Emanuel Răcătean este un alt membru al grupului Harul. Provenind dintr-o familie de credincioși, el a primit o aleasă educație creștină, dar a dus o viață duplicitară. Duplicitatea lui a fost curmată de Dumnezeu prin moartea fulgerătoare a mamei! Astăzi, el este un credincios, în inima căruia domnește Isus Cristos!
Pe mine, Dumnezeu m-a căutat în altă parte, m-a căutat într-o biserică! M-am născut și am crescut într-o familie de credincioși – oameni ai lui Dumnezeu – care au sădit în noi o învățătură creștină, biblică, învățându-ne să ne rugăm, să cântăm și să ne purtăm frumos.
Nu a fost îndeajuns că într-o zi am fost dus pe brațe le binecuvântare, înaintea lui Dumnezeu. Toată învățătura, pe care am primit-o de la părinții mei, am citit-o și în Sfânta Scriptură, înainte chiar să citesc abecedarul. Știam mult, aveam capul mare, dar inima mică.
La vârsta de 16 ani, pentru că trebuia să plec la școală, departe de casă, părinții mi-au spus: Băiete, ar fi bine să te botezi, ar fi bine să te pocăiești, pentru că vei pleca departe de casă și nu știm ce va fi cu tine! Mi-am dat seama că nu-i lucru rău. După binecuvântare, să fii și botezat într-o religie e un lucru bun. Așa am gândit și așa am făcut, dar… nu a fost suficient!
Am plecat la școală, departe de casă, în Târnăveni, județul Mureș. M-am pomenit între sute de elevi, colegi de ai mei, fiecare având diferite apucături: băutură, țigări, anturaje, discotecă. Atunci mi-am spus: Acum e momentul! Nu mă vede nimeni… să îmi trăiesc viața! A fost greu până am pus în gură prima țigară. Tare mult am mai tușit după ea! Dar am ajuns, în jumătate de an, să fumez aproape două pachete de țigări pe zi! Greu a fost până am băut prima gură de bere. Primul pahar a fost atât de amar, cum dealtfel e păcatul! Apoi, după câteva luni, nu îmi mai ajungeau băuturile tari. Le ceream celorlalți să-mi aducă băutură! Voiam să beau mult, doream să recuperez – așa spuneam eu.
Îmi amintesc că, odată, întorcându-mă acasă din oraș, am surprins-o pe mama, în camera părinților, pe genunchi, cu Scriptura în mână, plângând și rugându-se Domnului: Doamne Isuse, mi-ai dat trei copii și nu trăiesc pentru altceva în această lume, decât pentru Tine și pentru ei! Doamne, nu știu ce se întâmplă cu băiatul meu! Ceva se întâmplă! Doamne, eu nu știu, dar Tu știi! Doamne, rugăciunea mea este să ai milă de el, să-l scoți din stările rele în care a ajuns! Și Doamne, te mai rog ceva, dacă e nevoie ca pentru mântuirea lui să mă zdrobești pe mine, Doamne, fă-o! Nu-mi pare rău, dar știu că pentru mântuirea fiului meu trebuie să mă zdrobești!
Când am auzit această rugăciune, m-am speriat! Cum poate mama mea să spună așa ceva? Mama, la 50 ani, fără nici un fir de păr alb în cap, cum să o ia Dumnezeu? Eu, am 18 ani, n-am intrat încă în viață, am mare nevoie de ea!
Am terminat școala, am venit acasă, au trecut zilele, dar pofta și păcatul, care deja mă înlănțuiseră, nu-mi dădeau pace! Încercam duminica să fiu un bun creștin, dar în celelalte zile numai eu și Dumnezeu știam pe unde îmi petreceam viața. Părinții nu puteau să facă altceva, decât să se roage și să strige la Dumnezeu pentru mine! Știau că trebuie să se întâmple ceva, nu știau CE, nu știau CUM, dar au pus înaintea lui Dumnezeu mântuirea copilului lor!
Cu trei zile înainte de a-mi sărbători ziua de naștere, Dumnezeu a început să lucreze! Mă angajasem la un atelier de tâmplărie. Îmbrățișasem această meserie, pe care și Domnul nostru Isus Cristos a avut-o în tinerețe, până când a început lucrarea misionară pe pământ.
În ziua de 27 iulie 1990, cam în aceiași perioadă în care Dumnezeu începuse să-i vorbească și fratelui Octavian Luncan, saxofonistul grupului, ieșind de la serviciu, m-am întâlnit cu o vecină, care m-a întrebat: Ai fost acasă? N-am fost acasă! Nu te du acasă, du-te la spital, mama ta este în comă! N-am putut să înțeleg, nu am putut să cred! Parcă tot cerul căzuse pe mine! Mama? Nu se poate! De dimineață, mama m-a binecuvântat în Numele Domnului Isus și mi-a spus: Du-te dragul meu, du-te să-ți câștigi pâinea. Domnul să fie cu tine! Cu aceste imagini, încă vii în memorie, mi-am tot spus: Nu se poate, nu se poate!
Nu știu cum am ajuns la spital. Îmi aduc aminte doar că am intrat în salon și m-am prăbușit lângă patul ei! N-am avut cum să comunicăm. Mama era întinsă în pat, fără vlagă și conectată la aparate. Eu am început să strig: Am să mă lupt cu Dumnezeu! Să spun: Doamne de ce mie?! Doamne, Tu știi! Încercam să aduc înaintea lui Dumnezeu meritele pe care eu le aveam. Doamne, Tu știi că eu citesc în Sfânta Scriptură. Știi că din când în când mă mai și rog. Știi că merg duminica la biserică, unde cânt în cor! Doamne, Tu le știi, cum îmi faci mie așa ceva!
Atunci în disperarea mea, m-am gândit că nu există Dumnezeu. Dacă ar exista Dumnezeu, mie nu mi-ar face așa ceva! Acesta este haos! Acesta este un dezastru! Acesta este un rezultat al întâmplării! Nu există Dumnezeu, care să conducă lucrurile! Mama a mai trăit aproximativ 10 ore, după care s-a dus la Domnul ei, pe care l-a iubit și pe care l-a slujit toată viața!
Au fost trei zile grele! Trei zile în care am plâns ca un disperat! Nu găseam nici o alinare la nimeni! Parcă nu mai doream să-i văd pe oamenii care veneau să mă mângâie, să mă întărească, îmi era scârbă de ei. Mă simțeam rănit în mândria mea! Mă simțeam orfan! Simțeam că începea să-mi fugă pământul de sub picioare, că nu mai am adăpost și nu mai am pe nimeni!
La înmormântarea mamei mele, Dumnezeu mi-a vorbit prin fratele care a vestit Cuvântul lui Dumnezeu, citind un pasaj din cartea Ezechiel, capitolul 24, unde cuvântul Domnului, care era atunci pentru Ezechiel, astăzi este pentru mine: “Fiul omului, iată, îți voi răpi printr-o lovitură ce ți-e mai scump în ochi. Dar să nu te jelești, nici să nu plângi și să nu-ți curgă lacrimile pentru ea.”(Ezechiel 24:16) Iată – spunea predicatorul din Cuvântul lui Dumnezeu – în ziua când ți se vor întâmpla aceste lucruri va veni la tine fugarul ca să-ți dea de știre și în ziua aceea, când va veni fugarul și-ți va da de știre, tu vei vorbi și nu vei mai fi mut și ei oamenii, vecinii, colegii, poporul de lângă tine, vor ști că Eu sunt Domnul Dumnezeu! Era Cuvântul pe care atunci n-am putut să-l înțeleg, nu aveam cum să-l înțeleg, eram mult prea trist și mult prea deznădăjduit. Dar, de dorul mamei mele, după aceea, am vizionat caseta, am ascultat și în timp ce vedeam imaginile mamei mele, în urechi îmi răsuna acel Cuvânt viu: Fiul omului, ție îți voi deschide gura!
După ce am lăsat-o pe mama într-o groapă rece a cimitirului, am venit acasă mai trist ca niciodată! Ceilalți plecaseră la casele lor. La noi, rămăsesem doar… doi oameni singuri, eu și tatăl meu. Tatăl meu îl avea pe Dumnezeu! A fost și este un slujitor al lui Dumnezeu, aici în Valea Hațegului. Dar eu? Eu ce eram? Un nimeni, un orfan, un deznădăjduit! Nu o mai aveam pe mama! Dar ce era mai rău, nu mai aveam alt sprijin. Nu-l aveam nici măcar pe Dumnezeu! Însă, întors acasă îmi era așa de dor de mama! Nu mai știam ce să fac! Simțeam că sunt între patru pereți și nici aer să respir nu mai aveam! Ce puteam să fac? La cine puteam să strig? Eram în camera părinților mei și în același loc, unde cu ani în urmă mama plângea și se ruga pentru mine, ea mama nu mai era, dar era ceva – Biblia mamei! Știam că pe mama nu am să o mai văd niciodată, dar îmi rămăsese ceva de la ea! Ceva ce ea iubise tare mult, Cuvântul lui Dumnezeu! Plângând am luat Scriptura în mână. Nu mai puteam, umblam prin camera și vorbeam, mă puneam pe genunchi, nu-mi găseam locul, mă ridicam și vorbeam singur cu Dumnezeu: Doamne în primul rând vreau să te rog să mă ierți! Nu știu cum am putut să spun că nu exiști. Eu știu că exiști și Doamne, știi de unde știu că exiști? Mi-a spus-o mama mea! Ea nu m-a mințit niciodată! Am 19 ani, îi împlinesc chiar în ziua înmormântării ei și nu m-a mințit niciodată! Mi-a spus că avem un Mântuitor viu, care și-a dat viața pentru noi! Că avem un Dumnezeu în ceruri, care ne iubește mai mult decât orice în această lume! Doamne, dacă mai ai puterea, să mai faci ceva și pentru mine, Te rog să mă ierți!
Simțeam că nu-i destul, că nu am spus tot, am zis: Doamne, dacă ești Dumnezeu despre care mi-a spus mama, te rog în aceste moment să-mi vorbești. Numai Tu știi să o faci! Te rog să-mi dai un cuvânt care știi Tu! Eu am citit Biblia Ta de atâtea ori și nu știu ce ai putea să-mi vorbești, dar Doamne, Tu ești Dumnezeu, Te rog să-mi vorbești!
Poate a fost printre puținele situații în care am deschis sincer Cuvântul lui Dumnezeu și am zis: Doamne, numai Tu poți să dai mângâiere! Și Cuvântul lui Dumnezeu s-a deschis la Psalmul 73. Primul meu gând a fost: Ce ar putea Dumnezeu să-mi spună de aici să mă mângâie? Și am căzut cu ochii pe versetul 23, în partea de sus a paginii, și cu ochii în lacrimi am început să citesc: “Însă eu sunt totdeauna cu Tine, Tu m-ai apucat de mâna dreaptă; mă vei călăuzi cu sfatul Tău, apoi, mă vei primi în slavă!” Când am citit aceste cuvinte, m-am prăbușit, spunând: Doamne, oare asta merit eu? Dacă mi-ar fi spus Dumnezeu, prin deschiderea Scripturii, un verset în care să găsesc scris așa: Blestemat să fii tu, că mi-ai întors spatele! Te-ai dus în lume în plăceri și destrăbălare – nu avea dreptate să spună Dumnezeu așa? Avea! N-am ascultat de glasul Lui. Am plecat în lume. Am plecat să-mi găsesc plăcerea în băutură, în tutun, în discoteci, nicidecum în calea Domnului!
Dar, Dumnezeu, care este îndurare și bunătate, mi-a spus: Sunt cu tine! Nu te-am părăsit niciodată! Și mai mult de atât, într-o zi “… te voi primi în slavă!” De atunci, și până astăzi, versetul 28 din Psalmul 73, este pentru mine:“fericirea mea este să mă apropii de Dumnezeu. Pe Domnul Dumnezeu îl fac locul meu de adăpost, ca să povestesc toate lucrările Tale! ”
Au fost cuvintele care m-au îmbărbătat și care de atunci mi-au îndreptat inima, mintea și toată trăirea mea spre un singur punct, acela de a trăi pentru Dumnezeu, de a-l iubi pe Dumnezeu! Am găsit, în sfârșit, un punct de sprijin, în această lume nesigură!
De atunci, au trecut mai bine de două decenii! Pot să spun că am început să trăiesc! Mi-a dat Dumnezeu tot ce n-aș fi gândit. În primul rând mi-a dat pacea în inimă, pacea în suflet și nădejdea că într-o zi voi fi cu EL și că mă voi întâlni chiar și cu mama mea!
Dumnezeu mi-a dat o soție minunată! N-am cuvinte să-I mulțumesc pentru ea! Mi-a dat doi copii minunați! Într-un cuvânt mi-a dat tone și vagoane de fericire! Consider că din viața mea, doar Dumnezeu a putut să mai scoată un mărgăritar! Din viața mea, doar Dumnezeu a putut să mai facă ceva! Îi mulțumesc că s-a îndurat de mine și de frații mei!
Și dacă avem această lucrare, care nu-i pentru o biserică, ci pentru toți aceia care îl caută pe Isus Cristos, cu adevărat, pot spune că pe mine Dumnezeu m-a scos dintr-o RELIGIE, ca să am o RELAȚIE! Nu mai am nevoie de o religie. Religia e de la oameni! Eu am avut și am nevoie de o relație cu Dumnezeu, cu Isus Cristos, care a murit pentru mine! Când m-am întâlnit cu Dumnezeu, cuvintele Bibliei au prins viață în sufletul meu. Îi mulțumesc că și pentru mine a avut har!
DREPTATE ÎN DRAGOSTE 
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.