Subiectul DRAGOSTEI prezentat în stilul lui unic de catre pastorul Țon, la Biserica Agape din Glendale – Arizona, ne-a pus serios pe gânduri și cu siguranță toti cei prezenți au fost provocați. La cei 80 de ani împliniți, pastorul Țon este înca într-o formă atât fizică, cât și spirituală de invidiat, iar mesajul curge dintr-oContinuă lectura „Iosif Țon la Biserica Agape din Arizona”
Arhive etichetă:Biserica Agape Arizona
Cristi Barbosu la Agape
Duminică dimineața, Biserica Agape – Peoria, Arizona, s-a îmbrăcat în haina de sărbătoare. Evenimentul care a avut loc – botezul nou-testamental al celor 8 tineri, care au constituit obiectul sărbătorii acestei comunități – s-a desfășurat într-o atmosferă încărcată de emoție. Multă forfotă pe holuri, poze care vor imortaliza momentul pentru memoria de peste ani, felicitări,Continuă lectura „Cristi Barbosu la Agape”
Cristi Barbosu in Arizona
Seara trecută, Cristian Barbosu împreună cu soția și cele trei fete au sosit într-o scurtă vacanță în Arizona. Așa după cum îl cunoaștem, ca un neobosit slujitor al Domnului, va îmbina relaxarea unei binemeritate vacanțe cu slujirea de la „altar”, astfel că în acest weekend va predica în două dintre bisericile vorbitoare (și) de limbaContinuă lectura „Cristi Barbosu in Arizona”
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.