Nu mai avem nevoie de CREȘTINISM

Așa își intitulează pastorul Ioacob Coman, unul din mesajele lui. Văzând acest titlul provocator, m-am gândit că deja a mers foarte departe și m-a făcut curios sa-i ascult acest mesaj. După ascultarea mesajului, nu numai ca l-am ascultat cu lacrimi în ochi, dar m-a pus pe gânduri serios în ce privește ,,CREȘTINISMUL” zilelor noastre. CuvântulContinuă lectura „Nu mai avem nevoie de CREȘTINISM”

Evaluează asta:

Pastorul Iacob Coman – Un mesaj zdrobitor!

Adevărul la trecut, prezent și viitor! Nu ne-am propus, să scotem în evidență pe acest blog, vreo persoană, sau cu atât mai puțin vreo confesiune religioasă, dar trebuie să mărturisesc faptul că sunt gata să promovez orice lucrător sincer, care nu se dă în vânt după popularitate, ci dimpotrivă, caută să vestească Cuvântul Lui Dumnezeu,Continuă lectura „Pastorul Iacob Coman – Un mesaj zdrobitor!”

Evaluează asta: