Putem înţelege uşor lupta interioară care se dă în inima lui Daniel atunci când descoperă semnificaţia visului. A rosti adevărul în astfel de împrejurări echivala cu a se expune morţii. Dar el nu se dă bătut. Sentimentul că a primit o misiune de la Dumnezeu îi dă curaj să dezvăluie înaintea ochilor împăratului cartea viitorului acestuia. Este un curaj care nu exclude nicidecum înţelepciunea şi blândeţea; el ştie să vorbească într-un spirit de har, „dres cu sare” (Coloseni 4.6). Fie ca Domnul să ne încurajeze prin exemplul acestui slujitor credincios! Noi, cei care cunoaştem din Cuvânt care va fi soarta veşnică a păcătoşilor nepocăiţi, să nu ascundem această parte grozavă a Adevărului, de teamă că vom displăcea oamenilor.
Copacul cel mare, imagine a împăratului, reprezintă, de asemenea, lumea în general (vezi Ezechiel 31.3-9). Orgolioasă şi prosperă (v. 4), ea este organizată pentru a satisface toate nevoile şi toate poftele umanităţii. Umbra ei protectoare şi „ramurile” ei felurite oferă fiecăruia locul său-şi hrana sa (v. 21). Lumea însă nu uită decât un singur lucru, că „Cel Preaînalt stăpâneşte” (v. 25). Astfel, judecata va veni asupra ei; Dumnezeu însă, prin Cuvântul Său, ne avertizează pe fiecare. „Rupe-o cu păcatele tale” ne spune el (v. 27) şi împacă-te cu Dumnezeu (comp. cu Isaia 58.6,7)!
