- Luca 17:1-6 – „Isus a zis ucenicilor Săi: ‘Este cu neputinţă să nu vină prilejuri de păcătuire, dar vai de acela prin care vin! Ar fi mai de folos pentru el să i se lege o piatră de moară de gât şi să fie aruncat în mare, decât să facă pe unul din aceşti micuţi să păcătuiască. Luaţi seama la voi înşivă! Dacă fratele tău păcătuieşte împotriva ta, mustră-l! Şi dacă-i pare rău, iartă-l! Şi chiar dacă păcătuieşte împotriva ta de şapte ori pe zi şi de şapte ori pe zi se întoarce la tine şi zice: ‘Îmi pare rău!’ să-l ierţi.’ Apostolii au zis Domnului: ‘Măreşte-ne credinţa!’ Şi Domnul a zis: ‘Dacă aţi avea credinţă cât un grăunte de muştar, aţi zice dudului acestuia: ‘Dezrădăcinează-te şi sădeşte-te în mare’, şi v-ar asculta.”
IDEI DE BAZĂ
- Cetățenii Împărăției lui Dumnezeu relaționează cu semenii lor cu atenție pentru a nu aduce vreo ofensă cuiva. Provocarea celor din jur la a înfăptui păcat, este la fel de greșită precum păcătuirea în sine. Acest principiu este evidențiat de Isus care spune că un om, care are acest obicei rău de a provoca la păcat pe semenii săi, nu merită să trăiască.
- Atunci când cineva a fost ofensat de semenul său, trebuie să preia inițiativa pentru a rezolva problema prin iertare. Iertarea este obligatorie pentru oricare cetățean al Împărăției lui Dumnezeu.
- Trăirea prin credință ne dă harul și resursele supranaturale pentru a stabilii relații dumnezeiești cu semenii noștrii.
Iertarea este o necesitate absolută prin care este susținută comunitatea Împărăției lui Dumnezeu în dimensiunea ei pământească. În relațiile dintre ei, fiii Împărăției trebuie să fie foarte precauți pentru a nu provoca în vreun fel căderea, poticnirea sau ofensarea vreunui frate. Pe de altă parte dacă cineva a fost ofensat el nu ar trebui să rămână în acea stare dezvoltând amărăciune, ci ar trebui să caute restaurare prin iertare…citește în continuare
DREPTATE ÎN DRAGOSTE 