POPULARITATEA – factor de compromitere a adevărului!

Una dintre principalele caracteristici pe care oamenii le au în vedere, atunci când dau valoare lucrurilor, realizărilor sau chiar semenilor este POPULARITATEA. Atunci când anumite lucruri sau persoane au devenit populare, apreciate de toţi, se întâmplă că, de cele mai multe ori, lumea tinde să nu mai verifice nimic cu privire la respectivele lucruri sauContinuă lectura „POPULARITATEA – factor de compromitere a adevărului!”

Evaluează asta:

Adi și Cătălin – „Un ultim concert”

Iată că cei doi cântăreți au ajuns la finalul vizitei lor în America. Cu toate că eu credeam că ultimul lor concert va fi cel de la Biserica Agape din Yorba Linda, CA. (pastor Crinișor Ștefan), se pare că m-am înșelat. Ajunși în Arizona târziu, sau mai bine-zis spre  dimineață (2:30a.m.), după o călătorie obositoareContinuă lectura „Adi și Cătălin – „Un ultim concert””

Evaluează asta:

COMPROMISUL DIN BISERICĂ – O MOŞTENIRE SPIRITUALĂ?!

Într-una din conversațiile pe care le-am purtat cu ceva timp în urma cu un pastor, acesta aducea argumente încercând să convingă cu privire la faptul ca în orice domeniu al existentei umane compromisul este absolut necesar. Pot fi compromisuri tehnice sau politice sau religioase sau de orice altă natură. Arta compromisului a dus mereu lumeaContinuă lectura „COMPROMISUL DIN BISERICĂ – O MOŞTENIRE SPIRITUALĂ?!”

Evaluează asta:

Sindromul slujitorului perfect

Începând cu articolul de mai jos intenționăm să publicăm pe blog o serie de articole scrise de Mike Olari și Gigi Furdui, membri ai bordului Fundației Family to Family Romania, colaboratori apropiați și la producerea materialelor publicate în revista Credința în Acțiune, publicație care a fost fondată și susținută financiar de Family to Family RomanianContinuă lectura „Sindromul slujitorului perfect”

Evaluează asta:

Biserica sub opresiunea celor care o finanţează

În ultimii doi ani am asistat la formarea a două noi biserici – una în România la Arad și alta în Statele Unite în Phoenix, Arizona. În ambele cazuri pastorii seniori, cu ani de vechime în acele biserici sau chiar fondatori, dedicați lucrării într-un mod deosebit au trebuit să părăsească biserica unde au slujit, renunțândContinuă lectura „Biserica sub opresiunea celor care o finanţează”

Evaluează asta:

„La 10 zile de… Arizona”

Mike Olari: Draga Adi si Catalin Ati trecut de o saptamina de cind ati aterizat pe pamant American. Cum va simtiti; in primul rind spiritual, dar si fizic? Este America ceea ce v-ati asteptat? Mai mult? Mai putin? Ce biserici ati vizitat pina acum si cum a fost? Va rog citeva impresii pentru cititorii bloguluiContinuă lectura „„La 10 zile de… Arizona””

Evaluează asta:

Adi Gliga, turneul din Statele Unite

Inițial publicat pe paşi spre lumină:
Adi Gliga și Cătălin Ciuculescu vor face un turneu în câteva orașe din Statele  Unite, începând din 19 mai, la invitația Bisericii Agape Christian Church, din Peoria, Arizona. Ei vor cânta și la Conferința Tinerilor Penticostali Români de pe Coasta de Vest a Americii, care va avea…

Evaluează asta:

The National Day of Prayer

The National Day of Prayer (Ziua Naţională a Rugăciunii) se ţine în fiecare an în prima zi de joi a lunii Mai, fiind decretată ca „o zi  a întoarcerii înspre Dumnezeu, în rugăciune şi meditaţie”, încpând din anul 1952 (în forma actuală), la o iniţiativă a Congresului American. Tomorrow May 2, 2013 – Prayer walk at The Capital at 7:00 amContinuă lectura „The National Day of Prayer”

Evaluează asta:

Cristian Barbosu

Un om plin de entuziasm pentru lucrarea de mântuire a celor pierduți. El mărturiseşte că la Harvest Metanoia Arad, Dumnezeu adaugă în fiecare duminică noi suflete care nu l-au cunoscut încă pe Domnul. În călătoria mea recentă în România, ocazionată de botezul deținuților de la Penitenciarul de Minori și Tineri din Craiova, oprindu-mă și prin Arad, amContinuă lectura „Cristian Barbosu”

Evaluează asta:

Adi Gliga – povestea vieții (IV)

Viata de strada si cautarea parintilor Am ajuns sa dorm in scari de bloc, ma milogeam de prieteni, si am dus-o tot mai greu. Am inceput sa gust din ceea ce inseamna foamete, mancam de pe jos, din cosuri de gunoi, furam din magazine si am trait cum am putut. Era toamna spre iarna candContinuă lectura „Adi Gliga – povestea vieții (IV)”

Evaluează asta: