Capitolul 6 | Principii pentru viață în Împărăția lui Dumnezeu

Lecția 4 | Dumnezeu te ajută în activitățile profesionale

Luca 5: 1-11

IDEI DE BAZĂ


• Cu toate că Domnul ISUS era preocupat să vestească Evanghelia Împărăției, El este interesat și de viața de zi cu zi a celor din jurul Lui, cu scopul de a aduce slavă lui Dumnezeu și de a contribui la binele lor.
• ISUS face această minune știind că ucenicii vor învăța o lecție folositoare pentru viața de zi cu zi și mai târziu pentru lucrarea spirituală.
• Petru, care era pescar profesionist, nu reușise să prindă niciun pește în acea noapte, dar Isus, care dorea să-i arate că are autoritate și peste lucrurile pământești, îi zice lui Petru să mai încerce o dată și să meargă mai în larg, lucru care era împotriva logicii profesionale a pescuitului.
• Minunea nu s-ar fi întâmplat dacă Petru nu-L asculta pe Isus, deși pentru un pescar profesionist acest lucru nu era logic.
• Petru și ceilalți pescari au fost foarte impresionați de faptul că Isus avea ceva de zis și în domeniul profesiei lor, domeniu pe care ei credeau că-l stăpânesc foarte bine. Au fost de-a dreptul uimiți, dar și umiliți.
• Acestă minune le-a întărit și mai mult convingerea că Domnul Isus este Stăpân peste toate și că merită să fie urmat și ascultat întotdeauna.

Va rog să urmăriți dezbateri interesante pe marginea acestei lecții, cu fratele Nicu Bâldea, pastor în Biserica „Emanuel” din Pitești, unul dintre cei mai activi distribuitori ai cărții ,,Dumnezeu te iubește’’.

În fiecare sfârșit de săptămână, prezintă cartea și prin intermediul televiziunii regionale Curier- TV, cu o acoperire zonală de 5 județe din zona Olteniei. Domnul să-l binecuvânteze și să-i răsplătească pentru tot efortul depus.


mike

%d blogeri au apreciat: