„Binecuvântat să fie Domnul care zilnic ne poartă povara!” Psalmul 68:19
Am cunoscut un condamnat pentru omor care după ce s-a pocăit mi-a spus: „pot dormi liniștit, după foarte mulți ani mă pot odihni, nu mai am coșmaruri, am scăpat de povara crimei pe care am comis-o”. Atunci am zis în mintea mea: „Wow! Dumnezeu poartă povara unui criminal, cum se poate asta? Acest om a luat viața cuiva, mai poate fi iertat un asemenea om?”
Vreau ca acei care citiți să vă cercetați inima fiecare în parte și nu mă deranjează dacă îmi veți lăsa scris într-un mesaj sau într-un comentariu la acest articol părerea dumneavoastră. Gândiți-vă că victima acestui criminal putea fi cineva foarte drag vouă… Ce credeți: este corect ca Dumnezeu să poarte poverile acestor oameni?
Personal, nici nu vreau să îmi imaginez cât de greu ar putea fi ca cineva să îmi răpească pe nedrept pe unul dintre cei dragi ai mei, însă mă raportez strict la Sfânta Scriptură când zic că nu există păcat pe care jertfa Domnului Hristos de pe cruce să nu îl poată curăța, nu există păcătos pe care Iisus Hristos să nu-l poată elibera de povara răului comis de acesta. „Veniţi la Mine, toţi cei trudiţi şi împovăraţi, şi Eu vă voi da odihnă.” Matei 11:28
Spune Domnul Iisus: „Veniți la Mine, toți”, a spus toți, inclusiv: hoți, tâlhari, bandiți, criminali….” A spus toți ceea ce îi include și pe cei care nu au comis o faptă penală în viața lor, dascăli, ingineri, oameni mai mici sau mai mari. „Veniți toți” la Singurul care poarte da cu adevărat odihnă.
Iisus Hristos cheamă la EL „pe toți cei trudiți și împovărați”, împovărați cu ce? Dacă nu cu vina păcatelor și aici nu mă refer doar la cei care au ajuns în pușcării. Oamenii … continuare articol