FII UN BUN ADMINISTRATOR AL BUNURILOR MATERIALE | podcast #125 | NELU ȘANDOR

IDEI DE BAZĂ

  • Deși ispravnicul din această pildă este incorect, a avut o atitudine
    care este scoasă de Isus în evidență și cerută urmașilor
    Săi cu privire la modul în care se raportează la bunurile
    pământești.
  • El a folosit posesiuni care nu îi aparțineau pentru a-și asigura
    viitorul.
  • Trebuie să considerăm ca fiind nedrepte toate bogățiile lumii
    acesteia, în sensul că ele nu sunt adevăratele bogății, ci doar
    niște lucruri materiale pieritoare, pe nedrept considerate
    valoroase. Noi le putem totuși folosi pentru a ne binecuvânta
    viitorul veșnic.
  • Cetățenii Împărăției sunt încurajați să folosească cât mai
    mult din bunurile pământești pentru ajutorarea celor
    defavorizați sau în necaz, aici pe pământ, asigurându-și
    astfel un viitor veșnic.

CU DUMNEZEU DUPĂ GRATII | ep 22 | VIOREL LUPU

În episodul de azi discutăm despre 2 evenimente extrem de importante din viața lucrării în penitenciare: o vizită la București chiar în parlament și un al doilea eveniment care va avea loc Vineri în Craiova, de asemenea am citit și o scrisoare extrem de personală din penitenciar, dar am și discutat o lecție din cartea Dumnezeu te iubește, despre Dreptate vs. Dragoste. Fiți Binecuvântați.

NU DESCONSIDERA PE NIMENI | podcast #124 | GIGI FURDUI

  • Fariseii aveau o atitudine disprețuitoare față de oamenii
    obișnuiți, pe care îi considerau păcătoși. Această atitudine o
    au și cu privire la Isus, pe care Îl desconsiderau.
  • Pilda cu privire la bogat și săracul Lazăr este menită să le
    transmită că atitudinea de a nu desconsidera pe nimeni este
    atât de necesară, încât dacă îi lipsește cuiva, are șanse să
    rateze mântuirea și să ajungă în Iad.
  • După moarte, sufletul poate ajunge doar în unul dintre cele
    două locuri veșnice: Raiul sau Iadul. Decizia cu privire la
    veșnicie o luăm acum, în timpul vieții de pe acest pământ, iar
    după moarte nu se mai poate schimba nimic.
  • Ignoranța față de viața de dincolo va fi plătită mult prea
    scump, ca să nu te gândești atât la tine, cât la cei dragi în
    timpul cât trăiești aici pe acest pământ.

DĂ-I LUI DUMNEZEU CE IUBEȘTI CEL MAI MULT | podcast #123 | NICU BÂLDEA

  • Nu bogățiile acestui tânăr erau o problemă, ci faptul că
    inima lui era legată de avuția lui. Cetățenii Împărăției I-au
    dat inima lui Isus în totalitate.
  • Cerându-i să vândă tot ce are, Isus i-a cerut de fapt să își
    dezlipească inima de bogățiile în care se încredea.
  • În inima unui om care are bogății se duce o luptă pentru cine
    va fi pe primul loc: Isus sau bogățiile?
  • Astfel, Isus le spune ucenicilor că cei bogați au o mare
    problemă să ajungă în Împărăție, pentru că inima le este
    legată de bogății. Totuși, nimic nu este cu neputință la
    Dumnezeu, nici chiar să mântuiască un om bogat.

CU DUMNEZEU DUPĂ GRATII | EP 21 | VIOREL LUPU

În episodul de azi discutăm despre o lecție importantă: Restaurarea Legământului Căsătoriei în Noul Legământ; este extraordinar cum o deținută a relatat ceea ce ea a înțeles din această lecție, bazată pe Cuvântului lui Dumnezeu, apoi discutăm și despre o scrisoare în care un deținut ne dă niște sfaturi pe care el nu a apucat să le urmeze din păcate și în final discutăm și despre o scrisoare de iertare a unui deținut. Toate acestea împreună cu invitatul nostru permanent: VIOREL LUPU.
Fiți binecuvântați!

DE LA RELIGIE LA RELAȚIE | CRISTI NEGRICI | RITUALURI – POST, ICOANE, CRUCE ȘI RUGĂCIUNI CITITE

Îl avem din nou alături de noi pe Cristian Negrici, colaborator și fost preot ortodox, cu care discutăm despre câteva dintre ritualuri, perspectiva biblică și ce anume cere Dumnezeu de la credincioși. Care este postul adevărat? E rău să-ți faci semnul crucii, de unde vine el? Icoanele sunt o problemă reală sau nu? Care sunt pericolele rugăciunilor citite? Sunt câteva dintre întrebările la care vrem să răspundem în această emisiune.
Host OVIDIU NAGYI

NEÎNȚELEȘI, RESPINȘI ȘI PERSECUTAȚI | podcast #121 | MIHAI LUPU

IDEI DE BAZĂ

  • Această trimitere temporară are scopul ca ucenicii să pună în
    practică ce învățaseră până atunci. Înainte să plece la cer, Isus
    le spune să aștepte umplerea cu Duhul Sfânt, după care vor
    trebui să meargă în toată lumea pentru a duce Evanghelia
    Împărăției.
  • Isus îi face conștienți pe ucenici de prețul care trebuie plătit
    pentru propovăduirea Împărăției. Oamenii îi vor respinge și
    îi vor persecuta, chiar dacă au o veste atât de bună.
  • Cu toate acestea, Isus îi încurajează să continue, fără să le fie
    frică de cei ce pot ucide trupul, dar asupra sufletului, care este
    veșnic, nu au nicio putere. El este în controlul vieții noastre
    și nimic nu ni se va întâmpla fără aprobarea lui Dumnezeu.
  • Promisiunea lui Isus este că dacă ei Îl vor mărturisi înaintea
    oamenilor și El îi va mărturisi înaintea lui Dumnezeu, care
    le va purta de grijă în toate.

CU DUMNEZEU DUPĂ GRATII | EPISODUL 20 | VIOREL LUPU

O nouă incursiune azi în lucrarea de evanghelizare și ucenicizare din penitenciare, prin cartea Dumnezeu te iubește, împreună cu colaboratorul nostru Viorel Lupu. Discutăm azi despre două lecții din carte: Facerea de bine în Noul Legământ și Lumină și curaj pentru a privi în interior, dar abordăm și două scrisori personale, cu nevoi specifice. Dumnezeu lucrează, ne iubește și are soluții pentru toate problemele noastre!

FII UN PROPOVĂDUITOR | podcast #120 | GIGI FURDUI

IDEI DE BAZĂ

  • Plecând la Cer, Isus le reamintește ucenicilor profețiile din
    Vechiul Testament cu privire la El și le spune că au neapărată
    nevoie de Duhul Sfânt pentru a putea fi buni urmași ai Săi.
  • De asemenea, El transmite testamentul Său prin ultimele
    cuvinte pe care le rostește: Mergeți în toată lumea și vestiți
    oamenilor Vestea Bună a Împărăției lui Dumnezeu.
  • Fiecare ucenic, urmaș al lui Isus, trebuie să dezvolte atitudinea
    și deprinderile necesare pentru a fi un vestitor în zona sa
    de influență cu privire la Împărăția lui Dumnezeu.