Gheorghe Dincă s-a pocăit!

Romani 5:20

Ba încă și Legea a venit pentru ca să se înmulţească greșeala, dar unde s-a înmulţit păcatul, acolo harul s-a înmulţit și mai mult!
———


Un lucru greu de crezut, dar nu imposibil pentru Dumnezeu! Deși el ne-a cerut botezul în apă cu peste 6 luni în urmă, noi am tot ezitat, fiindcă doream să fim siguri că ceea ce facem este real și după voia Domnului.

Pe data de 19 Februarie când a avut loc un botez Nou Testamental în Penitenciarul din Craiova, a trebuit să cedăm și să-l primim și pe el, împreună cu alte 7 persoane în apa botezului.

Nu am cedat din cauza insistențelor lui, fiindcă el, bazat pe cazul tâlharului de pe cruce, care nu a fost botezat și totuși Isus l-a primit în RAI, el a renunțat să mai insiste, dar schimbarea atitudinii lui și comportamentul lui, ne-au convins că Dumnezeu s-a atins de el, fapt care a produs nașterea din nou!

Împreuna cu un grup de 14 frați (slujitori și cântăreți) ne-am deplasat împreună în incinta Penitenciarului de Maximă Siguranță, unde Dumnezeu a primit încă 8 persoane în Împărăția Cerurilor! A fost un timp de vis, ceva unic, înălțător, binecuvântat, greu de descris.

În următoarele săptămâni, vă vom aduce în atenție în mai multe episoade, tot ceea ce noi am experimentat! Acum urmăriți doar un scurt clip, pe care vă rugăm să-l distribuiți la cât mai mulți, fiindcă ceea ce a făcut Dumnezeu acolo în penitenciar, ne arată încă odată, dacă mai era nevoie, cât de măreț este HARUL DIVIN, adus de Dumnezeu pe planeta Pământ prin scumpul nostru MÂNTUITOR ISUS CRISTOS ȘI PRIN PUTEREA DIVINĂ A DUHULUI SFÂNT!

Mulțumim pe această cale și conducerii Penitenciarului Craiova care ne-au facilitat toate condițiile necesare în așa fel ca pe durata celor 4 ore petrecute acolo, ne-am simțit la fel de liberi și în siguranță, la fel ca în bisericile noastre !🙏

Toată Slava și Gloria pentru acest eveniment unic, le merită doar SFÂNTA TREIME!!

Cu dragoste pentru voi toți,
mike olari

5 gânduri despre „Gheorghe Dincă s-a pocăit!

  1. Pe când mărturia lui? Dacă s-a pocăit cu adevărat și chiar s-a născut din nou, atunci va mărturisi tot adevărul despre tot ce a făcut cu cele două fete și despre toți cei implicați. Doar adevărul îl va face slobod, iar familiile distruse merită să afle adevărul. Dacă nu va mărturisi acele fapte și pe cei implicați, înseamnă că nu s-a schimbat și deci nu s-a născut din nou, iar adevărul nu îl va putea face slobod.

    Apreciază

Comentariile sunt închise