Ghiță Ignat – Crăciunul între petrecere și sărbătoare…

Frica. Teama. Sau cum o mai fi numită în psihologia modernă. Angoasă, îngrijorare, spaimă, teroare, neliniște, groază. Toate acestea la un loc sînt esența Crăciunului. Nu a acestei petreceri comerciale, religios împachetate în teatral, gurmand și ludic. Nu. Nu despre asta vorbesc. Mă refer la primul „crăciun”. La zilele acelea cînd tropăitul cazon al soldaților Romei se auzea pe ulițele fiecărui cătun din Iudeea. Cînd un tiran cu numele Irod făcea să tremure prin capriciile lui morbide întregul Ierusalim. Zile negre. Zile murdare și deznădăjduite. Zile fără speranță. Cînd evreii erau numărați ca oile. Cînd oricine te putea trăda. Cînd viața ta putea costa oricînd mai puțin de trei zeci de arginți. Frica. Teama. Lui Zaharia. Teama că va suferi din nou. Că va fi amăgit. Că își va atîrna speranțele încă o dată de o iluzie. Frica de necunoscut și de strălucirea nemaivăzută a îngerului Gabriel. Frica. Teama. Din inima tuturor vecinilor săi. Cînd limba lui, legată de necredință s-a dezlegat. Frica de inexplicabil și de supranatural. Frica. Teama. Este tot ce a simțit Maria, fecioara. Cînd a aflat că este însărcinată. De la Duhul Sfînt. Ea. Fecioară. Și logodită. Într-una din cele mai rigid legaliste societăți ale lumii. Acolo unde pentru cea mai mică suspiciune de infidelitate sexuală, femeia devenea pradă. Pentru satisfacția sadică a ipocriziei masculine. Frica. Teama. Pe care a simțit-o Iosif. Logodnicul Mariei. Bărbatul prins între ciocan și nicovală. Între dragostea sinceră pentru Maria. Și o lume care l-ar fi strivit și pe el alături de ea. Între incertitudinea realității și chipul strălucitor al vedeniei. Frica. Teama. Pe drumul anevoios spre Betleem. Frica de a nu va avea nici măcar un loc în care să înnopteze. Sau Maria, să nască. Frica. Teama. Din privirile buimace ale ciobanilor Betleemului. Frica de întuneric. Frica de lumină. Frica de trăi ceva ce nu înțelegi. Ceva ce ai uitat să mai speri. Frica. Teama. Din mijlocul Ierusalimului. Groaza care ți-o inspiră un tiran impredictibil și capricios. Un Irod. Sau groaza din inimile sfîșiate ale mamelor Betleemului. Frica. Teama. Pe drumul evadării. Spre Egipt. Sau înapoi spre Galileea. O lume în care nu există asistență socială, sau maternități. Sau justiție, sau curent electric. Sau apă curentă, sau medicamente. Sau drepturile omului. Sau speranță. Primul „crăciun” s-a petrecut într-o lume strivită de teamă. Între niște oameni obișnuiți cu frica și fără niciun fel de motiv pentru optimism. Cuvintele de frică și teamă se repetă aproape obsedant în aceste locuri din Scriptură. Dar asta are un rost. Rostul Crăciunului nu este sărbătoare sau îmbuibare. Nu este răsfăț sau dulcegărie. Hristos a venit pentru cel ce se teme. Pentru cel înfricoșat. Pentru cel care se simte încolțit de neliniște. Pentru cel deznădăjduit. Pentru cel prigonit și nedreptățit. Hristos a venit pentru cel singur. Pentru cel care bîjbîie în întuneric. Pentru cel ce plînge. Pentru șomer. Pentru cel bolnav. Hristos a venit pentru cel părăsit. Pentru cel disprețuit. Pentru imigrant și pentru cerșetor. Pentru cel rătăcit. Pentru cel fără speranță. Pentru cel îngrijorat, abandonat și singur. Dacă ești unui dintre aceștia, Hristos a venit pentru tine. Chiar și acum în 2020. Pentru restul este doar o sărbătoare de sezon.

– Virgil Titarenco

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: