„…mare putere are rugăciunea fierbinte a celui neprihănit.”
Iacov5.16
Puterea rugăciunii
În anul 1853, Hudson Taylor se afla în drum spre China în una din călătoriile sale misionare. Pe când corabia naviga în dreptul unei insule din arhipelagul Bismarck, vântul a slăbit în intensitate şi chiar s-a oprit, iar curenţii de aer împingeau încet, dar sigur, corabia spre ţărm. Sute de canibali umpluseră plaja, imaginându-şi deja o mare petrecere. Agitat, căpitanul l-a căutat pe tânărul Taylor, care atunci avea 21 de ani, şi l-a implorat să strige la Dumnezeu după ajutor. Taylor i-a răspuns: „Mă voi ruga, cu condiţia să mergeţi şi să întindeţi velele ca să prindă briza.” Căpitanul ezita: o să ajungă de râs pentru echipajul său, punându-i pe oameni să întindă pânzele cu toate că nu era vânt.
Taylor a rămas pe poziţie. Neavând încotro, căpitanul a cedat, iar tânărul misionar s-a pus pe genunchi împreună cu câţiva credincioşi de pe corabie. După puţin timp, o bătaie în uşă îi întrerupse din rugăciune. Era Căpitanul, care-i anunţa că vântul a început să bată cu putere.
Iată un exemplu care trebuie să încurajeze pe cei care se roagă! Rugăciunea făcută cu credinţă şi care caută glorificarea lui Dumnezeu, va primi un răspuns afirmatativ.
FamToFam