SINDROMUL „TITEL MAGHIAR” !

Ascultam zilele trecute o predică despre Anania și Safira, care au încercat să inducă în eroare pe apostolul Petru, iar prețul plătit de ei a fost extrem de drastic, efectiv au plătit cu viața, pentru că de fapt ei au încercat să mintă pe Duhul Sfânt, care nu s-a lăsat și nici nu se va lăsa vreodată păcălit, de ipocrizia falșilor creștini. De fapt, ceea ce Anania și Safira au încercat să facă, a fost să creeze o percepție bună despre ei și să arate bine în fața lui Petru și a noilor adepți convertiți la religia creștină, prin mesajul lui Petru. Era foarte la modă (cool) în acea perioadă, să fii creștin. Ei nu au vrut să plătească pentru a face parte din noii convertiți care erau vorbiți de bine de întregul norod, au vrut doar reputația creștinilor!

Hypocrite-Face

În cazul Titel Maghiar, dacă am citit cu atenție mărturia lui, am putut observa foarte ușor același duh pe care îl întâlnim și la Anania și Safira. Cu toate că el trăiește o viață departe de Dumnezeu, totuși el a dorit să fie alături și de oameni ai lui Dumnezeu, încercând să influențeze și să atragă simpatia câtor mai mulți creștini și de ce nu, chiar a unor păstori importanți. Desigur, cu toții îl condamnăm și mulți s-au întrecut în a-l acuza și a-l judeca în fel și chip.

La prima vedere, pare totul în regulă și bazat pe experiența din Faptele Apostolilor Capitolul 5, se pare că merită pedeapsa capitală. Totuși, înainte să dăm verdictul final, haideți să ne uităm fiecare în viața noastră și în viața bisericilor pe care le frecventăm.

Câți dintre noi nu suntem profesioniști atunci când vine vorba de a impresiona pe cei din jurul nostru sau pe pastor? Tot timpul unii se implică în orice activitate bisericească, doar pentru a fi văzuți bine de toți cei din biserică, dar mai ales, de conducerea bisericii și de pastor. Poate ți-ai “câștigat un loc de cinste în biserică” și la fiecare alegeri de comitet, ești ales printre primii.

Îmi pun mie câteva întrebări, dar și tuturor celor ce veți citi acest articol:

  • Este și impresia familiei tale, la fel?
  • Ce ar spune soția mea/a ta dacă ar fi sinceră și nu ar încerca să protejeze dualitatea vieții?
  • Dar să mergem mai departe și să ne întrebăm fiecare în dreptul nostru, colegii de muncă, cu care avem contact zilnic, ar vota pentru noi și ne-ar da “onoarea” pe care ne-o dau cei din biserică?
  • Suntem noi reali?
  • Suntem noi în familie și la locul de muncă, aceiași cu percepția pe care am creat-o în fața oamenilor din biserică?

Apoi, cât compromis nu se face, în ceea ce privește percepția lumii de afară în ceea ce privește “religia” noastră, organizația din care facem parte și nu în ultimul rând, cultul de care aparținem.

Nu puține sunt cazurile în care organizații mari plătesc sume enorme, pentru a-și ascunde păcatul în care trăiesc cei care le conduc și pentru a transmite celor din jur o precepție bună, chiar dacă este diferită de realitate.

Chiar și cultele evanghelice, încearcă din răsputeri să arate în fața lumii ceea ce în realitate, de multe ori nu reprezintă adevărul, pentru a nu-și strica numele “bun” la care poate au muncit ani de zile. Unele biserici sunt în stare să elimine de pe lista membrală, pe cei care au căderi și anumite păcate. Dar nici cei care au curajul să-și spună părerea deschis despre situația reală din biserică, nu au o soartă mai fericită.

Aproape că nu mai există nici o biserică, care să nu se confrunte cu cazuri de avort, divorțuri sau tineri rebeli. Când ați auzit ultima dată în biserica dumneavoastră, despre astfel de lucruri? Nu ați auzit nu din cauza faptului că nu există, dar bisericile preferă să-i alunge pe acești oameni din biserică, decât să se ocupe de recuperarea lor, fiindcă nu vor să-și strice creditul și numele “bun” la care țin mai mult decât la sufletele oamenilor.

În timp ce ascultam acea predică, m-am gândit foarte profund, ce s-ar întâmpla dacă ar veni Petru și în bisericile noastre și măcar o zi ar practica metoda aplicată Ananiei și Safirei? Credeți că ar mai rămâne cineva în biserică?

Dar ce bine că, prin Jertfa lui Isus Cristos, noi toți putem primi iertare și nu suntem dați pe față, dar dacă nu ne vom pocăi de acest flagel numit păcatul IPOCRIZIEI, cu siguranță că în final nu vom avea un sfârșit diferit de cel al Ananiei și Safirei.

Deci, haideți înainte de a da sentințe foarte aspre lui Titel sau altora din jurul nostru, să ne verificăm viața noastră personală.

Trăim zilele de pe urmă și cred că ar trebui să recunoaștem starea decăzută în care a ajuns creștinismul și fiecare să facem în dreptul nostru, tot ce ne stă în putință, pentru a mai salva tot ce se mai poate salva, până încă nu este prea târziu.

Trezirea trebuie să înceapă cu noi cu fiecare, iar cei din jur văzând viața noastră de creștini adevărați, să ne urmeze exemplul.

Nu PERCEPȚIA contează (cum ma auzit chiar un slujitor al bisericii spunând) ci REALITATEA!

Doar creștinii reali vor influența pe cei necredincioși, nu cei de formă.

Doamne ajută la aceasta!

Mike Olari

7 gânduri despre „SINDROMUL „TITEL MAGHIAR” !

  1. Un subiect care reda mult adevar,trist este ca azi nu mai e frica asupra poruncilor divine sinici nu se doreste sa se inteleaga invataturile Domnului Isus si exemplul lui alaturi de ucencii fideli!!! Azi am ajuns timpuri grele cand din plin se abuzeaza mesajul divin si pentru unii chiar a devenit un mod de castig pentru interesepersonale!!!
    Ar fi bine ca din nou sa se intimple ce s-a intimplat cu „..Anania și Safira” si Bisericile sa devina curatate de astfel de persoane care …..încerca să mintă pe Duhul Sfânt”.Si care chiar mint Duhul Sfint si mai au curajul prin zimbet sa predice si sa se foloseasca de bunatatea membrilor care multi sunt lezne increzatori si sunt coplesiti doar de puterea carismei ,uitind de fapte si de buna traire in puterea sfinteniei si a neprihanirii!!
    E de plins si uite astfel simplul verset din Matei 24 cu …
    „24. Caci se vor scula hristosi mincinosi si proroci mincinosi; vor face semne mari si minuni, pana acolo incat sa insele, daca va fi cu putinta, chiar si pe cei alesi.”
    ajunge sa aiba implinire in vietile noastre!!!
    Cat de trist e ca nu ajungem sa intelegem mesajul scris si mai trist e ca nu dorim sa ii demascam pe cei care azi sunt ca „Anania și Safira ”
    Credibilitate azi se doreste nu pentru „ADEVAR” ,CI MAI MULT PENTRU CEI CARE DEVIN CA EI .
    Si partea trista e ca astfel de persoane prin conectii de nepotism ,afaceri ajung sa fie pe pozitii inalte si sa conduca Bisericile ,iar membrii simplii cad prada lor ….!!!
    E de plins fiindca astfel ajung Bisericile ….la starea celor 7 Biserici descrise in cartea Apocalipsei si multi dintre cei „ALESI” ajung prada acestor lupi …
    Trist e ca mesajul Scripturii ne avertizeaza si astfel ne explica;
    „…..28. Luati seama, dar, la voi insiva si la toata turma peste care v-a pus Duhul Sfant episcopi, ca sa pastoriti Biserica Domnului, pe care a castigat-o cu insusi sangele Sau.
    29. Stiu bine ca, dupa plecarea mea, se vor vari intre voi lupi rapitori, care nu vor cruta turma;….”
    Oare mai avem azi persoane care sa aiba curajul sa pastoreasca Biserica Domnului Isus Hristos prin puterea Duhului Sfint si sa ocroteasca turmele (membrii) de „lupii rapitori”????Mai avem pastori care sa caute mieluseii,oitele si oile ranite si ratacite de la turme???
    Ar fi bine sa ne trezim ,sa avem curajul sa spunem „ADEVARUL ” asa cum este si sa ocrotim Bisericile fata de persoane ca „Anania și Safira”
    Ar fi timpul sa dezvaluim pe cei pretinsi si sa nu le mai dam ocazia sa beneficieze de anvoane pentru interese personale!!!
    Ar fi timpul sa ajunga la conducere persoane conduse de Duhul Sfint si cu roada Duhului Sfint …findca este scris;
    „…..1. Astfel, dar, fiindca Hristos a patimit in trup, inarmati-va si voi cu acelasi fel de gandire. Caci cel ce a patimit in trup a sfarsit-o cu pacatul;
    2. pentru ca, in vremea care-i mai ramane de trait in trup, sa nu mai traiasca dupa poftele oamenilor, ci dupa voia lui Dumnezeu.”
    Sunt multe de explicat si de dovedit ,dar sa vedem ce pot sa scrie si altii….

    Apreciază

  2. Anania și satira au murit de infarct. Provocat fiind de pizma și amărăciunea care o aveau în inima pt ca au fost dă-ți pe fata. DUHUL SFINT NU omoară OAMENI!
    Pt ca ar trebui sa o facă din nou și din nou. Moartea vine provocata de păcat deci de diavolul care locuieste în om. Cind ieși de sub ocrotirea slavei sale diavolul îți lovește unul din organele vitale.

    Apreciază

  3. Adevarul este dureros pentru firea paminteasca ,insa te elibereaza,te descatuseaza de legaturile pamintesti (materiale),producind metamorfoza unei noi, fapturi,duhovnicesti,nascuta din ADEVAR,imbracata in HRISTOS ISUS,ce se inalta mereu mai sus spre o noua dimensiune a existentei ,la o viata „ascunsa cu HRISTOS IN DUMNEZEU.”
    I.Ton,a facut o afirmatie adevarata declarind ca: „Imparatia cerurilor este aici si acum”insa nu in mod literar ci duhovnicesc.

    Fiti binecuvintati

    Apreciază

  4. Titel Maghiar trebuie sa iasa la lumina sau sa fie deconspirat, ca sa i se mai dea o sansa la viata. Altfel, el va muri oricum chiar daca nu i-a fost aplicata pedeapsa pe loc, ca lui Anania si Safira. Apoi, ca sa primeasca iertare, el trebuie sa-si recunoasca pacatul public, sa se caiasca sincer si in smerenie sa astepte eliberarea, care o poate da doar Dumnezeu prin Duhul Sfant. Iar toti cei ce stiu cine este si tainuiesc vor primi aceiasi pedeapsa ca Titel, atunci cand va hotari Bunul Dumnezeu. A compara mere cu pere, cum se incearca in acest articol, pentru a justifica excrocheriile lui Titel Maghiar, este o alta ipocrizie, asemanatoare celei descrise aici.

    Apreciază

Comentariile sunt închise

%d blogeri au apreciat: