GHIȚĂ IGNAT (URSUL CARPATIN) – un nou mesaj din Penitenciarul din Botoșani!

De fiecare dată când primesc mesaje de la fratele Ghiță, sunt foarte marcat și impresionat de atitudinea lui de copil al lui Dumnezeu. Așa cum putem citi despre apostolul Pavel, care spunea că s-a obișnuit să trăiască și-n belșug, dar și-n sărăcie, fără să murmure vreodată, o atitudine de creștin matur

Posesiunile acestei lumi sau împrejurările vieții, nu ar trebui să influențeze atitudinea noastră față de Dumnezeu, dacă relația noastră cu Dumnezeu este PUTERNICĂ și REALĂ.

Din păcate, acești creștini sunt tot mai puțini. Și totuși, mai sunt. Iar unul dintre ei, se poate vedea nu din ceea ce spun eu, ci din ce scrie el, personal, este Ghiță Ignat. Slăvit să fie Dumnezeu care-l întărește zi de zi

Fiind de comun acord cu Ghiță, dorim să transmitem un mesaj din partea lui, pentru cititorii blogului nostru și nu numai, în fiecare lună. El dorește să fie o sursă de încurajare și binecuvântare pentru toți (în special pentru generația mai tânără) chiar de acolo din Penitenciar.

Să continuăm să ne rugăm pentru Ghiță și întreaga lui familie, soția sa Adriana și cei trei copilași ai lor.

Cu toată dragostea

-mike olari –

---

„Dincolo de aparențe”

---

Frate Mike, Dumnezeu să te binecuvinteze pe tine, casa ta, și lucrarea pe care o faci pentru propovăduirea Evangheliei.

Vreau să îți mulțumesc în Numele Domnului Iisus Hristos pentru tot sprijinul moral și spiritual pe care mi-l oferi, pentru colaborarea noastră și pentru posibiliatatea pe care o am să pot sluji mai mult Domnului, împărțind cu tine și cu alții lucrurile deosebite pe care Domnul Iisus le face aici după aceste garduri înalte de beton. Avem un Dumnezeu mare și lucrător care iubește în egală măsură atât pe cei liberi cât și pe cei din pușcărie. Slăvit fie El în veci!

Frate drag, așa cum am mai vorbit acum câteva săptămâni, aceste rânduri pe care ți le trimit prin îndurarea Domnului Iisus Hristos au menirea de a fi o încurajare pentru cei care le citesc și sper din toată inima ca Dumnezeu să facă acest lucru. M-am bucurat că m-ai întrebat de ce scriu mereu Numele Domnului Iisus cu doi de ”Ii”. E o oportunitate bună să clarificăm acest aspect. Mă consider un om liber în Domnul Iisus și cred că un singur ”I” sau doi de ”Ii” nu fac nici o diferență, ci ceea ce este în inima noastră și dragostea Domnului care este în noi, acestea fac diferența. Fără să intru în alte detalii scriu așa pentru ca unii oameni care cred că aceasta înseamnă ceva, să nu se poticnească în acest lucru repet, în opinia mea lipsit de importanță. Isus sau Iisus este un singur Domn și Mântuitor al celor care cred în El și sper că cei care sunt familiarizați cu Evanghelia să înțeleagă acest lucru prin dragoste pentru ceilalți.

M-am gândit mult la ceea ce urmează să îți scriu, știind că prin lucrarea pe care o faci aceste rânduri vor ajunge să fie citite de mulți oameni, în special de tineri, m-am rugat mult lui Dumnezeu să îmi pună pe inimă lucruri pe care El le dorește a fi așternute aici, de aceea a trecut ceva timp până să încep a scrie. Cer mereu călăuzirea lui Dumnezeu, iar dacă simt că nu o primesc prefer să nu mișc un deget de aceea câte odată s-ar putea ca scrisorile mele către tine să ajungă un pic mai târziu decât ne propunem noi doi.

În această scrisoare vreau să îți relatez o întâmplare deosebită din punctul meu de vedere, care m-a făcut să înțeleg încă o dată că înaintea lui Dumneezeu, nu se are în vedere fața omului, etnia sau culoarea, situația materială sau studiile, pregătirea cuiva ci inima, cea din care izvorăsc toate acțiunile noastre.

Am un coleg de secție pe care l-am cunoscut de curând. Pentru mine și cei de aici el este domn profesor pentru că, pe lângă că este un om educat și cu foarte mult bun simț, în civilie era un profesor mult stimat și respectat datorită rezultatelor deosebite pe care le obținea cu elevii săi. Un om cu multe studii sau cum am spune noi aici ”cu multă școală” cu care adesea vorbesc și de la care am descoperit că am multe de învățat. Pe acest om îmrejurările și necazurile prin care trece l-au făcut să vină aproape de Dumnezeu, să caute sprijin și ajutor la Cel care spune el „a fost Singurul care nu l-a dezamăgit.”

Îmi spunea domnul profesor că nu ar fi reușit niciodată să se apropie de Dumnezeu dacă nu ar fi ajuns în temniță, dacă nu ar fi trecut prin această perioadă nefastă a vieții. Mi-a povestit  că, deși avea tot ceea ce își poate dori un om, de la un loc sus în societate până la o familie frumoasă și o situație financiară bună, întotdeaua atât cât a trăit a avut un gol sufletesc pe care nu a areușit să îl umple cu nimic, absolut nimic din ceea ce a făcut. Acum aici în pușcărie își ia puterea de a merge înainte din ceea ce a pus Domnul Iisus în acel gol din sufletul său…dragostea lui Dumnezeu. Vorbele lui m-au atins, faptul că el a văzut că simt ceea ce el îmi zicea a fost ca relația noastră de amiciție să devină una de prietenie. Domnul profesor face parte din biserica traditională, dar asta nu ne împiedică ca discuțiile noastre zilnice să îl aibă ca subiect central pe Domnul și Mântuitorul nostru Iisus Hristos.

Ne întâlnim în fiecare dimineață la diferitele activități pe care le facem aici în penitenciar și lăudăm pe Domnul și povestim fiecare cum și în ce mod miraculos a mai lucrat Dumnezeu în viețile noastre și al acelora dragi de acasă. Și poate cineva s-ar întreba ce ar putea să fie nou de pe o zi pe alta? Îți spun dn toată inima frate Mike, in fiecare dimineață venim nu cu un singur nou motiv de mulțumire ci cu multe motive. Sunt multe ocaziile și situațiile când văd lămutit că Dumnezeu îmi este aproape și intervine miraculos. Bucuria mare este aceea că nu sunt singurul și încep și alții să vadă în viața lor mâna atotputernică a Domnului. Cred că nu există om care dacă s-ar opri un moment să se uite în viața lui să nu observe măcar una din bunătățile lui Dumnezeu prezentă în fiecare zi. Ține de fiecare din noi cum ne raportăm la ceea ce primim zilnic de la Domnul. Pentru unii pot fi lucruri banale, pentru alții binecuvântări. Primii le trec cu vederea ceilalți se bucură de numai. Spre exemplu săptămâna trecută am primit o ascuțitoare, ținând cont că tot ceea ce scriu este scris în creion și până acum îmi ascuțeam creionul cu un capac de conservă, pentru mine a fost o mare binecuvântare acea banală ascuțitoare. M-am bucurat și am dat slavă Domnului pentru asta. Nu ne rămâne decât să ne uitam mai atent în viețile noastre și să ne contabilizăm bine ceea ce primim din Mâna Domnului.

Într-una din aceste dimineți domnul profesor mi-a spus că de când a înțeles din Scriptură că trebuie să își iubescă semenii l-a făcut să își dorască să caute ceva bun în fiecare din cei pe care îi întâlnește aici. În pușcărie ai timp necesar să poți să dezvolți o relație de amiciție cu fiecare deținut. Faptul că stai cu aceiași oameni ani de zile îți dă această posibilitate.

Într-o adunătură de hoți, tâlhari, criminali, escroci ai putea spune că nimic bun nu poți găsi, căci tocmai de aceea au fost aruncați după gratii, pentru că au fost foarte răi. Poate așa ar gândi majoritatea și pe bună dreptate dacă te uiți strict la ceea ce au făcut acești oameni, însă profesorul m-a încurajat să ma uit mai departe de răul pe care oamenii îl comit.

Îi vezi înjurând, blestemând făcând lucruri rele din cale afară, dar eu cred – zicea domnul profesor – că nu există om în care să nu fie ceva bun 1%….0,1% un procent cât de mic, dar acolo tot există ceva bun, pentru că vezi tu Ghiță suntem făcuți după asemănarea lui Dumnezeu, chiar dacă vrămașul caută prin cele mai josnice mijloace să nea ducă în cele mai josnice stări ale naturii umane, totuși în Scriptură zice că Dumnezeu a făcut omul după chipul și asemănarea Lui de aceea vom găsi ceva bun în orice om, oricare ar fi fapta pe care a comis-o.

După această discuție am început să fiu mai atent la felul cum vorbește și interacționează el cu ceilalți deținuți și am observat spre surprinderea mea că profesorul stă de vorbă cu absolut orice deținut și că în momentul când discută cu el, pușcăriașii își schimbă expresia feței, devin mai zâmbitori, sunt foarte prietenoși. Am rămas surprins pentru că de regulă pușcăriașii duri, cei cu pedepse mari depeste 20, 25 de ani nu discută cu oricine. Profesorul nu este un om care să impresioneze la prima vedere sau care să inspire frică; din contră e un om blajin cu o atitudine smerită, dar atunci când abordează un deținut „cu probleme”, unul din acei oameni care au avut o pedeapsă foarte mare de executat și care nu mai au nimic de pierdut în acel moment, acei pușcăriași periculoși devin ca niște mielușei. Am rămas surprins și m-am întreat ce le-o fi zicând? Ce fel le vorbește? Cum o face? Că acești oameni își schimbă atitudinea instantaneu. Mi-am laut inima în dinți și l-am intrebat, iar el mi-a răspuns destul de simplu – este vorba Ghiță – zicea el…de ceea ce am discutat zilele trecute, când vorbești cu un om caută în el partea bună, chiar dacă de multe ori nu o vezi, chiar dacă nu găsești nimic bun în cineva la prima vedere caută dincolo de aparențe, nu este nimic secret, dar sunt de ceva vreme printre acești oamenii, iar ei știu că eu nu sunt interesat de ceea ce au făcut rău ci de ceea ce au bun în ei, de potențialul lor de a deveni oameni buni.

Am fost încurajat de domnul profesor să pun asta in practică și din nou am rămas uimit să descopăr că oamenii, în special cei care au un trecut infracțional grozav oameni care toată viața au fost arătați cu degetul, judecați, condamnați, respinși de societate, în momentele în care reușești să treci peste toate relele din viața lor și să te oprești la puținul bine care există acolo ascuns în ei acești oameni se deschid într-o manieră extraordiară, iar în fiecare din ei există dorința de schimbare, de a deveni altceva decât pușcăriași.

După această experiență m-am bucurat mult să vad că Domnul îmi vorbește în diferite ocazii prin diferiți oameni, și că mi-a deschis ochii mai mult în această direcție, în aceea de a căuta să vad dincolo de aparențe, de a nu obosi căutând în fiecare om ceva bun.

În timp ce mulțumesc Domnului pentru aceste lucruri și pentru acest om cu care nu voia întâmplării a făcut ca noi doi să ne împrietenim, ci voia lui Dumnezeu. Am avut un gând legat de el, de domn profesor. Acest om a simțit binecuvântarea lui Dumnezeu în viața lui, vede lucrurile deslușit, se hrănește doar din Evanghelie într-un cuvânt Îl iubește pe Domnul, dar am sesizat că are o problemă în a împărtăși cu noi cei din jur minunile pe care le-a făcut Dumnezeu în viața lui. De când l-am cunoscut până să îmi spună de relația lui cu Domnul Iisus a durat ceva vreme. Eu am înțeles că atunci când întâlnesc pe cineva chiar și pentru prima oară, primele lucruri pe care le spun sunt cum mă cheamă și al cui sunt. Când eram copil și am început sportul luptelor de performanță, când întâlneam pe cineva spuneam ”Mă numesc Ghiță și fac lupte la maestrul Valerică”. Astfel toată lumea știa că dacă se ia cineva de mine numaidecât maestrul va veni să îi ceară socoteală, iar el era un om dur și de temut mai ales de către ”șmecherașii” care nu de puține ori m-au lăsat fără banii de covrigi pe care mama mi-i dădea dimineața când plecam la școală. Recomandându-mă astfel nimeni nu a mai indrăznit să mai pună un deget pe mine, cu cât mai mult acum când Dumnezeu m-a făcut copilul Său eu trebuie cu bucurie să îmi prezint atât identitatea lumească, dar mai ales cea duhovnicească (cred că este important pentru creștini să spună ”Da am pe Dumnezeu ca Tată și nu doar la Paște sau Crăciun ci în fiecare clipă, ceas, zi, în El mă încred și cu El merg zi de zi.”)

I-am spus profesorului toate aceste lucruri și că eu doresc să îl incurajez să împartașească cu toată lumea. I-am zis:

-Dumneavoastră ați aflat un leac pentru durerea din suflet, un remediu pentru depresie, acesta este Iisus Hristos.

-Da Ghiță – a replicat el – acesta este adevărul.

-Eu știu și vă cred, dar trebuie să aveți curajul să împărtășiți acest adevăr tututror. Unii s-ar putea să vă considere fanatic, alții chiar nebun, dar credeți-mă este datoria noastră sa facem asta dacă într-adevăr „am gustat cât de bun este Domnul”. Leacul pe care l-am aflat trebuie dat mai departe către alte inimi încercate.

Nu a replicat nimic priofesorul, dar l-am văzut mișcat de discuția noastră. Speram doar să nu fi fost un motiv de poticnire pentru el. Câteva zile mai târziu Dumnezeu mi-a arătat că nu fusese deloc cum gândeam eu ci El a mișcat lucrurile în acea direcție.

În una din următoarele zile pe când aveam o discuție cu domnul profesor a intervenit între noi un tânăr de etnie romă. Intrând în vorbă cu profesorul și discutând cu el anumite aspecte din viața lui,mi-am dat seama că era dezamăgit că la instanța pe care tocmai o avuse nu îi micșoraseră pedeapsa domnii judecători așa cum el se aștepta. În acel moment am simțit că trebuie să îi zic câteva cuvinte și să îl îmbărbătez, dar am fost întrerupt de profesor.

-Dă-te mai aproape Ghiță, el nu aude decât printr-un aparat…mi-a zis profesorul. Am văzut imediat că are un dispozitiv în urechea dreaptă așa că m-am apropiat de el și i-am zis:

-Prietene, știe Dumnezeu de ce nu ți-a tăiat nimic din pedeapsă, toate pot fi spre binele nostru. Nu ai văzut la TV în acel an pe la început un deținut a fost eliberat după mulți ani de pușcărie, iar în drum spre casă a fost călcat de o mașină și a murit fără macar să își mai vadă familia? Trebuie să crezi ca Dumnezeu le are pe toate în control și să vezi partea bună a lucrurilor, ești în viață, ești pe picioarele tale, e mare lucru.

-Așa este, spuse tânarul, și întorcându-se spre profesor îi spune:

-Domnule profesor, m-ați încurajat mult prin ce mi-ați spus despre Dumnezeu. El chiar lucrează. M-am rugat și după vestea rea am primit una foarte bună, nu voi mai fi transferat la alt penitenciar. Dumnezeu a făcut exact cum mi-am dorit și L-am rugat. Voi rămâne aici. Ar fi fost greu, chiar imposibil pentru familia mea să mă viziteze dacă eram dus în altă parte.

În acel moment mi-am dat seama că profesorul începuse să mărturisească bunătatea pe care a avut-o Dumnezeu față de el și celorlalți deținuți fără să se rușineze. Am dat slava Domnului pentru toate și Îi mulțumesc în fiecare zi că îmi dă posibilitatea să vad, să asist, să fiu parte la ceea ce face El. Este mare lucru pentru că știe Tata cât de mult sunt încurajat când văd că El lucrează, că este prezent și că nu m-a uitat aici, după aceste gratii groase și ziduri înalte,cu toate că aș fi meritat din plin acest lucru.

Pentru o clipă timpul parcă se oprise în loc. Mă uitam la fața acelui tânăr rrom. Bucuria lui era pricinuită de faptul că Dumnezeu îi ascultase rugăciunea și nu fusese transferat. Bucuria mea era atât de mare pentru că Dumnezeu i-a transormat temerile profesorului în mult curaj, iar el a început să le vorbească și altora despre minunile pe care Domnul le-a făcut în viața lui. Bucuria de pe chipul domnului profesor era mai vizibilă și expresivă ca a mea și a acelui tânăr la un loc. A văzut cum Dumnezeu îl folosește. Ca și deznodământ la tot ceea ce s-a petrecut acolo aș putea spune: trei oameni, etnii diferite, principii diferite, aceeași bucurie și aceeași nădejde-Iisus Hristos!

Dragă frate Mike, mă apropii de final, dar aș vrea să mai aștern doar câteva concluzii. Cred că atât cât trăim suntem într-o continuă lecție pe care Dumnezeu ne-o predă în fiecare zi a vieții noastre. Mereu avem ceva de învățat unii de la alții. De aceea cred că oricât ar fi de pregătit cineva în orice domeniu îi va fi drag lui Dumnezeu să il vada pe acel om că îi ascultă și pe alții și că e gata să învețe dacă este cazul.

Am înțeles că întotdeauna trebuie să văd partea bună a fiecărui om și să îl ajut să descopere și să o dezvolte. Vrăjmașul sufletelor noastre va căuta în totdeauna să ne facă să vedem doar ce este rău în cei din jurul nostru, însă Mântuitorul și Domnul nostru Iisus Hristos ne învață atât de frumos să biruim răul prin bine. Acum aproape zilnic prin dialogul pe care îl am cu ceilalți deținuți descopăr lucruri deosebit de bune în oamenii cu care înainte nu aveam prea multe de discutat. Ceea ce este cu adevărat frumos Dumnezeu m-a făcut ca eu însumi, să descopăr în propria-mi persoană anumite părticele bune, puține ce-i drept, dar există. Este interesant că atâta timp cât contabilizam doar răul din viața mea nu aveam timp să văd și ceea ce Dumnezeu a pus bun în mine.

Frate Mike, dacă în oameni ca noi, cei din pușcării, tot se mai găsește ceva bun, cu cât mai mult în cei liberi din societate, și mai ales în cei care Îl iubesc pe domnul Iisus.

Aș dori dacă s-ar putea, să transmit acest gând tuturor oamenilor. Să nu se lase amăgiți de vrăjmaș căutând mereu partea rea a celor de lângă ei, fie la soți, frați, cumnați, vecini. Să urmăm mai degrabă ceea ce ne-a învățat Domnul Iisus: „să iubești pe aproapele tău ca pe tine însuți.” Știi ce îmi pare rău frate Mike? Îmi pare rău că 30 de ani nu am știut lucrurile acestea sau nu am știut că le știu din cauză că am fost prea egoist. M-am iubit prea mult pe mine și prea puțin pe cei din jurul meu, dar mulțumesc lui Dumnezeu că în bunătatea Lui a găsit cu cale să schimbe aceste lucruri în viața mea. Niciodată nu e prea târziu să Îl chemam pe Mântuitorul nostru Iisus Hristos pentru a ne schimba inima, atâta timp cât mai avem suflare, atât timp cât mai trăim.

Închei aici frate Mike, cu speranța că Dumnezeu va face ca aceste rânduri să fie o încurajare pentru cei ce vor citi. Dacă măcar un om va fi încurajat, sau măcar unul va zice ”Slăvit să fie Domnul!”nimic nu este în zadar. Tot la final vreau să las și un motiv de rugăciune pentru deținuții de aici conducerea și angajații acestei instituții și nu în ultimul rând pentru domnul profesor, colegul meu de secție.

Dumnezeu să îi binecuvinteze pe fiecare în parte și să îi aducă aproape de El, să lucreze la inima fiecăruia în bunătatea Lui. Amin.

Mulțumesc lui Dumnezeu pentru tot ceea ce face în și cu viața mea. Îi mulțumesc pentru aceste rânduri și nu în ultimul rând pentru prietenia noastră. Fii binecuvântat frate Mike, tu, casa ta și lucrarea pe care o faci.

---

 

Ghiță Ignat