Este religia mea, cea lăsată de Isus?

Orice creștin născut din Nou, ar trebui să fie interesat și curios dacă, calea pe care merge spre Împărăție este cea trasată de Isus sau este o cale improvizată de liderii religioși și interpretată eronat!

Singurul mod în care poți fi sigur că ești pe calea bună, este studierea Cuvântului Biblic!

Cartea pe care noi o publicăm de o bună bucată de vreme, are exact această menire. Chiar dacă mulți creștini nu mai sunt interesați în Cuvântul biblic, noi din dragoste pentru Dumnezeu și sufletele cititorilor blogului nostru, vom continua să prezentăm, pas cu pas, Cuvântul biblic adus direct de Isus și trăit de EL, singurul capabil să ne transforme viața și direcția spre Împărăția Cerurilor!

După ce în Capitolul 4 am putut învăța diferența clară dintre Vechiul și Noul Legământ, în continuare vom prezenta principii concrete aplicate în această Împărăție.

Este interesant cum pentru o viață pământească scurtă și nesigură facem eforturi și ne asumăm riscuri enorme, iar pentru o viață veșnică, s-a pierdut aproape complet interesul!?


Totuși, pentru cei sincer interesați, vom continua să dăm curs atât în scris cât și audio, cărții începute. Ferice de cei care înțeleg perioada pe care omenirea o trăiește și se pregătesc pentru întâlnirea cu Mirele Isus!

Studierea acestei cărți este un bun început în ce privește pregătirea noastră pentru întâlnirea cu Isus
Domnul să trezească pe cât mai mulți !


Din dragoste,
mike olari

Relație VS Religie – Capitolul 5 Lecția 1 – Isus este Fiul lui Dumnezeu

5.1. Isus este Fiul lui Dumnezeu!

Ioan 10:22-42 – „În Ierusalim se prăznuia atunci Praznicul Înnoirii Templului. Era iarna. Şi Isus Se plimba prin Templu, pe sub pridvorul lui Solomon. Iudeii L-au înconjurat şi I-au zis: ‘Până când ne tot ţii sufletele în încordare? Dacă eşti Hristosul, spune-ne-o desluşit.’ ‘V-am spus’, le-a răspuns Isus, ‘şi nu credeţi. Lucrările pe care le fac Eu în Numele Tatălui Meu, ele mărturisesc despre Mine. Dar voi nu credeţi, pentru că, după cum v-am spus, nu sunteţi din oile Mele. Oile Mele ascultă glasul Meu; Eu le cunosc şi ele vin după Mine. Eu le dau viaţa veşnică, în veac nu vor pieri şi nimeni nu le va smulge din mâna Mea. Tatăl Meu, care Mi le-a dat, este mai mare decât toţi şi nimeni nu le poate smulge din mâna Tatălui Meu. Eu şi Tatăl una suntem.’ Atunci, iudei iarăşi au luat pietre ca să-L ucidă. Isus le-a zis: ‘V-am arătat multe lucrări bune, care vin de la Tatăl Meu: pentru care din aceste lucrări aruncaţi cu pietre în Mine?’ Iudeii I-au răspuns: ‘Nu pentru o lucrare bună aruncăm noi cu pietre în Tine, ci pentru o hulă şi pentru că Tu, care eşti un om, Te faci Dumnezeu.’ Isus le-a răspuns: ‘Nu este scris în Legea voastră: ‘Eu am zis: «Sunteţi dumnezei»’? Dacă Legea a numit dumnezei pe aceia cărora le-a vorbit Cuvântul lui Dumnezeu, şi Scriptura nu poate fi desfiinţată, cum ziceţi voi că hulesc Eu, pe care Tatăl M-a sfinţit şi M-a trimis în lume? Şi aceasta, pentru că am zis: ‘Sunt Fiul lui Dumnezeu!’ Dacă nu fac lucrările Tatălui Meu, să nu Mă credeţi. Dar, dacă le fac, chiar dacă nu Mă credeţi pe Mine, credeţi măcar lucrările acestea, ca să ajungeţi să cunoaşteţi şi să ştiţi că Tatăl este în Mine şi Eu sunt în Tatăl.” La auzul acestor vorbe, căutau iarăşi să-L prindă, dar El a scăpat din mâinile lor. Isus S-a dus iarăşi dincolo de Iordan, în locul unde botezase Ioan la început. Şi a rămas acolo. Mulţi veneau la El şi ziceau: „Ioan n-a făcut niciun semn, dar tot ce a spus Ioan despre omul acesta era adevărat.” Şi mulţi au crezut în El în locul acela.”


IDEI DE BAZĂ

°Deși vedeau toate minunile făcute de Isus, ei considerau că este ofensatoare și de neacceptat afirmația lui Isus, că °El este Fiul lui Dumnezeu.
Împărăția lui Dumnezeu are la bază întruparea Fiului… Citește în continuare

Un gând despre „Este religia mea, cea lăsată de Isus?

  1. Chiar la inceputul acestui articol este scris: „Orice creștin născut din Nou, ar trebui să fie interesat și curios dacă, calea pe care merge spre Împărăție este cea trasată de Isus sau este o cale improvizată de liderii religioși și interpretată eronat!”.

    Este un lucru deosebit de important pentru orice om, ca sa se intrebe si sa verifice chiar si prin acest titlu, daca: „Este religia mea, cea lăsată de Isus?”.

    De fapt fiecare om ar trebui sa verifice daca intr-adevar are „religia adevarata”, adica cea lasata de Isus.
    Dar, este cazul oare? Nu, nu este, ci cei mai multi asculta de invataturile liderilor lor religiosi.

    Biblia spune clar: Intraţi pe poarta cea strâmtă. Căci largă este poarta, lată este calea care duce la pierzare şi mulţi sunt cei ce intră pe ea.
    Dar strâmtă este poarta, îngustă este calea care duce la viaţă şi puţini sunt cei ce o află. (Matei 7:13:14)

    Deci, este clar ca , si totusi cei mai multi se afla in adunari mari fara sa se intrebe daca nu cumva, chiar adunarea din care face parte, este pe calea lata.

    De ce este atat de important sa ai religia adevarata, adica cea pe care a lasat-o Isus?
    R. Pentru ca este singura adevarata si este singura cale catre Dumnezeu, adica catre viata vesnica (Ioan 17:3).
    Dar daca cineva (oricine ar fi el) nu are religia lui Isus, va merge in iad.

    Ioan 3:36
    Cine crede în Fiul are viaţa veşnică, dar cine nu crede în Fiul nu va vedea viaţa, ci mânia lui Dumnezeu rămâne peste el.

    Apreciază

Comentariile sunt închise

%d blogeri au apreciat: