Toflea: de râs sau de plâns?

Cristi

Un articol de Cristian Barbosu

Hai să începem cu prima întrebare. De râs? Nu. Deloc. Ce se întâmplă în biserica din Toflea e o lucrare serioasă. Doar cei care n-au fost acolo și nu-i cunosc pe credincioșii de acolo pot râde. Dar nu spre binele lor. Fiindcă Dumnezeu a făcut și face lucruri mari în Toflea. Mai mari ca în multe biserici din Romania si diaspora. Și știu că risc afirmand acest lucru, dar asta e realitatea. N-am putut să nu scriu ceva, dupa ultima mea vizită acolo (acum câteva săptămâni), fiindcă de fiecare dată când am fost pe la ei, sau am fost implicat în vreo slujire a congregației lor, am plecat încurajat, motivat, binecuvântat. Într-o localitate în care o buna parte din locuitori nu știu să scrie și să citească, să găsești o biserică preocupată, care să se ocupe de educația concetățenilor, astfel încât aproape 1000 dintre ei au citit Noul Testament în ultimii ani, peste 500 au citit Biblia în întregime, și 200 să fi urmat cursuri și semniare biblice – stau și mă întreb, oare câte biserici din România și-au făcut scop din asta, să-și educe biblic membrii congregației lor, să-i motiveze și să-i monitorizeze la aceasta? Într-o lume creștină în care familia este sub atac, și curăția înainte de casatorie este o problemă serioasă – chiar și în comunitățile creștine – să găsești o biserică în care slujitorii ei să se framante să caute metode clare și practice prin care să mențină sfințenia relațiilor de căsătorie, e de apreciat. Oare care biserică investește resurse umane și materiale să susțină în fiecare an o conferință de câteva zile, specific destinată relațiilor de familie, așa cum fac cei din Toflea? Și nu doar pentru 30-40 de cupluri ci pentru 1000 + ?!

Da, sunt romi, au avut și încă au multe probleme, dar rar am găsit un grup de credincioși care să vorbească atâta de deschis despre lupta împotriva păcatelor lor, fie sociale, fie generate din tradiții și legi entice împotrivitoare Scripturii, oameni care să-și recunoască slăbiciunile așa cum o fac toflenii. Când vorbești de Toflea nu e nimic de râs, din contră…

Ce, vrei să spui că e ceva de plâns? Da. Dar nu pentru ei… ci pentru noi, cei care deseori ne credem oarecum superiori, mai educați, mai “io-știu-cum” față de ei. Bătând amvoanele multor biserici din majoritatea confesiunilor evanghelice din România, rar am găsit atâta viață în închinare, pasiune în rugăciune, putere în Cuvânt și lacrimi de cercetare ca la Toflea. Da, când intri nu mai auzi nimic, fiindca muzica e atât de tare încât nu mai poți sa intri in barfele cotidiene cu cei de lânga tine, oamenii sunt prea focalizați pe cântare să se uite pe pereți ca în alte biserici, iar ritmul, da, e diferit, mai bat din palme, ba chiar și strigă atunci când cantă, așa că nu poți dormi sau intra pe Facebook cum faci de obicei când corul sau fanfara bisericilor standard cântă aceleași melodii de 30 de ani încoace, pe care inclusiv subconștientul tău le fredonează. E de plâns când te uiți la statisticile cultelor neo-protestante în care botezurile sunt tot mai rare și mai mici, numarul bisericilor scade de la an la an și nici măcar în serviciile de evanghelizare sălile nu-s pline. Când în Toflea, de câțiva ani de zile nu găsești loc dacă vii la fix, oamenii nu se uită la ceas să vadă când se va termina, nu au unul ci două servicii peste săptămână, și în ultimii ani, toflenii au împânzit țara și Europa, nu doar pentru a-și găsi un loc de muncă, dar pentru a deschide biserici. Care biserică, al cărui cult, a plantat 10 alte filiale în țară și incă 5 în diferite țări ale Europei în ultimii ani? Cinste lor și laudă Domnului, care lucrează prin astfel de oameni, disprețuiți de unii, dar iubiți de El. M-am simțit smerit să îi slujesc, încurajat să îi privesc, și binecuvântat să fi invățat lucruri spirituale de la ei.

Toflea

De râs? De plâns? Da, e un titlu ales pe de o parte să-i atragă pe unii care atunci când aud de Toflea, zâmbesc în baza prejudecăților lor greșite, precum evreii din vechime față de samariteni. Un titlu însa, care ar trebui să ne dea serios de gândit celor care înca mai trăim acel sentiment de frustrare sfântă legat de monotonia și fosilizarea bisericilor evanghelice românești, din țară și din diaspora, și care ne dorim să vedem, cum Dumnezeu dă viață bisericilor noastre… măcar ca la Toflea.

Modificarea regimului de moderare a comentariilor

Dragi cititori ai blogului nostru,

După experiența a 2 ani și o lună de la lansarea blogului Family to Family, în urma mai multor tentații de a lua măsuri restrictive în ceea ce privește posibilitatea cititorilor de a participa activ la dinamica blogului prin intermediul comentariilor, simțim nevoia să intervenim și să folosim o sită mai măruntă pentru a filtra mai bine comentariile care apar pe blogul pe care îl administrăm.


Moderare

De ce facem acest lucru? Simplu: pentru că…

  • avem responsabilitatea atât față de Dumnezeu cât și față de cititorii noștri, de a păstra o anumită igienă a ideilor expuse pe blog.
  • posibilitatea de a infesta blogul și pe cititorii blogului cu idei paralele cu Scripturile, logica sănătoasă, sau o doctrină curată, sunt pericole reale, pe care încercăm a le preîntâmpina.
  • am obsevat tendința unora de a provoca, prin abordări agasante, dincolo de o anumită limită pe care ne-o dorim, fără intenția de a se informa, sau de a învăța ceva, fiind evident faptul că ei cunosc deja răspunsul.
  • dorim ca persoanele care ne vizitează blogul să găsească un ambient plăcut și sănătos, și să se reîntoarcă oricând, cu mare plăcere.

Acestea sunt unele dintre motivele pentru care începând de astăzi, toate comentariile vor aștepta moderarea și vor fi publicate doar cele care vor fi considerate decente și constructive.

Balanta

Nădăjduim că toți colaboratorii și toți cei care vin în tangență cu activitatea acestui blog, vor înțelege că aceste măsuri sunt în folosul tuturor.

Vă mulțumim.

Family to Family

„Exista DUMNEZEU ” si „DUMNEZEU Este Cu Noi !”

Zilele acestea se împlinesc 25 de ani de la revoluția română. Unii refuză să o numească revoluție. Ba cineva chiar s-a încumetat să o numească „Înghesuiala din Decembrie” sau „Marea aglomerație din Decembrie”. Nu ne propunem aici să facem o astfel de analiză, ci vrem doar să ne reamintim de acele momente istorice, în care comunismul a capitulat în fața dorinței de libertate a maselor.

Am primit un articol din partea lui Ioan Burcă, pe care vi-l prezentăm în continuare, însoțit de scene din timpul revoluției petrecute la Arad, al doilea oraș după Timișoara, care a ieșit în stradă și a început demonstrațiile anticomuniste.

Ioan Burca

Dr. Ioan Burcă

În ultima perioadă de timp, gândindu-mă la suferințele poporului român, la starea materială în care se găsesc cei mai mulți care trăiesc între granițele României, am căutat și eu, ca mulți alții, o explicație și am încercat să întrezăresc un final al vremurilor de încercari și dezastre care se abat asupra țării noastre, final pe care l-aș dori să fie cât mai apropiat. Și ca să folosesc o expresie deja consacrată, am încercat să întrezăresc și eu „lumina de la capătul tunelului” în care se află România. Cu toate promisiunile și bunele intenții ale multora , sau unora, dintre cei ce conduc destinele tarii, aceasta luminiță refuză să apară.

Cum ziceam, căutând explicații la cele ce se întâmplă, am mers pe firul timpului înapoi până în urma cu cativa ani când în România și alte țări est-europene au avut loc schimbări mari, la noi plătite cu sângele a sute de oameni. În timpul evenimentelor din decembrie 1989 eram în Arad, și ca alte zeci de mii de oameni, mă aflam în centrul orașului, în fața primăriei și a puștilor încărcate (nu cu cartușe de manevră, lacrimogene, de cauciuc, ci cu cartușe de razboi). La o simplă comanda a celor ce aveau puterea, totul putea deveni o baie de sânge, iar noi oamenii un morman de cadavre! Dar n-a fost așa, slava DOMNULUI!

Situația și atmosfera din fața primăriei din Arad m-a marcat profund și n-am s-o uit toată viața. Se întâmplau lucruri pe care nu le mai trăisem. La îndemnul unui grup aflat pe o platforma, care avea o stație de amplificare, mulțimea aceea de oameni s-a așezat în genunchi și rostea rugăciunea domnească, „Tatăl nostru”. Nu-mi venea să cred, că după vreo 50 de ani de socialism și ateism, oamenii își mai amintesc de Dumnezeu. Și ca să puna capac, după ce se ridicau de la rugăciune, oamenii strigau anumite lozinci, dintre care aș aminti: „Există Dumnezeu”; „Dumnezeu este cu noi”; „Libertate”; Democratie”. Toate acestea cu prețul libertății și vieții lor, pentru că ne amintim ce luptă ducea regimul de dinainte de 1989 împotriva oricărei forme de recunoaștere a existenței lui Dumnezeu, și cu atât mai mult împotriva celor ce se închinau lui Dumnezeu. După o astfel de manifestare a mulțimii, ne așteptam în orice moment că unul dintre cei ce aveau puterea să comande simplu și scurt: „Foc!”. Dar nu a fost așa! Parcă o mână nevăzuta, cineva de deasupra noastră împiedica să se întâmple acest lucru! Acel „CINEVA”, recunoscut de mulțime și în fața căruia ne închinam în acele momente cu riscul vieții noastre, a existat și a fost cu noi (așa cum doream cu totii ), și ne-a scăpat cu viață. Ba mai mult, El ne-a scăpat și de regimul care nu-L recunoștea, deschizând un nou drum pentru români, o nouă perspectiva pământeasca dar și una spirituală îndreptată spre cer, spre Dumnezeu.

După scurt timp, lucrurile în România au început să se schimbe, dar nu în mai bine, ci în mai rău! De ce? Oameni simpli, gazetari, analiști politici și financiari dau explicații acestui fenomen al declinului României și părerile lor par a fi îndreptațite: mentalitatea și atitudinea oamenilor față de munca este greșită, necunoașterea și neacceptarea economiei de piață cu toate consecințele care decurg din acestea, mulțimea partidelor politice și diversitatea programelor acestora, atitudinea și neîncrederea oamenilor de afaceri străini față de România, refuzul mai mult sau mai puțin voalat al țărilor vestice de-a accepta imediat România în structurile lor (Uniunea Europeană și NATO), etc. Explicații și păreri sunt multe, dar ele sunt insuficiente pentru a clarifica situația atât de complexă și grea a țării. Parcă lipsește ceva din aceste explicații. Și apoi oricât de bune ar fi explicațiile, ele nu sunt suficiente pentru rezolvarea problemelor. Trebuie făcut ceva pentru ieșirea din impas. Dar oare, se poate face ceva, și acel ceva stă la îndemana noastră, stă în puterile noastre, depinde de noi?

Ziceam mai sus că mulți se întreabă „DE CE?” a ajuns România în situația în care este, când nu a trecut un necaz sau o nenorocire și au venit si vin altele mai mari (inundatii, îngheț târziu, secetă, grindină, mineriade, etc). Dacă există Dumnezeu, de ce se întâmplă toate acestea? Doar demonstranții, deși erau în fața armelor automate, au recunoscut existența lui Dumnezeu, declarând: „Există Dumnezeu”, închinându-se în genunchi și rugându-se „Tatăl nostru”. Strigând „Dumnezeu este cu noi!”, ne-am exprimat dorința ca El să ramana cu noi. De ce atunci se întâmplă toate acestea, când noi ne-am riscat viața chemându-I Numele?

Deci, parcă lipsește „ceva” din explicațiile date de oamenii cei mai avizați și cei mai competenți. Aș vrea să mă corectez acum și să spun că nu lipsește „ceva”, ci lipsește „CINEVA”! Numele acelui „cineva” este DUMNEZEU, este Cel de care oamenii și-au adus aminte că există, în decembrie 1989. Pentru că acel „Cineva” există și pentru că poporul L-a recunoscut și I-a cerut ajutorul, mâna nevăzută a Lui a intervenit și a oprit măcelul din Arad și din atâtea alte locuri, sau l-a limitat, în alte părți. Am început foarte bine în 1989, alipindu-ne brusc de Creatorul universului! Un lucru la care nu se aștepta nimeni, nici măcar cei care au făcut-o! La o așa întoarcere bruscă de 180 de grade, răspunsul lui Dumnezeu a fost tot brusc și pe măsura. Ascultând imediat rugăciunea a zeci sau sute de mii de oameni, răspunsul lui Dumnezeu a fost peste măsura, pentru că nu știu câți dintre cei ce s-au rugat au și crezut cu adevărat că Dumnezeu ne va da izbândă, mai ales după cele întâmplate la Timițoara. Concluzia e clară: Dumnezeu n-a rămas dator cu nimic celor ce i-au cerut ajutorul, El acționând prompt.

Atunci unde-i necazul? Care-i problema? Cine a rămas dator? Doar poporul și-a riscat libertatea și viața când s-a închinat și a strigat „Dumnezeu este cu noi!” Am dorit și am strigat „Dumnezeu este cu noi!” și El a fost cu noi și ne-a împlinit rugăciunea. Întrebarea care se pune este dacă am fost și NOI cu El în acești ultimi ani de la revoluție? Mă tem că mulți au uitat prea repede de Dumnezeu, pentru că faptele lor confirmă această afirmație. Dacă imediat după revoluție oamenii mergeau la biserică, dorind să arate că sunt creștini, adică urmași ai lui Hristos, în scurt timp bisericile au rămas goale, fiecare văzându-și de treburile lui, lăsându-L pe Dumnezeu la o parte, zicându-și că El e bun și au nevoie de El numai în anumite momente foarte grele din viața. Numai așa se poate explica faptul că piața romanească a fost repede cucerită de revistele care încurajeaza păcatul; sectele și științele oculte, care nu au nici o legătura cu Dumnezeu ci cu diavolul; au apărut ca ciupercile după ploaie; băutura și drogurile țin pasul cu celelalte rele. Acestea sunt doar câteva lucruri prin care mulți dovedesc că nu sunt cu Dumnezeu. EL este SFANT și nu acceptă păcatul și necurația!

Deci poporul român a avut un început extraordinar în 1989, dorind să se alipeasca de Dumnezeu, dar la așa un început, trebuia și o continuare pe masura, adică TOT cu Dumnezeu. Mulți, poate cei mai mulți, au uitat acest lucru, desi se numesc creștini! Chiar dacă se numesc creștini, ei de fapt nu-L au pe Hristos în viața lor. Căutam vinovati în alte părți (spunem că strainii nu ne iubesc), ba căutam vina chiar la Dumnezeu pentru relele care vin asupra noastră, ca națiune, ca oraș, ca biserică, poate ca familie sau individ. Uităm însă, să căutam vina la noi înșine, uităm sau nu vrem, să ne uităm fiecare în oglindă să vedem cum arătăm noi înșine, nu alții. Oglinda în acest caz este Cuvântul lui DUMNEZEU, BIBLIA! Citind în ea ne putem face o părere obiectiva, reală despre noi înșine, ne dăm seama cum ne vede Dumnezeu și care-i părerea Lui despre noi, cum ar trebui să fim și ce ar trebui să facem.

În Biblie scrie așa: „… păcatul este rușinea popoarelor” (Proverbe 14:34); „… plata păcatului este moartea” (Romani 6:23); „Păcatele voastre vă ascund fața Lui și-L împiedica să vă asculte” (Isaia 59:2); „Și faptele firii pământești sunt cunoscute, și sunt acestea: preacurvia, curvia, necurăția, desfrânarea, închinarea la idoli, vrăjitoria, vrăjbile, certurile, zavistiile, mâniile, neînțelegerile, dezbinările, certurile de partide, pizmele, uciderile, bețiile, îmbuibările, și alte lucruri asemănătoare cu acestea. Vă spun mai dinainte, cum am mai spus, că cei ce fac astfel de lucruri, nu vor moșteni Împărația lui Dumnezeu” (Galateni 5:19-21).

Deci în cazul în care facem lucruri ca acestea, sau altele asemănătoare cu acestea, înseamnă că ne-am îndepărtat de Dumnezeu, L-am părăsit. Nu putem sluji la doi domni, și lui Dumnezeu și lui satan. Dacă nu vrem să facem voia lui Dumnezeu, El ne lasa să facem voia noastră, să ne facem chiar de cap, așa cum scrie în Romani 1:28-32 ( poate fi citit incepand chiar cu versetul 18 ) :

„Fiindcă n-au căutat să păstreze pe Dumnezeu în cunoștinta lor, Dumnezeu i-a lăsat în voia minții lor blestemate, ca să facă lucruri neângăduite. Astfel au ajuns plini de orice fel de nelegiuire, de curvie, de viclenie, de lăcomie, de răutate; plini de pizmă, de ucidere, de cearta, de înșelaciune, de porniri răutăcioase; sunt șoptitori, bârfitori, urâtori de Dumnezeu, obraznici, trufași, lăudăroși, născocitori de rele, neascultîtori de părinți, fără pricepere, călcători de cuvânt, fără dragoste firească, neânduplecați, fără mila. Și măcar că știu hotărârea lui Dumnezeu că cei ce fac asemenea lucruri sunt vrednici de moarte, totuși ei nu numai că le fac, dar și găsesc de buni pe cei ce le fac”. Realitatea este că mulți din cei ce L-au căutat în decembrie 1989 pe Dumnezeu, făcând acum lucruri neîngăduite de El, dovedesc că L-au uitat din nou.

Desigur că atâta timp cât suntem încă în viață există solutie. Se poate rezolva problema! Și tot Dumnezeu ne spune cum s-o rezolvăm. În Ieremia 29:13 scrie:

„Mă veți căuta și Mă veți găsi, DACA Mă veți căuta din TOATA inima” (ca atunci în Decembrie 1989). Iar Domnul Isus spune în Apocalipsa 3:19: „Eu mustru și pedepsesc pe toți aceia pe care-i iubesc. Fii plin de râvnă dar, și pocăiește-te!” Dacă vine pedeapsa, înseamnă că nu vine degeaba, ci pentru că am greșit și pentru a ne ajuta să ne îndreptăm. Dar mai înseamnă ceva: că dacă ne pedepsește ne iubește, îi pasă de noi. Acum ce avem de făcut este să ne pocăim, adică să-i cerem iertare pentru că am greșit, pentru că ne-am îndepărtat de El si sa NU mai facem ce-am facut; asta-i pocainta; e simplu.

În cartea Deuteronom capitolul 28 : 1 – 15, Dumnezeu prin Moise a promis poporului Său din vechime, Israel, binecuvântări în cazul în care Îl vor asculta, dar și amenințarea cu blesteme în cazul în care se vor îndepărta de El. Blestemele nu aș dori să le citez, pentru că sunt groaznice. Aș vrea însă să închei prezentând binecuvântările lui Dumnezeu pentru omul, familia, sau poporul care ascultă de Dumnezeu:
„DACA vei asculta de glasul Domnului, Dumnezeului tău, păzind și împlinind toate poruncile Lui pe care ți le dau astăzi, Domnul, Dumnezeul tău, îți va da întâietate asupra tuturor neamurilor de pe Pământ. Iată toate binecuvântările care vor veni peste tine și de care vei avea parte, dacă vei asculta de glasul Domnului, Dumnezeului tău: Vei fi binecuvântat în cetate, și vei fi binecuvântat în câmp. Rodul pântecelui tău, rodul pământului tău, rodul turmelor tale, fătul vacilor și oilor tale, toate acestea vor fi binecuvântate. Coșnița și postava ta vor fi binecuvântate. Vei fi binecuvântat la venirea ta, și vei fi binecuvântat la plecarea ta. Domnul îți va da biruință asupra vrajmașilor tăi care se vor ridica împotriva ta; pe un drum vor ieși împotriva ta, dar pe șapte drumuri vor fugi dinaintea ta. Domnul va face ca binecuvântarea să fie cu tine în grânarele tale și în toate lucrurile pe care vei pune mâna. Te va binecuvânta în țara pe care ți-o da Domnul, Dumnezeul tău. Vei fi pentru Domnul un popor sfânt, cum ți-a jurat El, dacă vei pazi poruncile Domnului, Dumnezeului tău, și vei umbla pe căile Lui. Toate popoarele vor vedea că tu porți Numele Domnului, și se vor teme de tine. Domnul te va copleși cu bunătăți, înmulțind rodul trupului tău, rodul turmelor tale și rodul pământului tău, în țara pe care Domnul a jurat părinților tăi că ți-o va da. Domnul îți va deschide comoara Lui cea bună, cerul, ca să trimită țării tale ploaie la vreme și ca să binecuvinteze tot lucrul mâinilor tale: vei da cu împrumut multor neamuri, dar tu nu vei lua cu împrumut. Domnul te va face să fii cap, nu coada; totdeauna vei fi sus, și niciodată nu vei fi jos, DACA vei asculta de poruncile DOMNULUI, Dumnezeului tău, pe care ți le dau astăzi, DACA le vei păzi și le vei împlini, și nu te vei abate nici la dreapta nici la stânga de la toate poruncile pe care vi le dau astăzi, ca să vă duceti după alți dumnezei și să le slujiți. Dar dacă NU vei asculta de glasul Domnului, Dumnezeului tău, dacă NU vei păzi și NU vei împlini toate poruncile Lui și toate legile Lui, pe care ți le dau astăzi, iată toate blestemurile care vor veni peste tine și de care vei avea parte”.

Dupa cum se poate vedea, pentru a primi Binecuvantarile Lui DUMNEZEU, exista o conditie (sau pot fi mai multe), ” DACA „!
El poate da binecuvantari si le da la multi care IL injura si pe care EL ii mai rabda, dar nu se stie cat timp!
De la NOI, insa, care ne numim CRESTINI, dupa Numele Fiului Sau, CRISTOS, care avem posibilitatea sa citim si sa traim dupa BIBLIE, DUMNEZEU are pretentii mai mari, decat de la altii care poate nici nu au auzit de EL!
Nu putem sa-I cerem binecuvantari, iar noi sa traim cum vrem noi, nu cum vrea EL!

Am scris aceste lucruri pentru a da speranță în Dumnezeu, celor deznădăjduiți și a trezi dorința de a avea aceste binecuvântari, și altele mult mai mari dincolo în viața veșnică împreună cu Domnul nostru Isus Hristos.
Sa-L ASCULTAM pe DUMNEZEU, și EL ne promite că le vom avea, pentru că: ” Există DUMNEZEU și DUMNEZEU este cu noi „, DACA si NOI suntem cu EL!
Sa ne ajute DUMNEZEU la TOTI sa fim cu EL, adica sa traim dupa voia LUI! Amin!

Ioan Burca – Atlanta
Doctor in Teologie
P.S.: Sublinierile din textele Biblice aparţin scriitorului articolului.
“Cercetaţi toate lucrurile şi pastrati ce este bun”, adică BIBLIC.

Dati la cat mai multi acest articol, pentru clarificare, intarire in credinta, sau intoarcere la DUMNEZEU, prin DOMNUL ISUS HRISTOS, si convingerea DUHULUI SFANT, si va veti intalni cu rezultatele aici pe Pamant, sau in Cer!

„…cine seamana mult, mult va secera.”
Aspecte de la Revolutia din Arad puteti gasi aici:
https://www.google.com/webhp?sourceid=chrome-instant&rlz=1C1CHFX_enUS564US564&ion=1&espv=2&ie=UTF-8#q=youtube-revolutia%20la%20arad

Accesati site-urile:
http://www.perlesicomori.net
si
http://www.crestinul.org

 

Credința fără faptă este moartă (partea a II-a)

4 zile si 4 nopti

Un articol de Catalin Ciuculescu

Am vrut sa vad cum traiesc oamenii strazii… Unde stau, ce mananca, unde dorm, cum sunt… Bir (Andrei Birtea) si-a dorit sa vina si el. Ne-am tuns amandoi scurt si ne-am lasat barba ca sa putem fi credibili. Sora si cumnatul meu ne-au tuns doar din foarfece si au iesit adevarate “opere de arta”. 🙂

catalin-ciuculescu-site-460x300

Nu ne-am luat nici telefon, nici portofel, nici acte, nici bani, doar 5 lei pe care ii primisem pentru ce urma sa facem. Am trait experiente cum nici nu-mi trecea prin cap… Am sa le povestesc. O sa fie mai lung, dar pentru cine o sa citeasca o sa fie folositor.

 

(continuare)

8.

E Duminica… Am dormit in reprize in sala de asteptare… Imi propusesem sa merg intr-o biserica in care n-am mai fost niciodata, o biserica despre care auzisem multe… Cum nu aveam ceas, ma trezeam din cand in cand sa verific trecerea timpului privind la “orologiul” de pe peron… Am vrut sa fiu din timp la biserica, sa ma asigur ca prind loc… Am ajuns… Nu pare o constructie mare de dinafara dar interiorul e grandios… Plecasem cu asteptari mici dorindu-mi sa fiu surprins… Am intrat cu caciula pe cap…

La intrare era un om pe ecusonul carui statea scris “ordine”… “Da-ti caciula jos din cap si du-te acolo… Aici e partea fratilor si aici a surorilor”, mi-a spus… M-a directionat spre locurile din spate… M-am conformat indicatiilor… La marginea randului era un frate in varsta… La distanta de 3 scaune de el era un altul, tot in varsta… M-am asezat intre ei, cu gand sa las cate un scaun liber si in dreapta si in stanga mea… Fratele din dreapta mea se uita indelung la mine… Ma studia din cap pana in picioare… Puteam sa-l vad cu “coada” ochiului drept… M-am uitat odata la el si si-a intors privirea… Au trecut mai multi oameni prin fata mea… S-au asezat altii doi langa mine… I-am numarat pe cei care mi-au strans mana, 4 la numar… Nu stiu daca m-au salutat pentru ca au vrut cu adevarat, dar asa era randul…

Am ascultat formatii, instrumente si coruri cantand… Am fost foarte impresionat… A urmat predica… Pe fratele din stanga mea il luase somnul… Imi facea si mie pofta ca doar dormisem putin in gara… M-am stapanit… S-a citit din Luca 9:46-48… A fost vorba despre cine este “cel mai mare”… Am ascultat ce s-a vorbit… Suna frumos… Cineva din fata a incheiat “serviciul” cu o rugaciune…

Avand deja experienta putinelor saluturi de la inceput, m-am dus fix la usa, de data asta… Mi-am pus caciula-n cap si-asteptam… Asteptam pe cineva care sa-mi intinda mana si sa ma salute… Ieseau multi oameni… Cineva s-a manifestat zicand “ce de oameni!”… Eu asteptam… Treceau pe langa mine toti si nimeni-nimic… Doar imi “luau masurile” cu privirea… Cred ca si-au dat seama ca port “S” la camasa, 30 la pantaloni si 42 la incaltaminte… Spre final, un baiat mai tanar “s-a ciocnit” involuntar de privirea mea… De la vreo 2-3 metri mi-a zis “ceau”… Am tot asteptat sa se apropie cineva de mine… Aproape se golise biserica… N-a venit “NIMENI”…

Mi-am facut curaj si m-am dus din nou in biserica… Fratele care condusese “programul” si facuse rugaciunea de la final se indrepta spre usa, insotit de cineva… L-am luat deoparte si i-am zis: “Haideti ca am venit sa va salut eu, daca tot nu ma saluta nimeni”… S-a uitat mirat la mine si m-a intrebat de unde veneam… I-am spus ca “din gara”, aratandu-i vestimentatia mea anapoda… Am primit un zambet fals, de plastic… “Ma asteptam sa fiti diferiti… Am venit de dimineata… Am stat acum la usa si nu m-a salutat nimeni”, i-am zis… “Uite ca s-a gasit unul care sa te salute”, mi-a spus, purtand acelasi zambet ieftin pe fata-i ingrijita… I-am spus ca m-a salutat doar pentru ca m-am dus eu la el… “Acuma, nu mai conteaza… Sa ne bucuram ca am avut ocazia sa ne salutam”, zicea… I-am spus ca “se vorbesc multe la dvs. in biserica dar se fac putine”… Tot zambind, mi-a zis ca “depinde”… M-am uitat in ochii lui si i-am spus doar “ar fi trebuit sa va pese”, timp in care ma-ntorceam spre usa… Mi-am mai aruncat odata privirea in spate pe cand ma pregateam sa ma fac nevazut pe dupa poarta si i-am vazut acelasi zambet frumos pe masura ce vorbea cu altcineva…

Tineam in mana dreapta aceeasi plasa de rafie, in care nu mai aveam nici paine si nici apa, doar niste pungi goale, un Nou Testament si o geaca subtire pe care o asez sub mine cand stau pe rece… Inaintam spre strada si mi-era ciuda sa imi spun “Ai avut dreptate!!!”… Mi-am dorit sa ma insel, dar a fost altfel…

Vad lucrurile diferit acum pentru ca am trait… Ma intreb pe langa cati oameni am trecut eu fara sa imi pese… Nu i-am condamnat pe niciunul din cei cei care nu m-au salutat, nici pe cel cu care am vorbit la final… Imi pare doar rau de “noi”, cei care ar fi trebuit sa fim diferiti si sa avem compasiune… Ce sa zic… Macar a fost temperatura placuta in biserica… Acum ma pun sa trag un pui de somn pe o banca rece si singuratica din “Parcul Rozelor”… Viata nu e “roz” deloc… Oricum, “nu le pasa”, imi zic…

9.
Cand stai pe strada nu te mai ingrijorezi ca s-ar putea sa dormi prea mult… Frigul e cea mai buna “alarma”, te trezeste cand vrea el… Mi-am dat la o parte geaca cu care imi acoperisem genunchii, m-am ridicat de pe banca din parc si m-am dus la catedrala ortodoxa… E liniste si cald acolo… Ma uitam la oamenii care stateau la coada sa pupe icoanele… Unii se duceau mai in fata si ingenuncheau pe niste scari… Mi-am facut curaj si m-am dus si eu acolo in fata, marsaluind cu capul meu tuns in scari printre cativa oameni… M-am pus pe genunchi si radeam de ce faceam, apoi m-am rugat lui Dumnezeu… M-am ridicat si mi-am recuperat scaunul pe care am stat…

Am vrut sa mai merg la o biserica duminica seara, alta decat cea la care fusesem de dimineata… M-am dus cu asteptari rele de data asta, ca sa nu mai fiu dezamagit… M-am oprit in dreptul unei biserici pe care o vizitasem o singura data in viata in urma cu vreo 4 ani… M-am apropiat de usa dar era inchisa… Pe cele doua usi erau lipite doua foi ce purtau acelasi mesaj cu orele la care se intalneau cei din biserica… Nu aveau program Duminica seara… Mi-am propus sa ma duc in mall si sa stau la caldura, dar mi-am amintit de o biserica aflata nu foarte departe de zona in care eram… Am asteptat 40 de minute dupa un autobuz care, parca intentionat nu mai venea… Mi-am ridicat plasa de pe banca si am vrut sa plec, cand, deodata, a aparut si autobuzul meu… M-a lasat la o distanta de 2 minute pana la biserica…

Sala mare era inchisa… Am vazut luminate ferestrele demi-solului si-am intrat… Mi-am dat de buna voie caciula jos din cap ca sa scutesc pe oricine de eventualele explicatii prostesti… Am deschis usa si-am ramas acolo in spate langa ea… M-am uitat rapid peste cei prezenti… Nu stiu daca erau mai mult de 60-70 de oameni acolo… Eu asteptam sa se intample ceva… Si s-a intamplat ceva ce m-a sensibilizat pana la lacrimi… O sora aflata pe la inceputurile varstei “caruntetilor” s-a apropiat de mine si m-a intrebat daca nu vreau sa merg mai in fata… I-am raspuns ca “da, daca ma duceti dvs.”… Si-a pus mana dreapta pe spatele meu si m-a dus exact pe primul rand, pe primul scaun… Mi-a soptit apoi la ureche: “Aici e mai cald… Poti sa-ti dai geaca jos, daca vrei”… M-a lasat in dreptul scaunului si am inceput sa ma bucur in mult in sufletul meu, incercand sa impiedic cateva lacrimi sa mi se scurga pe obraji…

Ei erau in picioare cantand ca Dumnezeu e sfant… In picioare am stat si eu, cu toate ca ma gandeam ca se uitau la “scarile” din capul meu… M-am intors in dreapta, uitandu-ma ca un strain la ei, voind sa vad daca ma ciocnesc cu vreo privire ciudata, dar “astia” aveau ochii inchisi si mainile ridicate spre Dumnezeu… In timpul in care ma bucuram de muzica, am vazut pe baiatul care canta la chitara bass uitandu-se la mine… L-am privit si eu… Mi-a zambit in doua randuri… Pastorul care a condus intalnirea s-a uitat si la mine cand a vorbit bisericii, la fel facuse si predicatorul… M-am bucurat, nu pentru mine, ci pentru orice om al strazii care ar fi putut fi in locul meu…

Se terminase biserica si asteptam sa vad finalul intregii experiente… Un tanar a trecut pe langa mine… Stateam pe scaun, cu capul plecat, privind modelul de pe mocheta, cand s-a apropiat de mine pastorul care condusese seara… S-a asezat chiar langa mine, mi-a intins mana, m-a intrebat ce fac, cine sunt, de unde vin si unde dorm… Am vrut sa ma abtin din a-i spune toata povestea, dar n-am putut… A fost surprins si incurajat de tot ce i-am zis… De-o da Dumnezeu, am sa trec pe la ei cu prima ocazie, in urma invitatiei lui “mai vino pe la noi”… M-am bucurat enorm ca am ajuns la ei…

Da, astaseara asteptarile mi-au fost inselate in cel mai placut si nesperat mod… Mi s-a confirmat ca unde-s multi e mai “rece” si fariseismul unora se vede fara lupa… Am simtit acceptare, in schimb, intr-o biserica redusa ca numar… Si-am inteles ca nu cantitatea determina puterea, ci calitatea… Poti sa ai 6 cai (vorba aia) si sa fie toti frumosi si lenesi, sau poti sa ai doi amarati, dar care sa traga impreuna…

Ma duc sa dorm in aceeasi sala de asteptare… Cred ca-mi iau bilet tot pana la “Baile Calacea”… Haha… Nu mai aveam de gand sa scriu nimic, cand vad iesind de dupa colt un cuplu pe care il cunosc, purtand alaturi copilasul lor… Am stat serios… Amandoi s-au uitat la mine, nu m-au recunoscut si si-au vazut de drum… E amuzanta toata treaba asta…

10.
Mi-am luat bilet… In sala de asteptare a intrat si Ion, cel care mi-a dat bucatile de pui din prima zi… Am stat amandoi aplecati langa caloriferul calduros si am povestit… I-am multumit din nou pentru ce facuse pentru mine… Mi-a zis din nou ca stie Dumnezeu… Voia sa plece din Romania zicand ca Basescu si-a batut joc de el… I-am spus ca vreau sa il ajut si eu cumva… “Tu? Tu sa ma ajuti pe mine?”, zicea, uitandu-se la vestimentatia mea… “Cu ce sa ma ajuti tu pe mine?”… “Poate o sa fac rost si eu de niste bani si-ti dau de-acolo”, i-am spus… “N-ai cum sa ma ajuti”, mi-a replicat Ion… Mi-a zis ca nu voia sa plece, totusi, din tara…

I-am spus ca Sambata am fost la mancare la pocaiti… Si a inceput sa imi vorbeasca asa fain de ei… Mi-a zis multe despre Dumnezeu… Ca e drept, ca e judecator, ca vede… Stia multe… “E bine sa te pocaiesti”, mi-a zis… “Pocaitii te ajuta daca te pocaiesti”… In timp ce ii vorbeam, foarte sincer si fara niciun stres, m-a intrerupt si mi-a zis: “Iti miroase gura… Nu e bine sa vorbesti cu gura catre cineva… Poti sa dai microbi”… Cred si eu ca-mi mirosea, dar nu-mi venea sa cred cu cata lejeritate mi-a zis sa am grija cum vorbesc… Am ras in mine de nu mai puteam… Mi-am pus mana dreapta la gura si l-am intrebat daca era bine asa… A incuviintat…

L-au scos afara baietii de la paza cand au dat tura de la ora 01:00… M-am dus dupa el, l-am intrebat daca are ceva bani si, in urma raspunsului negativ, i-am intins 15 lei din banii fetelor ce imi oferisera ceaiul si sanwichurile cu ardei… I-am multumit mult ca mi-a dat de mancare… Mi-a multumit si el… I-am povestit unui om care se intorcea din Norvegia despre ce faceam pe strada si despre cum l-am intalnit pe Ion… Era marcat… A avut deschidere sa ma auda vorbind despre Dumnezeu… M-a trezit sa-l ajut sa-si duca bagajele la trenul de Iasi… L-am imbratisat si mi-a spus ca apreciaza cum m-am purtat cu Ion, dar zicea ca il vazuse intr-o crasma cu ceva minute in urma… “E bine ca mi-ati spus”, i-am zis… Ne-am salutat si m-am intors in gara gandindu-ma la ce mi-a spus despre Ion… Nu-mi parea rau, dar speram sa ii foloseasca altfel…

Pe la 6:00 ma trezeste Ion din somn… Adormit si vazandu-i fata in ceata, l-am auzit zicandu-mi doar: “Na, ia si mananca!”, si mi-a pus in mana o caserola transparenta… Eram buimac tare si n-am putut gandi, asa ca am pus-o langa mine… M-am trezit, m-am dezmeticit si am citit pe capacul caserolei “jumeri”… Au intrat cei de la paza garii sa controleze oamenii de bilete… Era 8:15… Seful lor s-a uitat la mine si mi-a zis pe un ton superior ca incep sa cam am vechime in gara… Trenul meu pleca la 8:31… “E si un sfert”, mi-a zis… “Mai am un sfert de ora”, am replicat si eu…

Intr-un parc am deschis caserola de la Ion… Erau doua placinte cu dovleac inlauntru… Dumnezeu stia ca nu ma dau in vant dupa ele si de aia mi le-a si dat… Le-am infulecat cu pofta multumindu-i pentru ele si pentru Ion… Mi-a parut rau ca ma intrebasem ce facuse cu banii pe care ii dadusem… Intelegeam atunci… Imi luase si mie de mancare din ei… M-a miscat…

11.
Am urcat in tramvaiul 4… La capat de linie era un centru de adapost pentru oamenii strazii… Voiam sa ajung acolo… Nu stiam unde e “strada Invatatorului”, asa ca am intrebat pe cineva care semana a muncitor la drumuri si poduri… Avea o salopeta portocalie cu cateva dungi reflectorizante… “Ma (pe un ton ardelenesc), pa’ si eu merg tat acolo”… Mi-a zis sa merg dupa el… “Mergi la centru’ ala?”, m-a intrebat… I-am raspuns ca da… “Hai ca te duc io, ca stiu unde e…”, imi zice… Peste cativa metri imi spune: “da’ nu mai stiu pe ce strada s-o iau”… Mergeam in spatele lui si ma prapadeam de ras… Se mai apleca dupa cate un “chistoc” de tigara… Avea in picioare niste pantofi negri pe care si-i innamolea in timp ce ne indreptam spre destinatie… Se injura singur… Eu mergeam tot cu juma’ de pas in urma lui… Se tot intorcea dupa mine si-mi zicea “hai ma”… Mi-a fost tare tare drag de el… Se purta cu mine ca un tata… Am ajuns acolo si era inchis… S-a injurat iarasi si-am mai tras o portie de ras… “Mergem in Balcescu, ca dau nemtii de mancare la unu jumate”, mi-a zis…

Am luat acelasi tramvai si-am coborat prin centru… Am mers pe jos tot povestind… “Ai lingura?”, m-a intrebat… Nu aveam… “Las’ ca-ti dau io ca am trei”, mi-a zis… M-a intrebat unde dorm, de unde sunt si tot asa… S-a uitat la mine si-a zis “Ma, trebuie sa-ti dau niste blugi ca astia ai tai sunt murdari”… I-am zis ca mai stau doar ziua aia si plec… I-am spus ca am mancat Sambata la pocaiti… “Aaa, da ma, si io am mancat acolo”, mi-a spus… “Oameni faini pocaitii astia”, zic eu, “dau de mancare saracilor”… “Da ma, asa e “, incuviinta si el… I-am spus ca as vrea sa ma pocaiesc si eu… “Ma, tu daca te pocaiesti o sa ai cel mai mare noroc”… “Cum asa?”, l-am intrebat… “Aia au fete frumoase… Te insori cu una si ai casa… Daca te pocaiesti pocaitii iti gasesc ei pe-acolo ceva de lucru”… M-a apucat rasul, dar radeam intr-o parte sa nu ma vada el… I-am zis ca vreau s-o fac din inima, nu pentru fete sau casa… “E bine… Da io nu pot, ma… De alcool pot sa ma las, da’ de tigari nu pot, ma, nu pot!”… I-am zis sa se duca si poate ca il scapa Dumnezeu intre timp… Stia despre Dumnezeu si mi-a numit cateva biserici la care mersese…

Am ajuns si in Balcescu dar se anulase masa ca era 1 Decembrie… Mai venise inca un baiat care sufla intr-o punga cu bronz si tinea sub bratul drept o sticla de Cola plina pe un sfert… M-a rugat sa beau o gura… M-am uitat la punga din mana stanga, la fata lui si i-am zis “nu, mersi”… M-am gandit apoi ca era lucru mare ca voia sa imparta din sucul ala si cu mine si i-am zis “da-mi, totusi, o gura ca si-asa n-am mai baut de mult”… Am luat o gura si i-am multumit… Stateam pe niste scari de ciment si s-a apropiat “taticul” meu de mine… Dorin il chema… Mi-a zis ca mergem inapoi in centru si imi da el un “snitel”… Mi-a spus povestile multora dintre cei pe care ii vedeam pe strada… Cum ca au avut familii, li s-au destramat si au dat in nebunie… Imi mai zicea de unul care avea un cantar si facuse bani frumosi cu el, suficient cat sa isi aranjeze fain o casa… La un moment dat zice “ma, da’ toata lumea ma stie in Timisoara asta… Mi-e si ciuda”… Radeam de numa’…

Am vazut ca ii pasa de mine… Voia sa imi faca buletin… Zicea ca daca se ia Politia de mine vorbeste el pentru mine, ca sunt colegul lui si ca astept sa imi vina buletinul… Ne-am oprit undeva in centru si i-am zis ca ma duc pe la biserica si dupa aia mai vad eu ce sa fac… Cum vrei tu, mi-a zis tot ca un tata… Avea 45 de ani Dorin… L-am pretuit mult… I-am strans mana si i-am multumit pentru tot…

Imediat dupa ce l-am salutat de plecare l-am vazut pe Bir mergand “la mana” cu bicicleta… Venise sa ma caute… N-am mai stat pe strazi… Simteam cum imi iese aer fierbinte pe nari si ma asteptam sa racesc… 4 zile si 4 nopti pe strada isi pusesera amprenta pe “odorul” meu… Nu miroseam bine deloc… I-am multumit lui Dumnezeu pentru caldura din locul in care sta Bir, pentru apa calda si pentru cartofii prajiti si ouale “ochi” pe care le mancam pe o masuta in bucatarie…

Seara, am fost la gara si le-am dus celor de la paza si protectia garii cate un CD cu piese de-ale mele… Le-am explicat cine sunt si ce am fost in ultimele 4 zile… Dupa ce a luat CD-ul, unul dintre ei s-a tras in spate, s-a uitat lung la mine si a zis de vreo cateva ori ca nu-i venea sa creada… Si-a adus aminte si celalalt coleg al lui de mine… A fost interesant tare si cred ca a fost marturie puternica petru amnadoi… Unul dintre ei m-a salutat cuprinzandu-mi dreapta mea cu amandoua mainile lui…

12.
O persoana pe care n-am vazut-o niciodata voia sa ajute niste oameni saraci mi-a dat niste bani… Nici persoana asta n-o ducea bine, dar asa simtea sa faca… Alte 2 persoane la fel… De la 12 la 8 seara am facut niste pachetele in care am pus ceva manusi, sosete, niste fructe, sandwichuri si ceva dulce si ne-am dus unde stiam ca o sa-i gasim pe cei de pe strada… Dumnezeu i-a iubit… E adevarat ca a fost putin, dar “un putin” si cu “alt putin” fac mult…

Ne-am oprit intr-o piata unde am dat de Ion, cel care imi oferise puiul si placinta cu dovleac… Facusem un pachet special pentru el… L-am asigurat ca e in numele lui Isus si l-a primit cu bucurie… L-am salutat si ne-am dus mai departe… Ne-am oprit in dreptul unor oameni… I-am salutat si i-am intrebat ce fac si unde dorm… “Pe unde apucam”, a fost raspunsul… Unul dintre ei s-a uitat la noi si a zis “voi sunteti de-ai lu’ Domnu’”… Am zambit amandoi intrebandu-l de unde stie… “Stiu eu, vad eu”… Ne-am intins mana sa le oferim o punga cu ce era pregatit pentru ei… Unul din ei a fost mai mandru si n-a vrut sa primeasca… Altul a primit pachetul, mi-a luat repede mana si a dus-o la gura lui, pupand-o si multumindu-ne… Nu m-am asteptat deloc la asta… M-a marcat ce facuse…

Ne-am dus si in centru, cu acelasi gand… Bir a vazut un om cu o salopeta portocalie si cateva dungi reflectorizante… “Uite-l pe prietenu’ tau”, mi-a zis… Am vazut si eu salopeta si am luat-o la fuga spre el, fara sa-mi mai pese ca nu trec pe “zebra”… Am ajuns la el si i-am zis “Ba, Dorin, ma mai cunosti?”… Mi-am dat caciula jos de pe cap, lasand sa mi se vada chelia proaspata… Bause ceva si se uita mirat la mine… Imi raspunde sec ca “nu”… I-am spus ca ne-am intalnit in urma cu 2 zile… “Aaa”, zice el, dar era tot nedumirit… “Sunt Catalin”, i-am spus… Parca aparuse curcubeul pe fata lui… A tresarit si a strigat, “cascandu-si” ochii: “Cataline, ma Cataline, tu esti???”… Mi-a sarit instantaneu in brate… Nu-i venea sa creada… Trecuse de la starea aia seaca la o bucurie care imi dadea o stare faina… I-am multumit de tot ce facuse pentru mine… Ca se purtase cu mine ca un tata… Am povestit vreo 15 minute… “Ma, stii ce as vrea io?”, zice Dorin… “O caciula”… Cea pe care o aveam pe cap nu era a mea… L-am sunat pe cumnatul meu sa-i primesc acordul… I-am dat jos gluga aia de motociclist de pe cap si i-am legat caciula “cu urechi” sub gat… “E faina asta”, zice Dorin…
Catalin Ciuculescu
M-a rugat sa ii spun ceva despre Isus… Tot timpul cat a fost vorba despre ce facuse Isus pentru noi a stat cu mainile impreunate, tip rugaciune si nu zicea nimic… Cred ca ne-am imbratisat de vreo 5-6 ori si la final i-am vazut o lacrima alunecand usor pe la coltul ochiului drept… “Ma, ce ma bucur ca te vad… Cand v-am vazut ca veniti spre mine, am crezut ca am dat de belea”, zicea el… Am descris prea putin din bucuria pe care am avut-o… Ne-am mai imbratisat odata, i-am lasat punga verde si ne-am dus mai departe…

CATALIN CIUCULESCU, O EXPERIENTA UNICA !(partea I-a)

4 zile si 4 nopti

Un articol de Catalin Ciuculescu

Am vrut sa vad cum traiesc oamenii strazii… Unde stau, ce mananca, unde dorm, cum sunt… Bir (Andrei Birtea) si-a dorit sa vina si el. Ne-am tuns amandoi scurt si ne-am lasat barba ca sa putem fi credibili. Sora si cumnatul meu ne-au tuns doar din foarfece si au iesit adevarate “opere de arta”. 🙂

catalin-ciuculescu-site-460x300

Nu ne-am luat nici telefon, nici portofel, nici acte, nici bani, doar 5 lei pe care ii primisem pentru ce urma sa facem. Am trait experiente cum nici nu-mi trecea prin cap… Am sa le povestesc. O sa fie mai lung, dar pentru cine o sa citeasca o sa fie folositor. Incepe…

1.
N-am plecat demult… L-am salutat pe Bir. El a apucat in dreapta, eu in stanga. Nu stiu ce face. Merg pe strada si nu-mi vine sa-mi ridic capul din pamant. Cand esti prost imbracat te simti inferior. Eu nu sunt om al strazii decat de vreo cateva minute si mi se pare apasator. Trec pe langa oameni, ma uit in ochii lor, ei ma “scaneaza” incepand de la cap pana la adidasii murdari. Isi pleaca si ei capetele sau cauta cu privirea in alta parte dupa ce vad cum arat. L-am vazut pe unul care “seamana” cu mine. Am trecut de el, dar m-am intors. Avea niste “fierotanii” intr-un carut. L-am intrebat ce face cu ele. Razand, imi raspunde: “Ce sa fac? Le vand.”… L-am intrebat daca pot vinde si eu. “Cum dracu’ sa nu poti”, mi-a raspuns sec si revoltat… Pana si el se uita ciudat la mine. Mi-a spus pe unde le gaseste, unde le duce, cat costa kilogramul de fier si cu cati bani ramane la sfarsitul zilei. 400 de mii, zicea el, apoi mai tragea in piept fumul unei tigari. “Bine”, i-am zis, si-am plecat.

Acum stau intr-un cimitir… M-am uitat la pozele oamenilor decedati si la ce scria deasupra lor. M-a vazut o doamna. S-a uitat in ochii mei si si-a plecat capul apoi. Am trecut pe langa o groapa proaspat sapata. Pe mormanul de pamant zace un pachet de tigari pe care scrie “fumatul poate sa ucida”… Zambesc cu amar in mine si ma plimb mai departe pana la groapa langa care stau acum. Tot proaspata… E adanca… Intunecata… Pare ca-i mai frig in ea decat la suprafata… Carnea e pamant si tot in pamant se intoarce. Eh, macar am avut liniste. Ma duc mai departe. Mai am de intalnit multi oameni. In scurt timp o sa-mi fie foame. Sunt curios…

Stau pe niste scari reci… Mi-am scos o geaca din plasa de rafie si m-am asezat pe ea. Am trecut acum cateva minute printr-o piata. Ma plimbam printre “bunatatile” expuse. Am vazut o mandarina pe jos… Mi-a fost rusine s-o iau. In urma mea venea o batranica. S-a aplecat, a luat-o si i-a inapoiat-o vanzatoarei. Mi-am continuat plimbarea. Am vazut un castravete pe jos, m-am aplecat sa-l iau, l-am asezat in ladita si-am primit un “multumesc draga”…

Am iesit din piata si-am dat de unul “ca mine”… Am trecut de el, apoi m-am intors… L-am intrebat ce face… “Ce sa fac? Pe-aici.”… M-a-ntrebat si el ce fac… “Ce sa fac? Ma plimb.”… M-a-ntrebat pe unde stau… I-am zis ca pe afara… “Nu ti-e frig?”, mi-a zis… “Inca nu e asa frig tare“, i-am raspuns… L-am intrebat daca are izmene… Avea… O pereche… M-a intrebat de unde sunt… Daca mai am frati…

Avea un miros de “prenadez” baiatul, in urma bronzului pe care il inspira dintr-o punga… L-am intrebat ce mananca… Zicea ca mai sunt oameni care mai dau… M-a-ntrebat de ce nu ma duc in strainatate… I-am spus ca mai bine mor in tara decat la straini… “Asa e”, a intarit si el… Mi-a spus ca, daca vreau, pot sa ma duc maine cu el pe “Brancoveanu” sa-mi fac baie…

Din magazinul in fata caruia ne aflam a iesit un altul tot “ca noi” cu o punga alba in mana… “Uite aici, mancati”… A intins-o spre mine… “O-mpart cu el”, i-am spus… “Mananca tu!”, mi-a zis baiatul ce consuma bronz… “Mancati ca e pui… E fain… E cald”, ne-a zis binefacatorul… A plecat… Am scos cele doua bucati de pui si le-am impartit, apoi am plans “instant”… Eu il mai intalnisem pe cel care mi-a dat mancarea… Acum 11 ani, imi amintesc perfect… Incepeam clasa a 9-a la Resita dar trebuia sa schimb un tren in Caransebes… El era acolo pe o banca… Se legana si avea un tic ciudat cu limba… Tot om al strazii era si atunci… Am plans de-am rupt… Atunci radeam de cum facea cu limba, azi am plans pentru binele facut… El mi-l facea… Plangeam… M-a-ntrebat cel cu care imparteam bucatile de pui de ce plang… I-am spus ca “tot astia ca noi stiu sa faca bine”… Mi-a zis sa nu mai plang… I-am strans mana, i-am zis “ceau” si-am plecat… Urmeaza sa-mpart bucata mea de carne cu Bir cu care o sa ma intalnesc cand se insereaza… Dumnezeu e bun…

2.
Dupa ce s-a inserat m-am intalnit cu Bir… Am mancat bucata de pui pe care o primisem in timpul zilei… Ne-am dus in zona caminelor studentesti unde am dat de vreo cativa baieti slab imbracati, care suflau in niste pungi colorate in argintiu… Ne-am asezat pe o chestie din ciment si ne uitam la televizor, prin geamul unui local unde se poate manca… Se uita la meci si unul din baietii care “inspirau” bronz… Ne privea ciudat, ca nu eram de-ai locului… L-am intrebat daca ii era frig… “Mie? Nu!”, si s-a intors spre televizor… Era prea frig asa ca ne-am ridicat si ne plimbam ca sa ne incalzim…

Cand traiesti pe strada timpul trece greu… N-ai nici un motiv pentru care sa te grabesti, nu te-asteapta nimeni… Timpul pare mai bland cu genul asta de oameni, dar mie mi-a parut mai mult o pedeapsa… De-abia asteptam sa treaca vremea…

Ne-am dus la gara… Mai vazusem oameni adapostindu-se aici de-a lungul anilor… Nu mancaseram nimic de cand incepuse totul, in afara de bucata aia de pui… Am cumparat o paine… Inainte sa mergem pe strada, cineva mi-a dat 5 lei… 2,5 lei i-am dat lui Bir, iar 2,5 lei mi-au ramas mie… Am dat 2,3 lei pe-o paine nu prea mare… Am iesit din magazine si-am dat de unul “ca noi”… Mirosea rau de tot, mai amplificat atunci cand vorbea… Era alcoolic… Ne-am intors zicandu-i ca am luat o paine… L-am intrebat daca a mancat si daca nu vrea o bucata de paine… S-a uitat mirat la noi, si-a lasat colturile gurii in jos si ne-a-ntrebat: “Pai si voi ce mancati?”… I-am spus ca ne descurcam cu painea aia… “Da-mi o bucata de paine, hai! Stai!”… Si-a bagat mana in plasuta, a scos niste branza topita si incerca sa rupa recipientul ala cu unghia… “Am primit-o si eu”, ne-a zis… N-a izbutit sa o rupa… I-am strans mana si-am plecat… Am mancat cu pofta painea ramasa…

Ne-am cautat loc de dormit… Sala de asteptare era mai calduroasa… Pe la 1 dimineata au venit doi oameni de la “protectia” garii sa ne intrebe daca avem bilet. Cine nu avea, trebuia sa iese… Noi n-aveam si-am iesit… Ne-am dus in pasajul subteran, am dormit putin pe jos, dar era prea frig… Ne-am ridicat si am dat de niste vagoane scoase din uz… Cineva din gara striga: “Ba, ce faceti acolo? Treceti inapoi!”… Ne-am continuat cautarea in ciuda a ceea ce ceruse el… Erau lacate la toate usile vagoanelor… Am lasat un Nou Testament in plasa unui om al strazii care dormea adanc in frigul de afara… Ne-am intors in pasaj si-am indurat iarasi frig… Ne-am mai dus pe la ora 5 in sala de asteptare… Nu ne-a mai scos nimeni…

Imi deschid ochii si vad un tanar in sala de asteptare… Citea… Biblia… A trecut de 6 ori pe langa mine si nici macar o singura data n-a cutezat sa ma priveasca in ochi…. M-am intrebat “ce folos?”… Se vede aiurea rau de tot de “afara”… Am vrut sa merg sa-l intreb daca a inteles ceva din ce citise, dar mi-a fost prea rusine… Rusine de el, de oamenii din sala, dar si mai tare de mine…. Nu eram mai bun decat el, asa ca am invatat doar din ce am vazut…

Nu credeam ca o sa fie asa greu sa traiesti pe strada… Frigul mi-a facut ochii rosii si mi-a schimbat timbrul vocii… Nu cred sa rezist prea mult… Nu mi-a trebuit prea mult timp sa inteleg ca viata pe strada parca nu e viata… Si uite cum, intre timp, s-a facut si lumina… A fost o zi grea… Foarte grea… Prea grea… Bir n-a mai rezistat si s-a dus acasa… Ne-am salutat si urma sa ne intalnim la finalul celor ce urma sa le traiesc…

3.
Am iesit din gara… Am intalnit alti doi oameni pe strada… I-am intrebat unde dorm… “Ce-i cu intrebarea asta?”, mi-a zis raspicat unul din ei… Le-am explicat ca nu sunt din oras si ca sunt in cautarea unui adapost… Mi-au dat toate explicatiile de care aveam nevoie… Le-am lasat cate un Nou Testament… “Le-am primit si eu si-acum le dau si la altii ca mi-au dat mai multe”, le-am spus… Le-au luat, am plecat si am vazut de departe cum si le puneau in buzunarele de la piept…

Am trecut pe langa persoane pe care le cunosteam… Nu m-au recunoscut, poate si datorita faptului ca nu prea s-au uitat la mine… Cand am plecat de acasa mergeam cu capul plecat si cu ochii in pamant, simtind oamenii cum se uita la mine… Acum mi-am ridicat eu capul, si ma uit la ei… Isi pleaca pe rand capetele dupa ce ma vad si privesc pamantul… “Nu le pasa”, imi zic in suflet…

Am intalnit un alt baiat pe strada… Am scos un Nou Testament si, fara sa zic nimic, i l-am pus in mana… Dupa cativa metri m-am intors spre el suficient cat sa vad ca-l rasfoia zambind… Sper ca stia sa citeasca… Si-acum ploua…

4.
Am dormit deja de 3 ori pe bancile de prin parcuri… Ieri a fost soare, azi a plouat… Simt frigul in oasele din zona soldurilor si nu numai… Habar n-am cat e ceasul… N-am putut sa dorm prea mult din cauza frigului, asa ca am intrat in catedrala ortodoxa… Mi-am dat si eu caciula jos din cap si am inaintat spre unul din scaunele din biserica… Se pare ca stau pe un loc “cumparat”… Deasupra capului meu e un nume gravat in lemnul scaunului: “Dr. Octavian Neagoe”…

Vad oameni sarutand obiecte, altii trec pe langa mine voind sa ajunga in locul unde se face spovedania, marturisirea… I-am multumit lui Dumnezeu pentru Scriptura si ca mi S-a descoperit si mie… M-am spovedit si eu Cui trebuie, lui Dumnezeu… E bine…

In stanga mea era un om care canta cu preotul… Cunostea cantarile… L-am ascultat de mai multe ori… Intruna din pauze i-am spus “cantati fain”… Si-a plecat capul, semn ca m-a auzit… A fost o slujba faina, slujba in care am auzit vorbindu-se despre Isus si despre pocainta… Ziceam si eu “amin” unde consimteam… Cel care asigura protectia si paza bisericii se uita la mine… De fiecare data cand ni se intalneau privirile imi plecam capul… Am stat vreo 4 ore in biserica… Dupa slujba, omul din stanga mea s-a uitat la mine si mi-a spus ca si-a dorit sa fie preot, dar, din cauza persecutiilor din timpul comunismului, a renuntat… Mi-a strans mana si a plecat… Un altul, trecand pe langa mine, mi-a zambit, in timp ce isi plecase capul… Am zambit si mi l-am plecat si eu… S-a intors din drumul lui catre iesire, mi-a strans mana si m-a intrebat ce fac… “La slujba”, i-am raspuns… M-a surprins gestul lui… Am vorbit apoi cu cel care statuse in dreapta mea… Am vorbit despre cuie, topoare si lopeti… M-am bucurat de ei…

5.
M-am dus la un centru de adapost pentru oamenii strazii… Nu m-au lasat sa dorm peste noapte pentru ca nu eram pe lista… Imi trebuia si buletin, dar eu, cum plecasem fara nimic dupa mine, nu aveam nici o sansa… Am salutat si am iesit… Mergand spre centru m-am intalnit cu cineva cunoscut… I-am stat in fata, blocandu-i calea…. M-a privit nedumirita pana ce am apucat sa zambesc… Am povestit pentru cateva minute si m-am dus mai departe… Am trecut pe langa libraria crestina “Kerigma”… M-am intors din drum si mi-am zis “sa fac un test”… Inlauntru erau doua doamne si un copilas… Am intrebat daca mai era deschis… “Nu. De la 5 (17:00) am inchis”… Era undeva cam pe la 7 ceasul… “Voiati ceva?”, m-a intrebat vanzatoarea… Le-am zis “nu, voiam doar sa ma incalzesc putin”… “Pai haideti, stati sa va-ncalziti”, i-a fost replica… Stateam acolo si ma bucuram in inima mea vazand si copilasul jucandu-se pe langa mine… Dupa 2-3 minute i-am spus doamnei care m-a primit ca a fost un test… “Cum asa?”, a intrebat… I-am spus povestea… M-a recunoscut abia dupa ce a auzit tot… Cantasem de vreo 3 ori in biserica la care mergea… M-a rugat sa mai stau si asa am facut… Am plecat de acolo “incalzit” si cu o jumatate de portie de salata cu pui… A fost faina 🙂

Am intalnit un “batranel al strazii” putin mai tarziu… M-am oprit sa-l salut si am povestit de una si de alta… Era mai “tare de urechi” asa ca vorbeam mai “cu volum”… L-am intrebat daca ii era foame… “Nu, multam, am mancat”… Mi-a zis ca i-e frig, ca mai sta putin si pleaca… I-am pus mana pe umarul stang si am terminat cu “Doamne ajuta!”… La fel a incuviintat si el…

M-am oprit la un brau de marmura chiar in centru… Mi-am intors capul si in fata mea stateau doua cunostinte… M-au auzit cand vorbeam cu batranelul, mi-au recunoscut doar vocea si m-au urmarit… M-au cinstit cu un ceai cald, de care m-am bucurat mult, si le-am povestit din cele pe care le-am trait pe strada… M-au intrebat daca mi-e foame… Nu mi-era… Inca mai aveam aproape jumatate de paine… In catedrala citisem Matei 6, asa ca Dumnezeu implinea ce promitea… Am primit niste banuti, ne-am salutat si ne-am urat “somn usor”… 🙂

In fata garii se legana cineva si facea cu mana masinilor oprite la semafor… Era baiatul care imi daduse bucatile de pui cu o zi mai inainte… Asculta muzica… In timpul in care ii intindeam mana si-a dat castile jos… L-am intrebat ce face… I-am spus ca mi-a dat de mancare si mi-a raspuns ca “stie Dumnezeu cate-am facut”… L-am intrebat daca ii era foame, oferindu-ma sa imi impart painea ramasa cu el… Mancase… I-am spus multumesc si l-am imbratisat…

Cei de la paza garii nu ma lasau sa stau in sala de asteptare decat daca aveam bilet… Le-am spus cine sunt si de ce faceam ce faceam… Erau mirati dar nu m-au crezut, gandindu-se ca multi dintre cei de pe strada inventeaza tot felul de povesti… M-am dus la casa de bilete si mi-am luat un tichet aiurea pana la “Baile Calacea”… N-am vrut sa renunt prea usor, desi simteam ca racesc… Acum stau in gara langa un om care a facut pe el… Miroase greu, dar nu ma mut… Cineva de la paza il indeamna sa iese… “Astea-s regulile”…

Pe la 5 dimineata m-am reintalnit cu fetele care imi oferisera ceaiul cu o zi inainte… Au intrat in sala de asteptare si-am vorbit, ceea ce a creat putina mirare intre cei prezenti… Unul ca mine sa vorbeasca unora ca ele… Ne-am salutat, apoi iesisem sa ma dezmortesc putin… La intoarcere le-am vazut iesind din sala de asteptare, unde imi lasasem plasa… Mi-au pus acolo niste sandwichuri… Eu nu ma dau in vant dupa ardeiul gras, asa ca a pus Dumnezeu ardei in toate sandwichurile… N-am comentat si am mancat cateva cu bucurie si multumire… Restul voiam sa le impart… Am dat doua dintre ele unei doamne si unui domn tot de pe strada, la care am adaugat si cate un Nou Testament… Mi-au urat sanatate… M-am oprit pe o banca acum… Cred ca o sa trag un pui de somn…

6.
L-am reintalnit pe cel cu care am impartit cele doua bucati de pui din prima zi de cand am inceput sa stau pe strada… M-a salutat si m-a intrebat ce fac, apoi m-a sfatuit sa am grija ce fac ca sunt “comunitarii” prin zona… Tot el mi-a zis “du-te ca dau pocaitii de mancare!”… Mi-a amanuntit cum sa ajung acolo… Am trecut strada si am vazut o batranica aplecata mult de spate… M-am oprit in dreptul ei, timp in care o alta doamna traversa strada spre noi… A trebuit sa ma aplec destul de mult incat sa-i vad fata batranei… M-am oferit s-o ajut… Tragea dupa ea un geamantan pe roti… A ajuns la noi si doamna care trecuse strada… S-a oferit, la randu-i, s-o ajute pe batranica… Femeia in varsta mergea tot “unde dau pocaitii de mancare”… Doamna care trecuse strada m-a intrebat daca merg sa mananc si eu… “Da”, i-am spus… M-a intrebat multe, printre care ce fac, de unde sunt, pe unde dorm… I-am explicat cine sunt de fapt si ce cautam pe strada… Mi-a spus ca Duhul lui Dumnezeu ii spusese ca e ceva diferit la mine dupa felul in care m-am uitat la batranica… M-am bucurat mult in inima mea de favoarea lui Dumnezeu… A mers cu mine de cot pana la locul unde se impartea mancarea, continuand sa povestim… M-a prezentat fratilor cu care facea echipa cu bucuria unui copil… Erau de la biserici diferite si mi-am spus in minte ca asta era o lucrare veritabila, atunci cand penticostalul, baptistul, crestinul dupa evanghelie, unul cu mai multa charisma, sau ce-o mai fi omul, trece de bariere si face alaturi de ceilalti ceva pentru semeni…

Deja ma cunosc cativa dintre cei de pe strada… Am intalnit un om cu care mi-am impartit painea in prima seara si pe alti cativa pe care ii mai vazusem… Petrica, cel de la care a plecat ideea de ajutorare a celor fara casa, vorbea si se ruga pentru ei… Unul mai nazdravan tot vorbea peste el… L-am rugat sa nu mai vorbeasca asa tare ca voiam “sa aud si eu ce zice omu’ asta, ca zice ca si el a stat pe strada”… Mi-a vazut fularul rosiatic… “Da mie fularu’ asta”, mi-a zis… L-am dat jos de la gat si i l-am intins… Si l-a asezat la gat cu bucurie… Apoi vorbea iar tare… L-am mai rugat odata sa nu mai vorbeasca… M-a luat deoparte si mi-a spus viata lui… Ca are un handicap si ca nu poate sa-l controleze, ca a vrut sa se sinucida dar nu i-a iesit, si ca acum face cateva lucruri pe care nu vrea sa le faca… M-a intrebat apoi cum ma cheama, unde stau si de unde vin… “Catalin, vin din Oltenia si dorm in gara”, i-am spus… S-a dus repede si a chemat un baiat… Au venit amandoi si a inceput Ionut (numele lui) sa faca ceva emotionant pentru mine… I-a spus celui pe care il chemase de unde sunt, unde dorm si ca sunt amarat… L-a intrebat daca nu puteau face ceva sa ma ajute sa nu dorm in frig… N-a stat pe ganduri baiatul si a zis ca ma ajuta… Voia sa imi dea un pat in ruinele in care dorm ei, in fosta cladire a politiei… Mi-a zis ca si in timpul zilei, daca vreau, pot sa merg sa dorm acolo ca imi da pat… Am fost sensibilizat in suflet…

Cel putin trei dintre ei m-au intrebat daca am primit numar de ordine pentru mancare… Nu luasem, pentru ca inca mai aveam jumatate de paine si inca vreo cateva sandwichuri in plasa de rafie… Le-am zis ca imi iau dupa ce primesc toti… S-a dus Ionut al meu pana in fata randului la Petrica, cel care coordoneaza lucrarea asta, si i-a cerut o portie pentru mine… Petrica, stiind povestea mea, s-a uitat la mine… I-am facut semn zambind si plecandu-mi capul… Stateam pe un boltar… A venit Ionut la mine cu 4 sarmale calde intr-o farfurie de unica folosinta… S-a aplecat si mi-a pus mancarea in mana…

S-a apropiat de mine omul caruia i-am dat o bucata de paine in prima seara… M-a intrebat daca mai vreau supliment ca se duce sa imi ia… I-am cerut doar niste paine pentru ca Ionut uitase sa-mi aduca… Si-a intins mana in farfuria lui si a apucat 2 felii de paine… Le-a scapat pe jos… Si-a cerut scuze… “N-are nimic”, i-am spus, si-am mancat impreuna cu el sezand langa mine… A vazut ca mi se terminase painea si mi-a mai pus repede in mana stanga inca doua felii din portia lui… Fara ca macar sa-i cer, s-a dus apoi sa-mi mai aduca 3 sarmale… I-am multumit, dar eram satul si au ramas pentru el…

A venit apoi langa mine un om care a ajuns jalnic din cauza jocurilor de noroc… Fara familie, fara casa, doar cu dorinta de a-si pierde banii in continuare… Sta la un azil acum si lucreaza pe “unspe milioane”… “E ca un viciu”, mi-a spus… “Daca te apuci de el nu mai scapi”… 10.000€, tot ce stransese pentru familie, i-a pierdut foarte repede acolo… Am povestit mai multe cu Iulian, pana acolo ca am avut deschidere sa i-L marturisesc si pe Dumnezeu…

Cel care mi-a dat feliile de paine m-a intrebat de ce stau cu farfuria in mana si n-o arunc… I-am zis ca vreau s-o arunc la un gunoi… Mi-a luat-o din mana si mi-a dus-o el… 🙂 Un altul a zis ca eu sunt “din ala care respecta”, timp in care isi subtia grosimea buzelor zambind… Cuiva ii era sete… Omul care imi dusese farfuria la gunoi i-a dat o gura de alcool sanitar… L-am intrebat daca nu-i face rau dupa mancare… “Ba, ce intrebari prostesti pui si tu… Asta imi face bine si inainte si dupa mancare”… Mi-a parut rau pentru el… M-a intrebat apoi daca n-am ceva apa… I-am dat sticla de “juma de litru” umpluta doar pe sfert… Ne-am salutat si mi-au urat sanatate… Am gasit o alta sticla murdara, tot la jumate, pe marginea strazii… Mi-am pus-o in plasa… In parc am intalnit un prieten care nu m-a recunoscut decat atunci cand i-am zambit… Am facut vreo cateva poze, timp in care cativa oameni ne priveau nedumiriti… Mi-a lasat niste bani… Pot sa-mi cumpar bilet… Cred ca nu-mi mai iau pana la “Baile Calacea”… 🙂 Aaa, am primit si o bluza “cu gat” de la Petrica… Tine locul fularului rosiatic apartinand de azi lui Ionut…

7.
Am plecat din parc spre catedrala din centru… Inainte de a ajunge m-am “intalnit” cu privirea cuiva… Eram in piata… Se uita indelung la mine… Ma uitam si eu la el… Si-a plecat capul in semn de salut… Mi l-am plecat si eu pe-al meu… Am facut o “fotografie mintala” si am analizat-o mergand pe drumul meu… Era omul din biserica ortodoxa care se intorsese din drumul lui sa ma salute si sa ma intrebe ce fac… Isi aducea aminte… M-am bucurat ca nu uitase de unul ca mine…

Au citit ceva din Petru la biserica… Au mai zis si despre sfintii “nu stiu care”, despre niste mucenici, aparatori si ce-or mai fi, dar asta e partea a doua… 🙂 Eu am luat tot ce-a fost bun… Pe scaunul din stanga mea statea un om al strazii destul de inaintat in varsta, in dreapta la fel… Cel din stanga adormise la un moment dat si sforaia… Ma uit la cel din dreapta si-l intreb daca sa-l trezesc… Ridica din umeri si-si lasa colturile gurii in jos… Era deranjant pentru cativa care se uitau deja la el… L-am atins suficient cat sa ma simta… I-am spus ca se auzea cum sforaie… A tras vinovat aer in piept pe vocala “i” si mi-a zis “mersi”… Mi-am lasat fruntea pe mana stanga… Mi se “taiase filmul” pe loc… Adormisem si eu… Sper ca n-am sforait… M-am trezit la finalul slujbei cand oamenii se “impartaseau”… Am vrut sa iau si eu cina dar vedeam oamenii pupand icoanele inainte si dupa ce luau din mana preotului painea inmuiata in vin si m-am razgandit…

M-am dus la mall… E un loc afara unde sufla aer cald… Am stat acolo si m-am incalzit… M-am dus si mai departe si am zis sa intru… M-am asezat pe un scaun moale si asteptam dintr-un moment in altul sa ma scoata cineva din cladire… Imi parea o alta lume, parca nu prea potrivita cu felul in care aratam eu… Din fericire, nu m-a scos nimeni si-am plecat de buna voie…

Am dormit apoi vreo o ora si jumatate pe o banca in parc… Ma durea spatele de la atata mers si stat pe scaune, asa ca simteam nevoia sa ma intind…M-am trezit si m-am dus la gara… Nu mi-am mai luat bilet pana la “Baile Calacea” de data asta… Mi-am luat pana la “Remetea Mare”… Aiurea, ca tot 4 lei a costat… Credeam ca e mai ieftin… In sala de asteptare e un baiat pe care il stiu, Alexie… Obisnuia sa “se dea” la fata pe care o indrageam in urma cu vreo cativa ani… 🙂 Era un “personaj” baiatu’ asta, ca o pupa in aer si ii zicea ca e frumoasa cu mine de fata… Nu de mult timp a iesit putin din sala de asteptare… Am iesit dupa el cu gand sa-l salut si sa-i spun cine sunt… Mai era cineva care iesise sa fumeze si nu voiam sa ii zic chiar acolo, asa ca l-am atins pe haina si i-am facut semn sa vina deoparte… S-a uitat urat la mine si a luat-o repede spre sala… “Ba, stai sa-ti zic ceva”, i-am zis, neputand sa-mi ascund rasul… M-a “taiat” iar cu o privire si a intrat iute in sala de asteptare… Eu stateam afara si nu ma mai opream din ras… Vedeam cat de urat se uita la mine prin geamul ala si nu puteam sa ma abtin… Dupa vreo cateva minute, in repetate randuri, am vrut sa intru inapoi in incaperea incalzita, dar de fiecare data cand ma apropiam de usa ma bufnea rasul… Am izbutit pana la urma sa imi ocup scaunul, gandindu-ma ca trebuie sa arat tare fioros de se uita asa urat la mine… Eaahh, a fost interesant tare…

(va urma)

Fratele David (Duțu) Miclea a plecat la Domnul

Fratelel nostru David Miclea, a plecat la Domnul. El a slujit ca pastor la Biserica Penticostală Română EMANUEL din Sacramento, alături de Alin Bob (pastor coordonator) și Augustin Costea (pastor asistent).

David Miclea(Fotografia preluata de pe blogul său: sacramentoevanghelic.wordpress.com)

În loc de prezentare, citez de pe unul dintre blogurile administrate de David Miclea, un fragment cu caracter autobiografic, care ilustrează cine a dorit el să fie (iata, deja la trecut), în timpul vieții sale:

DESPRE MINE: Inainte de a citi postarile informeaza-te, trebuie sa stii aceasta…

Un muritor trecand prin lume inspre destinatia finala “CERUL”. De aceea ma silesc sa am totdeauna un cuget curat inaintea lui Dumnezeu si inaintea oamenilor. (Fapte.24:16)

……………………………………………………………………………………………………………..

Un proverb spune: “Apa trece pietrele raman”. Am invatat caci asa cum apa se scurge la vale, intr-o zi voi trece si eu…

Nu am avut o relație foarte apropiata cu el, ci doar una de colaboratori pe blogosferă. M-a și contactat anterior, însă acest lucru este de domeniul trecutului. Lucrul care m-a marcat, ca de fiecare dată când cineva pleaca dintre noi în mod surprinzator, neașteptat, este faptul că vedem în mod practic cât de efemeri suntem… „…şi nu ştiţi ce va aduce ziua de mâine! Căci ce este viaţa voastră? Nu sunteţi decât un abur, care se arată puţintel, şi apoi piere.” (Iacov 4:14)

Din acest punct de vedere, fratele Duțu ne-a oferit un bun exemplu prin modul în care s-a autocaracterizat în fragmentul citat mai sus.

Domnul să-i mangaie pe toți cei indurerați, și în special familia fratelui Duțu.

La Revedere, fratele nostru în Domnul!

 

Mike Olari

AM EU VREO VINĂ, PENTRU CĂ CEI DIN JURUL MEU VOR AJUNGE ÎN IAD ?

Încă din timpul regimului comunist, am fost sfătuiți să nu ne ocupăm de ecumenism și să ne vedem de religia noastră, în liniște și în particular. Cu toate acestea, nu puțini au fost cei care, călcând pe urmele Domnului Isus și ale apostolilor și-au riscat nu numai libertatea, dar și viața, pentru a spune și altora despre marea comoară găsită de ei, și anume, Mântuirea sufletului.

De ce au făcut – cei ce au făcut – acest lucru? De ce s-au expus și au riscat așa de mult? Este biblic?

Nu numai că este biblic, este chiar o poruncă dată de Domnul Isus apostolilor, chiar de la început: „Mergeți în toată lumea și vestiți Evanghelia la orice făptură.”(Marcu 16:15-20) – Marea Trimitere.  Apoi în Evanghelia după Luca, capitolul 16, versetele 19-21, putem citi pilda „BOGATULUI NEMILOSTIV”, unde acel bogat a ajuns în IAD. Este descrisă deasemenea grozăvia Iadului. Bogatul îi cere lui Avraam permisiunea să meargă la cei din casa lui, pentru a-i salva, ca ei să nu ajungă unde era el, până nu era prea târziu.Picture-of-Hell

Ce putem învăța din cele amintite mai sus?

– În primul rând, Isus ne spune (practic dă o poruncă) că trebuie să vestim Evanghelia la orice făptură. Asta înseamnă să încep chiar cu cei din casa mea, apoi la cât mai mulți din cei aproximativ 7 miliarde de oameni, câți trăiesc astăzi pe mapamond, să le vestesc Evanghelia.

– Apoi, în caz că acest lucru nu ne motivează destul, să luăm în calcul măcar faptul că Iadul este atât de îngrozitor (și etern). Și știind lucrul acesta, să nu încetăm să luptăm zilnic, pentru a salva de la el măcar pe cei din jurul nostru, cu care avem contact mereu.

– Nu numai păstorii sau evangheliștii, ori cei care predică au această datorie, ci fiecare bun Creștin (născut din nou).

Vă rog să ascultați un scurt mesaj, de la cineva care a ajuns în Iad. Cred că după ce veți asculta acest mesaj, veți simți (așa cum și eu am simțit) o mult mai mare responsabilitate pentru toți cei care trăiesc, în casa noastră, la locul de muncă, vecini și orice alte persoane cu care avem contact în pribegia noastră pe acest pământ.

Vă doresc o audiție atentă și cu folos.
God bless you all.
Cu dragoste sinceră,
Mike Olari.

KLAUS JOHANNIS – CARACTER, PRINCIPII, MORALĂ, MODESTIE, DETERMINARE.

         Iohannis_CCR2Soția lui spunea: „Dacă îl vei cunoaște, cu siguranță îl vei iubi!”
                  Trebuie să spun că ceea ce a spus soția lui, este un mare adevăr. Am primit de la un prieten, un link, unde am putut asculta un interviu cu dânsul destul de recent și cu adevărat am rămas impresionat, să aflu că în România avem un astfel de om, care creștea și se forma în tăcere, pentru o zi în care România avea o nevoie acută de el. Duminica trecută, Dumnezeu și-a dus acest plan la îndeplinire.
                  Desigur,  cei cu afinitățile lor pentru timpurile trecute și care s-au obișnuit cu flerul imoral și corupt, de a trăi în aceasta țară, nu vor să audă aceste lucruri. Dar pentru noi, cei care ne-am despărțit de acel regim dictatorial, este o mare bucurie și o satisfacție.
                  După 14 ani de predare la catedră (ca profesor de fizică nucleară) și după alți 14 ani de administrator al orașului Sibiu, iată-l la cârma țării. După ce am ascultat acest interviu, sunt și mai convins că este omul de care România avea o nevoie acută, dar sunt convins și de faptul că el a fost ales de Dumnezeu, pentru timpuri ca acestea.
                 Dar vreau să vă las să vă convingeți singuri de acest adevăr.
Vizionare plăcută.
Mike Olari
 

SĂRBĂTOARE LA BISERICA ELIM, ARIZONA!

             Am primit spre publicare, acest articol despre ordinarea fratelui Emanuel Fedur. M-am bucurat nespus de acest eveniment. Îl cunosc atât pe Emanuel cât și familia lui de foarte mulți ani. O familie pe cât de numeroasă pe atât de binecuvântată. Emanuel este un tânar care promite mult și care cred că este trimis de DUMNEZEU, pentru această biserică, care a trecut printr-o perioadă lungă de frământări și zbucium.
            Cred că DUMNEZEU,  prin fratele Emanuel, a pus capăt acelor perioade și va reda Elim-ului în continuare pacea și liniștea de care are nevoie orice biserică. DUMNEZEU să-l binecuvânteze atât pe Emanuel cât și această biserică.
            În continuare, vă rog să citiți un articol în detaliu, despre ce s-a întâmplat duminica trecută la Elim.
                         Mulțumesc frate Radu Oprea
Mike Olari

     Ziua de duminică, 16 noiembrie 2014, va rămâne cu certitudine o plăcută amintire pentru întreaga comunitate evanghelică din diaspora română stabilită în capitala statului Arizona.

Două evenimente desfăşurate la Biserica Penticostală ELIM (www.elimarizona.com ) au polarizat interesul multor creştini români din aria Phoenix, aceasta fiind dovedită printr-o prezenţă remarcabilă. După o perioadă de incertitudini şi căutări privind o nouă viziune dar şi o nouă redefinire a activităţii bisericii, în toate planurile (spirituale, organizatorice, materiale), convingerea unanimă a membrilor comunităţii care compun Biserica ELIM este că activitatea spirituală a acestei biserici a intrat într-un proces real de revitalizare şi aceasta numai prin mila, harul şi dragostea lui Dumnezeu, dar şi prin necesitatea trăirii îndemnului adresat de Domnul Isus Hristos bisericii, regăsit în Cartea Apocalipsa 2:5.

În urmă cu mai bine de un an, la data de 15 septembrie 2013, după un timp de post şi rugăciune, necesar pentru confirmarea planului lui Dumnezeu şi la propunerea majorităţii membrilor Bisericii ELIM, Emanuel Fedur şi-a început activitatea de evanghelist în cadrul acestei comunităţii de credincioşi din Phoenix. Ca rezultat al implicării cu pasiune în lucrare, în anul următor s-a propus fratelui Fedur încredinţarea slujbei de păstElimOrdinare1or senior al Bisericii.

Astfel, în duminica de 16 noiembrie 2014 s-a desfăşurat serviciul divin de ordinare a fratelui Emanuel Fedur în slujba de păstor al Bisericii ELIM. Început la orele 9 dimineaţa  şi desfăşurat timp de aproape 4 ore, programul a fost caracterizat printr-o trăire şi manifestare cu adevărat caracteristică adevăraţilor credincioşi. Cântările grupului de laudă şi închinare, ale corului de fete, orchestrei, fanfarei şi corului mixt, precum şi a cvartetului fraţilor Fedur, au creat cadrul spiritual adecvat propovăduirii Cuvântului. Fratele Alin Călini, lucrător ordinat al bisericii, după ce a adresat un cuvânt de salut tuturor participanţilor la eveniment, a prezentat în decursul desfăşurării programului, păstorii prezenţi la amvon, invitaţi pentru oficierea actului de ordinare: Nelu Brie, pastor la Biserica “Emanuel” din Sibiu şi rectorul Institutului Teologic Penticostal din Bucureşti, Samuel Fedur, pastor la Biserica “Betel” din Arad şi totodată tatăl fratelui Emanuel Fedur, Octav Axinte, pastor la Biserica “Elim” din Botoşani şi Dragoş Croitoru, pastor la Biserica din Bosânci, jud. Suceava.

Fratele Samuel Fedur, tatăl lui Emanuel, pe lângă îndemnul adresat viitorului slujitor al Bisericii Elim, a prezentat o mărturie cu referire la acceptarea deciziei ca fiul cel mai mare al familiei, Emanuel, să urmeze cursurile Institutului Teologic din Bucureşti. „Îmi aduc aminte că eu am încercat să mă opun atunci când el a vrut să plece la Seminarul Teologic, aşa am gândit eu la momentul respectiv. Emanuel, ai terminat o şcoală, ai o profesie, trebuie să-ţi ajuţi fraţii mai mici, eşti într-o familie mare. În confruntarea  aceasta, împreună cu soţia ne-am rugat să nu fim împotriva lucrării lui Dumnezeu şi am cerut de la Domnul un cuvânt, un răspuns prin Scriptură. Şi Domnul mi-a dat un verset care spune aşa: Orice întâi născut de parte bărbătească este al Meu, zice Domnul. Emanuel, fiind primul copil din familie, am înţeles că Domnul îl cheamă în lucrare.” Astfel, în urma absolvirii Institutului Politehnic din Timişoara, Emanuel Fedur şi-a continuat studiile la Institutul Teologic Penticostal din Bucureşti, pe care l-a absolvit în anul 2008. Actualmente urmează cursurile de masterat la “Fuller Theological Seminary” din Pasadena, California.

Ultima predică, înaintea actului de ordinare, a aparţinut fratelui Nelu Brie, pastor la Biserica Emanuel din Sibiu şi rector al Institutului Teologic din Bucureşti. Conform serviciului specific de ordinare, Fratele Brie a accentuat motivaţia acestui eveniment deosebit de important atât în viaţa spirituală a bisericii cât şi a persoanei chemate la o astfel de lucrare: „Cel care face chemarea este Dumnezeu. Biserica recunoaşte chemarea şi confirmă prin aşezarea în slujire. Frate Emanuel, eşti chemat să faci o lucrare de conducere spirituală. O lucrare foarte grea. De aceea sunt esenţiale patru lucruri: 1.viziunea care vine de la Dumnezeu; 2. împuternicire de la Duhul Sfânt; 3. integritate personală; 4. autoritate morală construită de Dumnezeu şi recunoscută de adunare. Astăzi, cu ajutorul lui Dumnezeu vom aşeza în slujbă un păstor. Dumnezeu să-şi pună peste el mâinile”.

După ce corul bisericii a intonat cântărea de binecuvântare, „Domnul păcii să fie cu tine…”, a urmat actul de ordinare în slujba de păstor, prin „punerea mâinilor”, îndeplinit de păstorii invitaţi special la acest eveniment. La încheierea ceremoniei de ordinare, fratele Nelu Brie l-a prezentat pe Emanuel Fedur ca noul păstor al Bisericii Penticostale Elim din Phoenix.

Invitat să adreseze un scurt mesaj asistenţei, Emanuel Fedur a mulţumit lui Dumnezeu şi Bisericii Elim pentru onoarea şi încrederea acordată pentru a păstori această comunitate: „În primul rând mulţumesc lui Dumnezeu pentru onoarea de a fi chemat să slujesc, pentru protecţia Lui până în ziua de astăzi, pentru călăuzirea Lui, soţiei mele, Andreea, pentru sprijinul ei de-a lungul acestor doi ani de căsnicie, mulţumesc familiei lărgite, mulţumesc pentru rugăciuni şi de asemenea mulţumesc Bisericii Elim care mi-a oferit această încredere că să slujesc. Singura mea dorinţa pentru dvs. este să mă purtaţi în rugăciune pentru ca Dumnezeu să mă echipeze cu ceea ce am nevoie pentru slujirea la care am fost chemat”.

Serviciul divin de dimineaţă s-a încheiat prin rugăciunea fratelui Vasile Olari, unul din membrii consiliului administrativ al bisericii. Conform aprecierilor făcute de fratele Olari, participarea la această sărbătoare a bisericii Elim a fost peste aşteptări, estimându-se un număr de aproximativ 700 de persoane.

În timpul de după-amiază, Biserica Elim a organizat o masă de dragoste cu specific românesc pentru toţi participanţii, care a avut loc la American Royal Palace, un resort locat în apropierea bisericii.

Bucuria şi părtăşia  zilei de duminică a continuat seara, când de la orele 18:00 s-a desfăşurat un botez nou-testamental. Trei tineri: Diana Netotea (21), Angi Moga (16) şi Johny Lela au intrat în apa botezului, mărturisind public faptul că Isus Hristos a murit pentru păcatele lor, oferindu-le astfel viaţă veşnică.

Din Cuvânt a predicat fratele păstor Dragoş Croitoru din România, iar actul botezului a fost îndeplinit de fraţii Emanuel Fedur şi Alin Călini. Privind retrospectiv frumoasele momente petrecute în această zi de duminică, întreaga comunitate de la Elim şi nu numai, poate spune cu siguranţă că a fost o zi specială şi binecuvântată, pregătită de Dumnezeu pentru bucuria copiilor Săi. „Domnul a făcut lucrul acesta şi este o minunăţie înaintea ochilor noştri. Aceasta este ziua pe care a făcut-o Domnul; să ne bucurăm şi să ne veselim în ea. DoaElimArizona1mne ajută ! Doamne dă izbândă!” PSALMUL 118-23,24,25.

Radu Oprea

Glendale, Arizona

CINE ȘI CUM A CÂȘTIGAT ALEGERILE ÎN ROMÂNIA?

        Singurul care era cât pe ce să răspundă „corect” la această întrebare, a fost vicepremierul Dragnea. De fapt el a spus, că Dumnezeu le-a pierdut și a zis: „Ce să fac eu, fiindcă nu dețin puteri mistice.”  Încerc să explic așa după cum eu înțeleg, ce a spus de fapt domnul Dragnea.
       Dacă urmărim explicațiile jurnaliștilor și comentatorilor de pe la toate televiziunile, dar și din presa scrisă, ne dăm seama că toți au fost surprinși, iar unii de-a dreptul bulversați de ceea ce s-a întâmplat la alegerile de duminică.
DSC02336-300x225
       Ei bine, cu riscul de a fi catalogat simplistic, o să îmi exprim și eu părerea. Pentru cititorii Bibliei, lucrurile stau destul de simplu. Dacă citiți despre poporul lui Israel (poporul ales de Dumnezeu), vom vedea că de fiecare dată când păcătuiau și făceau ce este rău înaintea lui Dumnezeu, El le trimitea un conducător rău, pentru a-i pedepsi. Dar când se smereau și strigau către Dumnezeu, atunci le era trimis un conducător bun, prin care Dumnezeu îi binecuvânta. Ei bine, eu cred că acesta este fenomenul care s-a întâmplat în România, duminică.
       Dumnezeu s-a uitat la plânsul și smerenia celor mai mulți români din tot acest timp de 25 de ani și s-a îndurat de acest popor atât de oropsit. Ținând cont de faptul că Biserica Ortodoxă numără aproximativ 88% din populația țării, apoi ținând cont  și de faptul că liderii Bisericii ortodoxe (ba mai mult și unii „evanghelici” ), i-au îndemnat pe toți ortodocșii să voteze cu un așa zis ortodox, era imposibil ca un evanghelic, și din afara Bucureștiului, să câștige.
        Dar Dumnezeu care controlează istoria, a văzut durerea poporului român și împotriva oricărei logici, a ascultat plânsul și durerea neamului românesc și așa cum spunea Dragnea, Dumnezeu a pierdut alegerile – pentru cei din gașca lui Dragnea – dar le-a câștigat pentru cei smeriți și îndurerați din România. Apoi să nu uităm afirmația domnului (încă) prim-ministru Ponta, la prezentarea situației economice la zi, chiar cu o zi înainte de alegeri (ce coincidență): „DUMNEZEU ȚINE CU CEI BUNI” – Domnule ponta, Dumnezeu a ținut cu cei buni, duminică. Dumnezeu, prin influența pe care la un moment dat poate să și-o exercite asupra oricărei ființe omenești, a vorbit la peste 6.000.000 de cetățeni români, să voteze împotriva tuturor neregulilor folosite în ultimii 25 de ani. Slăvit fie Dumnezeu. Pentru cel puțin o zi, creștinii cu frică de Dumnezeu din România, au uitat de apartenența religioasă și politică și au ascultat de o singură voce, vocea lui Dumnezeu, care abia a așteptat să găsească destui oameni buni în această țară românească, pentru a putea interveni. Sunt mulțumitor pentru toți cei ce s-au lăsat conduși de o influență divină, măcar pentru 24 de ore.
        Dar speranțele mele sunt că va fi mai mult de atât. Cred că este clar acum pentru toți românii, faptul că orice criză (economică, financiară, politică, etc.) începe de la depărtarea noastră de Dumnezeu și de fapt asta înseamnă CRIZĂ SPIRITUALĂ, din cauza căreia vin toate relele peste orice popor fără Dumnezeu. Nu înseamnă că dacă vorbești ca un creștin, dar trăiești ca un tiran, prin vorbele tale păcălești pe Dumnezeu.
        Dumnezeu a pus capăt unui regim de corupți și a spus, DESTUL. Destul cu corupția, destul cu minciuna, destul cu asuprirea altora, destul, destul, destul. Destul v-ați bătut joc de ce este sfânt și moral, fără să vă gândiți la nimeni, doar la voi și la ai voștri.
        Mai vreau să scot în evidență încă un lucru. De această dată, alegerile au fost câștigate de către populația care locuiește în România, cu toate că cei din diaspora au provocat, și au făcut alegerile dramatice. Împreună am făcut un lucru foarte bun pentru România, dar creditul i-L datorăm doar lui Dumnezeu, care ne-a unit împreună pentru binele și viitorul neamului nostru.
        Doresc să mulțumesc tuturor slujitorilor (Ghiță Rițișan, Iosif Țon, Vasilică Croitoru, Florin Ianovici, Vladimir Pustan, Emanuel Contac, Oli Oniga și alții) care au riscat într-un fel și au ieșit în față cu tot felul de mesaje ajutătoare și încurajatoare pentru a scoate oamenii din casă, cu riscul de a fi catalogați „firești” de către cei „spirituali”. Să nu uităm că noi întotdeauna avem o parte (chiar dacă infimă) în mai toate lucrurile care le face Dumnezeu pe mapamond. În cazul de față, cel mai mic lucru pe care l-am putut face, a fost să mergem la vot. Dar unii au făcut mult mai mult. Dumnezeu să le răsplătească efortul.
        Se pare că Dumnezeu de data aceasta s-a folosit de cei mai puțin duhovnicești pentru a-și duce la îndeplinire un astfel de plan binecuvântat pentru țara noastră. Mulțumesc din toată inima lui Dumnezeu pentru toți cei care ați votat, Domnul să vă răsplătească.
        În mod deosebit mulțumesc tuturor celor care nu au putut vota, dar au călătorit și au stat la cozi interminabile pentru acest lucru. Sunt convins că răsplata o aveți la fel ca și noi cei care am votat, fără prea mari cheltuieli sau eforturi.
GOD BLESS YOU ALL!
Cu multă dragoste și prețuire față de neamul meu,
Mike Olari
      În continuare, doresc să vă las să citiți un interviu primit din partea ziaristului din Arizona, Octavian Curpas, care a intervievat doi pastori ai unei biserici Luterane, biserică de unde își are rădăcinile și noul președinte al României. De fapt pentru cei care l-ați cunoscut sau ați auzit de pastorul Richard Wrumbrand (omul care a petrecut în pușcăriile românești 14 ani din viață) și a câștigat locul I la concursul care a fost ținut cu câțiva ani în urmă, „CEL MAI DE IMPACT ROMÂN AL SECOLULUI 21”, el fiind unul dintre puținii pastori evanghelici, care a fost acceptat de către toate denominațiunile creștine, el fiind la rândul lui tot evanghelic Luteran.

Luteranii predică Biblia în Surprise, Arizona

Biserica Luterană Evanghelică în Arizona

Peste 300 de oameni noi vizitează în fiecare an Biserica Luterană Evanghelică „Păstorul din Vale”, Surprise. Uneori vizitatorii întreabă: “Sunteţi la fel ca şi celelalte Biserici Luterane din Surprise sau Phoenix?”

Pastorul John Sprain slujeşte Biserica „Păstorul din Vale” de 11 ani. El, ca răspuns la întrebarea de mai sus, spune că nu toate bisericile Luterane sunt la fel. În prezent, în SUA, sunt 3 ramuri ale bisericii Luterane: Biserica Luterană Evanghelică din America (ELCA), fiind cea mai mare, urmată de Biserica Luterană Sinodul Missouri (LCMS), apoi cea mai mică este Sinodul Evanghelic Luteran din Wisconsin (WELS). Biserica „Păstorul din Vale” este parte a acestei ramuri. Diferenţa dintre aceste trei ramuri este credinţa în Biblie. Sinodul Evanghelic Luteran din Wisconsin mărturiseşte că întreaga Biblie este cuvântul insuflat de Dumnezeu, fără cusur. Împărtăşesc aceeaşi mărturisire de credinţă cu a lui Martin Luther, reformatorul german. Biblia ne învaţă că toţi oamenii sunt păcătoşi şi merită pedeapsa lui Dumnezeu. Cu toate acestea, Fiul lui Dumnezeu, Isus Cristos, născut din fecioara Maria, a venit să trăiască o viaţă de dreptate şi să moară nevinovat, pentru păcatele noastre. El a înviat din morţi şi toţi aceia care cred în El primesc iertarea de păcate şi viaţa veşnică. Martin Luther a fost puternic încurajat de pasajul scris de Pavel către Romani (1:17), “…cel neprihănit va trăi prin credinţă.” Pastorii luterani, îi invită pe toţi cei ce sunt interesaţi de a învăţa cât mai multe din Biblie, să ni se alăture la Biserica “Păstorul din Vale”, din Surprise. Locaţia bisericii este următoarea: 14650 W. Bell Road, Surprise. Serviciile de Laudă şi Închinare încep la 8:30 şi 11:00 a.m. Duminica. Deasemenea este o slujbă de Laudă şi închinare Sâmbăta, la ora 6:00 p.m. Şcoala duminicală pentru copii începe la ora 09:40 a.m., Duminica. Sunt câteva grupuri care se întâlnesc pentru studiu biblic şi Duminica, dar şi în timpul săptămânii.

Biserica “Păstorul din Vale” a luat fiinţă în anul 1997 dintr-un grup de 30 de oameni, care au dorit să răspândească vestea bună a Evangheliei, în Surprise. Astăzi, Biserica se bucură de binecuvântarea de a avea peste 200 de membri care îl laudă împreună pe Dumnezeu, împlinind Biblia, botezându-se în apă şi luând parte la Cina Domnului. Fraţii se bucură deasemnea de diverse activităţi pe tot parcursul anului. Datorită creşterii congregaţiei şi a oportunităţilor de a ajuta oamenii, în 2007 a fost chemat pastorul Kirby Spevacek, ca să ajute în slujire. El a slujit în lucrări din toată lumea. A fost misionar în Africa, Bulgaria şi Rezervatia Indienilor Apasi din Arizona. În călătoriile lui a vizitat şi România.

Octavian D. Curpas

Surprise, Arizona.

TEXTUL ÎN ORIGINAL ȘI DOAR ÎN ENGLEZĂ, PENTRU ACEST INTERVIU ÎL GĂSIȚI APASÂND AICI