Relație VS. Religie – Capitolul 6 Lecția 7 Reglementări și argumente pentru iertare

  • Matei 18:15-35 – Dacă fratele tău a păcătuit împotriva ta, du-te şi mustră-l între tine şi el singur. Dacă te ascultă, ai câştigat pe fratele tău. Dar, dacă nu te ascultă, mai ia cu tine unul sau doi inşi, pentru ca orice vorbă să fie sprijinită pe mărturia a doi sau trei martori. Dacă nu vrea să asculte de ei, spune-l Bisericii şi, dacă nu vrea să asculte nici de Biserică, să fie pentru tine ca un păgân şi ca un vameş. Adevărat vă spun că orice veţi lega pe pământ va fi legat în cer şi orice veţi dezlega pe pământ va fi dezlegat în cer.  mai spun iarăşi că, dacă doi dintre voi se învoiesc pe pământ să ceară un lucru oarecare, le va fi dat de Tatăl Meu, care este în ceruri. Căci, acolo unde sunt doi sau trei adunaţi în Numele Meu, sunt şi Eu în mijlocul lor.’  Atunci, Petru s-a apropiat de El şi I-a zis: „Doamne, de câte ori să iert pe fratele Meu când va păcătui împotriva mea? Până la şapte ori?” Isus i-a zis: ‘Eu nu-ţi zic până la şapte ori, ci până la şaptezeci de ori câte şapte. De aceea, Împărăţia cerurilor se aseamănă cu un împărat care a vrut să se socotească cu robii săi. A început să facă socoteala şi i-au adus pe unul care îi datora zece mii de galbeni. Fiindcă el n-avea cu ce plăti, stăpânul lui a poruncit să-l vândă pe el, pe nevasta lui, pe copiii lui şi tot ce avea, şi să se plătească datoria. Robul s-a aruncat la pământ, i s-a închinat şi a zis: ‘Doamne, mai îngăduie-mă, şi-ţi voi plăti tot.’ Stăpânul robului aceluia, făcându-i-se milă de el, i-a dat drumul şi i-a iertat datoria. Robul acela, când a ieşit afară, a întâlnit pe unul din tovarăşii lui de slujbă, care-i era dator o sută de lei. A pus mâna pe el şi-l strângea de gât, zicând: ‘Plăteşte-mi ce-mi eşti dator.’ Tovarăşul lui s-a aruncat la pământ, îl ruga şi zicea: ‘Mai îngăduie-mă, şi-ţi voi plăti.’ Dar el n-a vrut, ci s-a dus şi l-a aruncat în temniţă până va plăti datoria. Când au văzut tovarăşii lui cele întâmplate, s-au întristat foarte mult şi s-au dus de au spus stăpânului lor toate cele petrecute. Atunci, stăpânul a chemat la el pe robul acesta şi i-a zis: ‘Rob viclean! Eu ţi-am iertat toată datoria, fiindcă m-ai rugat. Oare nu se cădea să ai şi tu milă de tovarăşul tău, cum am avut eu milă de tine?’ Şi stăpânul s-a mâniat şi l-a dat pe mâna chinuitorilor până va plăti tot ce datora. Tot aşa vă va face şi Tatăl Meu cel ceresc, dacă fiecare din voi nu iartă din toată inima pe fratele său.”

IDEI  DE BAZĂ

  • Primul pas în aplanarea unui conflict pentru un creștin, este abordarea directă a celui cu care ai avut conflictul.
  • Dacă nu are succes, nu trebuie să abandoneze rezolvarea situației, ci  trebuie reluate discuții cu el, implicând alte două sau trei persoane.
  • Dacă nu se rezolvă nimic și nu se ajunge la pace, trebuie implicată biserica, iar dacă acea persoană ignoră chiar și medierea bisericii, este clar că avem de-a face cu un necredincios.
  • Iertarea susține unitatea atât în plan pământesc între noi, cât și în plan spiritual, între noi și Dumnezeu, de aceea ea nu este opțională pentru creștin... citește în continuare
%d blogeri au apreciat: