SLOVA OMOARĂ, DAR DUHUL ADUCE VIAȚĂ

2 Corinteni 3: 5.6Nu că noi, prin noi înșine, suntem în stare să gândim ceva ca venind de la noi. Destoinicia noastră, dimpotrivă, vine de la Dumnezeu, care ne-a și făcut în stare să fim slujitori ai unui legământ nou, nu al slovei, ci al Duhului, căci slova omoară, dar Duhul dă viaţa.

Este un HAR special primit de la Dumnezeu, pentru a putea înțelege Cuvântul Biblic, clar și lămurit fără blocaje asupra unor anumite versete biblice, care  pot aduce blocaje spirituale, cu impact etern, adică un drum care în final duce spre moarte.

A lua din contextul biblic doar ce ne avantajează pe noi, este o mare pagubă și astfel putem deveni creștini care țin doar la SLOVă (anumite slove) duri și acuzatori, folosind  acele versete care ne poziționează  pe noi, la un nivel superior celorlalți din jur, dar care ne vor bloca spiritual de la Duhul Sfânt, care aduce lumină și un comportament plin de dragoste, față de toți cei din jur!

Dar haideți să ascultăm în continuare, partea a doua din acest subiect, pe cât de neînțeles de mulți, pe atât de important!

Vizionare binecuvântată!
M.O

%d blogeri au apreciat: