zici acum, când 4-5 luni, noi am avut conversații prin care eu mi-am format o anumită părere despre tine și cei 3.
Nu-mi pot imagina că ești aceeași persoană. Chiar cineva poate să traiască o astfel de viață dublă?
Pentru mine este prea mult să cred. Totuși pâna unde a fost adevărată povestea ta?
Ați fost 4?   Ați mers cu biblii în Indonezia? Ați fost arestați?  Ați evadat? Și ce ați făcut de când ați evadat? Și de ce ați făcut ceea ce ați făcut? Dacă sunteți urmăriți de poliție, de ce v-ați expus așa de mult pe NET?  Iar fetele au însemnat vreo dată ceva în viața voastră?
Există și Ionuț și Sergiu în toată această poveste sau doar tu și Dennis?
Te rog adresează-te și celor care ți-au scris și te cunosc de ani de zile, îți pare rău că i-ai păcălit?
Ce ai de gând să faci pe viitor?
Dacă îmi răspunzi bine și simt că ești sincer în toate aceste întrebări, îmi voi reconsidera căutarile mele. Nu vreau să-ti fac rău nici ție nici altora, dar nu pot sta indiferent când văd cum cineva și-a bătut joc de noi toți, dar mai ales de niște fete sincere și nevinovate.
Trebuie să găsesc adevărul pentru a-mi opri căutările.
God bless you. Mă rog în continuare pentru Titel.
Mike
From: Emanuel Dumitru Maghiar < titelmaghiar@gmail.com>
Date: June 20, 2015 at 5:01:47 PM MST
To: Mike Olari < mikeolari?@gmail.com>
Subject:Re:
Draga Mike,
Amenințările cu FBI m-au făcut sa fac ce nu am făcut si sa spun ce am spus.  Da. Am fost 4 am fost cu biblii am fost arestați,  am evadat.  Nu imi folosește nimeni Identitatea si eu sunt același.  E adevărat ca am vorbit multe lucruri spirituale si am avut discuții frumoase.  Nu uit ca ai zis ca iasa Cosmin si vom lucra împreună.
Nu uit ca te-ai rugat pt mine cu Cosmin.  Nu uit discuțiile noastre frumoase când scriai conducând si multe altele. Te-ai întors dintr-o data împotriva mea, ai început cu unele amenințari si chiar presiune sa fac video ..etc. Noi suntem liberi de la acel arest dar legați in alt sens,   dar ținem legătura unii cu alții. Un fel de atentat a fost dar nu unde noi am specificat si da am fost in stare grea si peste 10 ore am fost inconștient. Am umblat mult in această perioadă si trecem prin multe.  Merg pe două cai încă …fac si lucruri spirituale si anumite sacrificii dar fac si destule compromisuri.  Din cauza multor mizerii in care am intrat in ani nu prea fac ce vreau ci si ce mi se impune pentru ca băgat fiind am alții mai mari care fac presiune asupra mea.
Referitor la fete nu ma pot pronunța in dreptul la nimeni eu in dreptul meu am iubit dar până la un punct.  Certurile din ultima perioada le cream ca sa o fac sa se sature cumva si aa renunțe ea la mine.   Aveam de gând sa pun punct cândva pt ca din  cauza situației mele si multor lucruri nu pot continua cu Geanina. Nu pot sa spun multe.  Ce pot spune e ca îmi pare rău pentru ea. Eu desi am amenințat-o nu ii voi face rău niciodată.  Îmi dau seama ca am dus-o in mizerie chiar dacă alții nu văd asta si cred ca ea e vina. Sper sa nu-si facă rău deși din ceva sursa am auzit ca e destul de rău psihic si chiar fizic.  Știu ca Dumnezeu ma va pedepsi  pt răul care i l-am făcut.  Si sper sa depășească  ..sa rămână cu mintea întreaga si sa fie fericita in viitor.
Mike, tu ai ales calea autorităților. Tu ai zis ca ai apelat la FBI. Asta e ..răul oricum mi-l vei face atât mie cât  și  unora din noi si apoi cred ca si fetele vor fi si ele pe undeva atinse. Faptul ca au avut pe pagina pozele false cu noi,   faptul ca au acceptat schimbarea ce noi am făcut cu pozele,    faptul ca ele au avut acces la conturile noastre  :)) ..faptul ca noi am intrat de multe ori in calculatoarele lor..j si pot continua încă.  Din moment ce ai apelat la lege ..legea va trece prin toate astea. Dacă voi fi prins si închis asta e…
Ce spun Mike?!.  Faci ce vrei.  Tu alegi vizavi de mine ce sa faci.  Cristi nu știu ce face sau nu face. Tu ai plecat la lege. .faceți ce vreți cu mine.
Îmi pare rău de toate cele întâmplate.  Îmi pare rău de oamenii dezamăgiți de mine.  Dar nu pot face nimic.  Îmi cer iertare Mike pr toate
Mike Multă propășire Îți doresc in toate

Un mesaj primit de la Geanina:

<geanina?@gmail.com> wrote:

Cred ca va zis Cristi ca am primit un email cu ceva link de la Titel si cand am accesat mi s-a resetat telefonul si mi s-au sters ff multe lucruri.
Apoi am mai primit un email ciudat de la el cu tot felul de convorbiri cu un tip
acum 2 ore cand inca eram pe tren spre Graz am primit iarasi un email de amenintare, ––––––––––-Geanina
Jesus Fish



Mai jos, este mesajul de amenințare al lui Titel, către Geanina

De la: Emanuel Dumitru Maghiar <titelmaghiar@gmail.com>
Data: 24 iunie 2015, 20:03
Subiect: Re: Te rog sa accepți ce spun!!!!!
Către: geanina?@gmail.com

P.S. ai primit un link
Am văzut ca lai accesat 🙂
Imi pare rău pentru cele întâmplate,  știu ce a urmat.
Ala a fost primul semn.
Daca accepți nu mai vine nimic peste tine.  Dacă nu accepți se agravează.
Mai bine un pic de umilință si rușine dar apoi ai bani si vei trai ca in palme.  Decât ramai si fără bani si tot te bag.

Pe 25.06.2015 01:34, „Emanuel Dumitru Maghiar” <titelmaghiar@gmail.com> a scris:

Geani.  Sunt întrat rău în gunoi.
Mike vrea sa caute o cale sa faca ceva.
Daca îmi propune sa ma vad cu ei nu pot din cauza altor rahaturi in care sunt băgat si sunt ca si fugar acum sa nu cumva sa dea alții de mine care ma cauta.
Ai primit un email mai deplasat.
A fost o Greșeală.
Dar te rog sa fii atenta si sa accepți planul meu.
Lasa te pa mâna lu Mike si Barbosu
Ia asupra ta tot indiferent care vor fi consecințele.
Daca o faci de buna voie pana la sfârșitul anului ne vedem te caut si Îți platatesc totul dacă ma salvezi
Te plătesc bine si fac orice îmi vei cere iti jur asta
Te rog nu da la nimeni emailul si oferate de buna voie
Dacă nu vrei cu gând bun te voi baga eu forțat.
Tot ce ai citit in acel email va fi făcut in comp tău si te voi împinge eu in mana lor
Daca taci si ma asculți va fi bine pt aman2
Suna de buna voie la barbosu si zi asa „știi frate Cristi eu am făcut totul dar nu am avut curaj sa iti spun..fa ce vrei cu mine”
Apoi suna pe Mike si zi la fel
Astea vor trece
Barbosu te va ierta si Mike la fel
După ce rezolvi tot si vezi care e sentința scrie mi
Nu spune la nimeni asta fii înțeleapta
Ca si daca ma torni la ei nu te vor scăpa nici unu ca ei își vor apara pielea lor si nu ii vor interesa iar tu pe barbosu nu i te vei putea opune mai bine iei asupra ta si el va fi mai bun decât cu mine.  Mike la fel va accepta
Mike mi-a scris mai devreme ca vrea sa fac ceva sa stopam totul.
Inca nu mi-a zis planul
Nu te panica.  Respira si accepta.  Tot ce va trebui sa minți ca tu ai fost sa pice asupra ma si Dumnezeu te va ierta ca vede ca eu te presez.
Daca nu faci te voi împinge eu si crede ma ca nu te poți juca cu mine.  Știi ca sunt dur si impunător si tot ce ai auzit in acea conversație iti voi face ție si tot tu vei pica doar ca va fi mai dureros si greu ca tot ce fac eu va merge sub numele tău public
Nu te pune cu programatorii si nici cu hackerii.
Daca o faci de buna voie nu va fi public ca astia vor pune punct iar tu vei fi răsplătită din plin
ORICÂT si ORICE vei cere iti dau.
Fie mașină apartament sau câți bani vrei. Sau ce vrei tu. Inclusiv te iau de nevasta daca mai vrei
Accepți putina înjosire dar vei scapa de munca si vei trai boierește.
Aștept răspuns in următoarele 24 de ore.

Dumi

15 gânduri despre „Titel Maghiar – MISIONARUL IMPOSTOR !!!

  1. Wow! Chiar are mare nevoie de Dumnezeu! Problema este ca nu isi constientizeaza viata pacatoasa…de rahat… vai, vai, vai!

    Apreciază

  2. Mike,desi propriile-mi probleme vin ca un tavalug peste mine,am avut rastimpul sa citesc acest articol. Si in e-mail-urile pe care ti le-a trimis te „abureste”. Acest „om” nu-si va declina identitatea voluntar. Eu o alta rugaminte am la tine.Iarta-l ! In sensul de a nu-l trimite la puscarie.In alta ordine de idei,nici tu,nici altii,nu aveti de ce sa va cereti iertare.Voi doar ati indemnat la rugaciune pentru un „om in suferinta”. Si rugaciunea a lucrat.In sensul dorit de Imparat.Noi toti,in sinea noastra,apreciam ceea ce noi insine nu puteam fi,mergatori pana la sacrificiu pentru numele Mantuitorului. Bine,.nici acest impostor nu era,dar ce frumos ar fi fost sa fie.Si ce exemplu de urmat….Dumnezeu sa-l ierte ca poate nu a stiut ce face.Daca a stiut (ceea ce este foarte probabil) ,Dumnezeu nu l-a lasat sa-si duca la infaptuire planul.Eu continui sa cred ca urmatorul pas era solicitarea unei mari sume de bani. In sfarsit,ma pot insela.este doar o supozitie. Sa auzim numai de bine!

    Apreciază

  3. „Caci cei ce vor sa se imbogateasca,dimpotriva,cad in ispita,in lat si in multe pofte nesabuite si vatamatoare,care cufunda pe oameni in prapad,si pierzare.
    CACI IUBIREA DE BANI ESTE RADACINA TUTUROR RELELOR;si unii,care au umblat dupa ea,au ratacit de la credinta,si s-au strapuns singuri cu o multime de chinuri.”(1Timotei 6:9,10)

    „Nu puteti sluji lui Dumnezeu si lui Mamona.”

    O viata duplicitara,amestecind valorile duhovnicesti,cu nonvalorile firesti,va duce intotdeauna pe cel ce o va adopta,la dezastru si nimicire. Dumnezeu ne vrea sfinti,si neprihaniti.

    E vremea „secerisului”.Seceratorii string snopii de griu in hambare ,iar neghina ,chiar daca s-a dezvoltat in „lanul de griu”,este triata si aruncata afara pentru a fi arsa.

    Am mai scris pe acest blog,si ma repet: „Numai prin „moartea sinelui”si invierea in Duh,vom trai autentica viata vesnica ,aratata prin sacrificiul Fiului lui Dumnezeu la Golgota.
    NASTEREA DIN NOU,IMPLICA MOARTEA FIRII ADAMICE,TRANSCENDENTA PRIN ADEVARUL ABSOLUT,CUVINTUL INTRUPAT,DIN DIMENSIUNEA PERCEPTIEI FIRESTI,INTR-O NOUA DIMENSIUNE,CONTROLATA DE DUHUL LUI HRISTOS,O FORMA A EXISTENTEI SPIRITUALE,O VIATA,”ASCUNSA CU HRISTOS IN DUMNEZEU.”
    Fiti binecuvintati

    Apreciază

    1. Oameni, ca acestia, sint destui, care se ascund la masele voastre de dragoste, se hranesc cu sufletele celor slabi , care nu stiu sa cintareasca adevarul , in lumina Cuvintului lui Dumnezeu.
      O incercare a vulpilor, fiind ca subt masca Titel Maghiaru, multi au lucrat cu gind viclean, aceasta reactive, reflecta ceva in viitor.
      O zicala ;
      ,,Pestele, dela cap se inpute.”
      Asaca, fiti sanatosi.

      Apreciază

  4. Offfff,
    Atacul ‘crestinilor’ catre cel ce au cazut,
    Unii/unele cred ca razbunarea e arma crestina, dar nu-si dau seama ca de fapt dracu lucreaza prin ei/ele
    Iisus sa se indure de toti care se pocaiesc de tot ce au facut, atat ‘pocaiti/e, cat si nepocaiti.

    Apreciază

      1. Da, eu cred ca sunt primul,cel care inca de le inceput am simtit ca ceva nu este in regula cu actiunea acestui personaj in Indonezia ,de aceea am comentat negativ.(vezi comentariu Radu Oprea). Ulterior am fost criticat de catre cei mai mult sau putin „creduli”. Lipsa de discernamant a unora a fost folosita de „fratele misionar Titel” intr-un mod foarte ingenious „Eu am simtit calauzirea si puterea lui Dumnezeu cand am plecat” scria el la comentariul meu ! Indata au sarit la aplaudat amatorii de senzatii…! Dupa doi ani s-a dovedit ceea ce am gandit.-din nefericire.
        Din toata povestea asta cred ca toti trebuie ,si unii mai mult, sa invatatm ceva: pe langa credinta este nevoie si de intelepciune,de discernamant si cumpatare ! Doame ajuta.

        Apreciază

  5. ÎN LOC DE IRONII ŞI SATIRE TREBUIE SĂ ÎNCURAJĂM EXTINDEREA ANCHETEI PENALE PRIN SESIZAREA PROCURATURII FEDERALE DIN AUSTRIA, ASIGURÎND, CONCOMITENT, PROTECŢIA VICTIMEI GEANINA GULA PRIN ANGAJAREA UNUI APĂRĂTOR PTR. EA, A UNUI AVOCAT.

    Am constatat, cu toţii, că investigaţiile şi dezvăluirile noastre i-au obligat pe misionarii Aradului, Cristian Bărbosu şi Mike Olari, sa facă dezvăluiri incomode pentru ei şi prestigiul lor. Acum tot ei au obligația de a finaliza investigațiile începute, după sesizarea F.B.I., oferind asistență juridică Geaninei Gula, singura care are vocaţie procedurală penală pe teritoriul Austriei. Doar printr-o Comisiei Mixtă Rogatorie ar putea F.B.I. desfăşura investigaţii pe teritoriul Austriei, doar împreună cu procurorii din Austria, iar FBI doar privind cetățenii SUA, sau interesele Statelor Unite.
    Soluţia este la îndemînă preşedintelui Harvest Metanoia, Cristian Bărbosu, ce trebuie îndată să angajeze un avocat de instrucţie judiciară, penală, pentru Gianina Gula şi celălalte victime din Austria ale grupului infracţional ce se ascunde şi acţionează de prea mulţi ani sub îndrumarea hackerului ‘Titel Maghiar’.
    Desigur că au fost invalidate şi concluziile pripite ale lui Gabriel Gorcea, preşedintele misiunilor internaţionale SPERANŢA şi ale investigatorului său, Sergiu Posteucă, director de marketing al Misiunii Speranţa Cluj, cel care se ascunde în spatele site-ului Internţional Beaking News.

    Apreciază

Comentariile sunt închise