Ghiță Ignat – un nou mesaj din Penitenciarul Botoșani !! (partea I)

Vorbind la telefon cu fratele Ghiță săptămâna trecută, am fost atât de mirat cât și impresionat de ceea ce mi-a zis: „În acest moment și dacă aș fi lăsat să plec acasă, nu aș pleca. Mai am nevoie de cel puțin 2-3 luni pentru a putea finaliza anumite lucruri spirituale începute cu cei de aici.„

În dragostea lui mare pentru sufletele celor care au început să se arate interesați de Cuvântul Biblic vestit de el, Ghiță ar fi în stare să renunțe la libertate pentru câteva luni, de dragul acestor suflete. Am vrut să fac această remarcă, pentru a arăta atitudinea lipsită de egoism a unui creștin adevărat.

Vorbim la telefon aproape săptămânal, dar niciodată nu l-am auzit murmurând, ci dimpotrivă tot timpul este mulțumitor lui Dumnezeu, pentru oportunitatea de a putea fi de folos altora, chiar dacă este pentru un timp, privat de libertate. Slavă Domnului pentru astfel de creștini. Vă încurajez să citiți mesajul lui trimis din Penitenciar, pe care îl vom prezenta în două episoade.

mike olari

---

---

Orbii văd în puşcărie

Frate Mike, m-am pus să-ţi scriu o nouă scrisoare într-o după-amiază geroasă cum de mult nu a mai fost pe la noi. Îţi scriu tot din penitenciarul din Botoşani şi prin harul lui Dumnezeu sunt acelaşi frate al tău în Domnul Iisus pe care l-ai găsit aici în luna septembrie. Sunt sănătos şi bine, tot prin harul nespus de mare al lui Dumnezeu şi cred că Tatăl meu din ceruri mă va ţine sănătos şi bine pentru tot timpul cât mai am de stat după gratii. Astfel voi putea să mă întorc acasă la dragii mei prunci şi la scumpa mea soţie Adriana, care mă aşteaptă cu mult drag şi multă iubire, dar numai atunci când Dumnezeu în care mă încred va hotărî.

Doresc ca în această scrisoare să îţi vorbesc câte ceva despre oamenii de aici din penitenciar, cât şi depsre acest loc în sine, bineînţeles despre protecţia lui Dumnezeu aici, după gratii. Puşcăria e locul în care zilele par a fi izbitor de asemănătoare. Temniţa e locul în care ştii aproape sigur ce vei face peste o lună, sau chiar un an pe la acelaşi ceas, aceeaşi zi. Aici greu se schimbă ceva. Sunt puşcării cum e cea de la Iaşi, de maximă siguranţă, unde am fost astă vară, în care sunt celule cu câte 26 de oameni, de unde nu se eliberează nimeni timp îndelungat, poate chiar ani de zile. Într-un loc ca acesta, unde totul este o rutină şi mare lucru nu se întâmplă, rămân surprins să văd că totuşi Dumnezeu este atât de prezent şi atât de activ în vieţile celor închişi. Dau slavă lui Dumnezeu pentru asta.

Poate unii din noi care citesc aceste rânduri vor zice astfel:”Domnule, a tot scris omul ăsta despre Dumnezeu în puşcărie, Dumnezeu în viaţa lui, despre relaţia lui cu Dumnezeu…., dar să mai scrie şi altceva de acolo…”

Cu drag aş scrie altceva, dar cum aş putea? Aş scrie despre mine, dar eu sunt doar un deţinut. Aş scrie despre ceilalţi de aici, dar au acelaşi statut ca şi mine. Sunt oameni care au greşit, în ochii unora irecuperabili, izolaţi de societate – cei mai mulţi, pe bună dreptate, însă unii dintre noi trăim cu o convingere, o nădejde de nezguduit, de neînfrânt; aceea că Dumnezeu ne iubeşte. Ştii ce înseamnă asta pentru un deţinut, pentru un om aflat la ananghie, pentru un om aflat în necaz, pentru un om părăsit, pentru un om cu sufletul zdrobit, pentru mine?……TOTUL!

Faptul că am această convingere, că Dumnezeu Cel ce a creat lumea, pământul, cerul, Universul, se uită şi îngrijeşte de mine care nu sunt decât ”un abur”. ”Căci ce este viaţa voastră? Nu sunteţi decât un abur care se arată puţintel şi apoi piere.” Iacov 4:14. Acest fapt, frate iubit, îmi dă putere zilnic să merg înainte,să rezist, să caut cu orice preţ să fac ceea ce El mă îndeamnă în Scripturi. Cum aş putea să scriu despre altceva sau altcineva? Cum aş putea, pentru că eu nu sunt un scriitor sau un povestitor de meserie, ci am statutul de deţinut, un om cu foarte puţine drepturi, însă slăvit să fie Dumnezeu că trăiesc într-o ţară în care am acest drept, acela de a-l lăuda şi slăvi pe Dumnezeu şi acesta este tot harul Său.

Trăind în acest mediu de luni de zile şi având de petrecut de acum înainte multe altele, îmi vine mereu în minte o întrebare: ” Ce m-aş face eu fără Hristos? Cu ce aş putea eu înlocui prezenţa Lui?” Diavolul este şi el prezent mereu, căutând să înşele, caută să ofere diferite porcării şi aici, lucruri slabe care să ţină oamenii ocupaţi şi distraşi pentru a le orbi ochii şi simţurile, pentru a-i face să nu poată vedea sau simţi prezenţa Domnului Iisus, de la ţigări la multe alte porcării. Ai fi surprins să afli la câte activităţi urâte îi cheamă vrăjmaşul pe oameni, chiar de aici după gratii.

Fiind întrebat de un apropiat de afară cum pot vedea pe Dumnezeu într-un asemenea loc, i-am răspuns astfel: ”Depinde ce înseamnă pentru voi Dumnezeu. Dacă înseamnă bunăstare, maşină bună, bucate alese, libertate, bani la discreţie, cu siguranţă nu poate fi găsit într-un loc ca acesta. În ceea ce mă priveşte, sunt zile când Îl văd pe Domnul Iisus în cele mai mici lucruri: într-o vorbă bună, într-o mâncare caldă, într-un zâmbet sincer al gardianului sau al celui mai dispreţuit deţinut, într-o vorbă de binecuvântare, într-o cântare, în creştini care calcă pragul închisorii pentru a ne sluji nouă aici, în acele cadre care, deşi se confruntă cu multe lipsuri, totuşi încearcă să le înlocuiască cu atenţie, cu bunătate. Îl simt pe Domnul când îmi aud copiii la telefon, atunci când îmi ţin soţia de mână la vizită. O zic încă o dată tuturor plin de mulţumire, este prezent Dumnezeu aici şi îi mulţumesc cu toată fiinţa mea pentru faptul că nu mă lasă, pentru că deşi meritam să nu-mi mai poarte de grijă, totuşi El este bun şi o face şi nu oricum, ci zilnic, ceas de ceas, minut de minut. Nu-I voi putea mulţumi niciodată pentru tot ce a făcut şi face în viaţa mea.

Prezenţa lui Dumnezeu în aceste locuri unde, practit, sunt separaţi de societate cei mai răi, cei care au greşit, mă duc cu gândul la un lucru- acela că Dumnezeu nu doreşte moartea păcătosului-„Nu doresc moartea păcătosului, ci să se întoarcă de la calea lui şi să trăiască.”Ezechiel 33:11.

Slavă Domnului că este bun, că este îndurător, doreşte reabilitarea celui care greşeşte, acelui păcătos. Ne spune că El vrea ca noi să ne întoarcem de la relele pe care le facem pentru a avea viaţă.

Şi totuşi, uitându-mă în jurul meu, văzând între ce fel de oameni mă aflu, uitându-mă la mine, la ce am fost, mă întreb: chiar are Dumnezeu nevoie de astfel de oameni josnici, dispreţuiţi în Împărăţia Sa? Aş minţi dacă aş spune că în puşcărie sunt oameni unul şi unul, că toţi sunt corecţi şi drepţi. Sunt aici oameni care au făcut lucruri atât de josnice, atât de groaznice, încât familiile au renunţat la ei. Nu-i mai vizitează nimeni, nici copiii, nici soţiile, fraţii, părinţii şi alte cunoştinţe. Are Dumnezeu nevoie de astfel de oameni? Îi vezi repede pe cei necăutaţi, sunt îmbrăcaţi sumar sau cu hainele peticite. Cei mai mulţi dintre ei umblă mereu cu capetele plecate, purtând ocara şi povara a ceea ce au făcut. Îi întâlnesc zilnic, sunt colegii mei, iar celor mai mulţi le spun despre crezul meu-acel crez că pot fi eliberaţi de sub puterea păcatului prezent şi trecut, oricât de grozave lucruri ar fi comis, printr-o singură decizie- aceea de a-L chema pe Iisus Hristos, pe fiul lui Dumnezeu, şi de a-i pune la picioarele Lui toate necazurile, ocările, suferinţele, poverile, iar El, aşa cum ne-a promis, se va îngriji personal de ele. „Veniţi la Mine toţi cei trudiţi şi împovăraţi şi Eu vă voi da odihnă.” Matei 11:28.

Valorile cu care am fost obişnuiţi o viaţă, valorile lumii sunt într-o contradicţie puternică cu valorile promovate de Dumnezeu. Am realizat acest lucru târziu, după ce am început să citesc Biblia. Dumnezeu promovează o dragoste şi o iubire nemaiîntâlnită, nemaivăzută şi nemaiauzită. În ochii Lui, aceeaşi valoare o are şi preşedintele României, şi cel care lucrează la rampa de gunoi a puşcăriei. El este gata să deschidă porţile cerului, acel loc atât de minunat, de curat, de perfect, un loc pe care Dumnezeu îl păstrează de mii de ani fără pată, atât pentru un profesor universitar, un doctor cu merite deosebite, cât şi pentru un hoţ, tâlhar sau spărgător, un loc păstrat şi pentru cei ce trăiesc în confort, iar hainele le miros bine, dar şi pentru cei ce abia îşi duc zilele, nu au unde se spăla, iar hainele nu le miros atât de bine.

Este atât de interesant cum Dumnezeu este gata oricând să primească cu brațele deschise pe oricare din acești oameni care nu doar că sunt amărâți și necăjiți dar sunt condamnați pentru faptele antisociale, penale. Oricum am vrea să le numim, sunt fapte dintre cele mai rele și totuși Domnul Iisus, fiul lui Dumnezeu, nu doar că atunci când S-a jertfit pe cruce, a făcut-o și pentru ei, ci mai mult – Iisus Hristos se identifică cu cei din închisori. La Judecata viitoare, când Dumnezeu va judeca Lumea, cei care vor fi primiți în Împărăția Lui (Dumnezeu), ne spune Biblia că vor fi acceptați și prin prisma câtorva lucruri pe care le-au făcut când erau în viață; lucruri care I-au plăcut Fiului lui Dumnezeu. „Atunci Împăratul va zice celor de la dreapta Lui: „Veniţi binecuvântații Tatălui Meu de moșteniți Împărăția care v-a fost pregătită de la întemeierea lumii. Căci am fost flămând și Mi-ați dat să mănânc; Mi-a fost sete și Mi-ați dat de băut; am fost străin și M-ați primit, am fost gol și M-ați îmbrăcat, am fost bolnav și ați venit să mă vedeți, am fost în temniță și ați venit pe la Mine.” Matei 25:14. Cei găsiți drepți, care au făcut aceste lucruri, zice Scriptura, că s-au mirat și au întrebat pe Mântuitorul când au făcut toate aceste fapte bune Domnului Iisus, iar răspunsul Mântuitorului este dat pentru a fi balsam vindecător pentru toți cei ce trec prin situațiile enumerate în versetele de mai sus. „Drept răspuns Împăratul le va zice: ”adevărat vă spun că ori de câte ori ați făcut aceste lucruri unuia din acești foarte neînsemnați frați ai Mei, mie Mi le-ați făcut.”  Extraordinar, ar spune orice deținut. Și eu am exclamat la fel când am citit aceste versete prima oară. Din experiență vă spun că de fiecare dată când citesc vreunui deținut aceste versete, deschide larg ochii în semn de uimire, iar unii mă întreabă: ”Iisus Hristos este, de fapt, fiecare din cei flămânzi, însetați, săraci, bolnavi, și fiecare din cei care sunt în închisori?” iar eu nu pot decât să le spun: ”Da” din toată inima. Poate pentru unii nu pare mare lucru, dar pentru un condamnat pe viață, pentru cineva cu pedeapsă mare, pentru un om părăsit de familie, de prieteni, pentru un om cu handicap, acest lucru, faptul că Dumnezeu L-a trimis pe unicul Său Fiu să ne salveze, poate fi singura motivație pentru a trăi, singura speranță pentru a mai continua în această viață.

De ce am ales ca titlu ”Orbii văd în puşcărie”? simplu. Pentru că eu chiar cred că a vedea înseamnă mult mai mult decât a privi cu ochii. Săptămâna trecută L-am văzut pe unul dintre cei mai neînsemnați deținuți. M-am uitat atent la Florin, coleg al meu, care execută o pedeapsă măricică. Vine fercvent la întâlnirile de studiu biblic. Mărturisește cu gura că Dumnezeu i-a făcut mult bine, că îl iubește. Caută să trăiască ce aude din Cuvânt zi de zi. Puțini deținuți au o asemenea râvnă.

Cu toate că Florinel este complet orb, totuși…

Va urma!